Acolo ţărmuirăm noi şi parcă

Un zeu ne îndrepta prin noapte-amurgă, Dar nu-l puteam zări, căci pe la vase Era-ntuneric beznă şi prin luciu

Se-ntunecase luna pe sub nouri.

De-aceea nici ostrovul nu-l văzurăm

Cu ochii şi nici apa-nvălurată

Spre mal, până ce nu ne-nlimănirăm.

Când poposirăm noi, de la corăbii

Desprinserăm vintrele,-apoi ieşirăm

Şi noi pe buza mării, ne culcarăm

Şi aşteptarăm zorile să vie.

A doua zi, când zâna dimineţii

Cu degete trandafirii răsare,

Ne minunăm cutreierând ostrovul.

Iar Nimfele, copilele lui Joe,

Zgorniră capre negre pentru masa

Tovarăşilor mei. De la corăbii

Luarăm iute-ncovoiate arcuri

Şi suliţi lungi, şi osebiţi în cete

Vreo trei, luarăm caprele la ţintă.

Curând ne-a dat un zeu vânat de-a volna.

Douăsprezece vase mă urmară,

De fiecare câte nouă capre

La sorţ căzură, numai mie zece.

Apoi şezurăm noi şi cât e ziua

De mare până-n seară ne-ospătarăm

Cu mult prisos de carne, cu vin dulce, Doar mai aveam vin roşu la corăbii,

Că chiupuri multe-umpluse fiecare

Din noi când cuceriserăm oraşul

Ciconilor. Ne tot uitam spre ţara

Ciclopilor, de noi apropiată,

Şi fumul lor vedeam, auzeam glasuri

De oameni, behăit de oi şi capre.

Dar în amurg, când soarele-asfinţise, Culcaţi pe malul mării adormirăm.

A doua zi când se iviră zorii,

Eu strâng pe toţi ai mei şi iau cuvântul:

«Rămâneţi voi pe loc, iubiţi tovarăşi, Că eu mă duc cu vasul meu, cu soţii-mi Să văd ce neam de oameni sunt aceia; Sunt oare-nverşunaţi, haini, sălbatici

Sau primitori de oaspeţi şi cu teamă

De zei?» Aşa zisei şi după asta

Mă înluntrai în vas, dădui poruncă

La soţi să intre, să dezlege vasul.

Ei intră iute şi pe bănci s-aşază

Pe rând şi-ncep vâslind să bată marea.

Când noi sosirăm în ţar-apropiată,

Vedem cum lângă mare-n fund se-nalţă

O peşteră de dafini adumbrită

Şi multe vite-acolo, oi şi capre,

Dormeau şi-aveau o strungă mare

Cu-mprejmuire trainică din stane

De piatră, de stejari şi brazi nămornici.

Un mal de om pe-aici şi-avea sălaşul.