Se bucură şi se ruga: „Dă, Doamne,
Ca Alcinou să facă tot ce spuse
Şi eu s-ajung în ţară!” Aşa vorbiră
Ei amândoi. Zori atunci Areta
Pe roabe în pridvor s-aşeze patul
Cu aşternuturi mândre de porfiră
Şi cu velinţe şi cu cergi lăţoase.
Ieşiră ele din cămări cu facle
Şi bine patu-n pripă l-aşternură,
Apoi mergând poftiră pe Ulise:
„Străine, scoal’ şi vino; gata-i patul”.
Şi el avu plăcere să se culce.
Aşa dormi Ulise în pridvorul
Răsunător pe pat lucrat cu dalta.
Iar Alcinou se duse la culcare
Năuntru-n curte-alături de crăiasa,
Femeia lui ce-i pregătise patul.
Cântul VIII
A doua zi, când zâna dimineţii
Cu degete trandafirii răsare,
Măritul Alcinou din pat se scoală,
Aşijderea se scoală şi Ulise,
Cuceritorul cel de viţă naltă.
Porni nainte Alcinou spre locul
De sfat ce-aveau lângă liman feacii.
Sosind acolo, ei lângă olaltă
Pe bănci de piatră netedă şezură.
Minerva-atunci, în chipul unui crainic Solit de crai, umbla prin tot oraşul Punând la cale-ntorsul lui Ulise.
Şi cuvânta de-aproape fiecărui:
„Voi, sfetnici şi fruntaşi ai ţării, haideţi La sfat ca să cunoaşteţi pe străinul Venit acuma proaspăt la locaşul
Lui Alcinou, un rătăcit pe mare,
Bărbat la chip aidoma cu zeii”.
Aşa fel colăcea pe fiecare,
Şi toţi veneau în grabă spre-adunare.
Gemeau de oameni treptele de piatră
Şi mulţi cătau la fiul lui Laerte
Şi nu-şi luau privirea de la dânsul, Un har de sus Minerva-i revărsase
Pe faţă şi pe umeri, şi-l făcuse
Mai plin, mai răsărit la-nfăţişare,
Ca tuturora drag să fie dânsul,
