Să-ţi vezi atunci iubiţii tăi şi casa Frumos zidită şi-a ta scumpă ţară.”
Aşa-i vorbi şi şfichiui jugarii
Cu biciul sclipitor, iar ei în pripă
Plecară de la râu şi o porniră
Mai repede sau mai pe îndelete.
Se pricepea doar la mânat domniţa
Şi-i biciuia cuminte ca să poată
Urma pe jos cu roabele Ulise.
Când soarele sfinţise, ei sosiră
La falnica dumbravă sfânt-a zânei
Minerva, unde s-a oprit Ulise
Şi-ndată s-a rugat aşa de fiica
Puternicului Joe: „Neînvinso,
Tu, fiica furtunaticului Joe,
Ascultă-mă încalte-acum, căci n-ai vrut Nainte ruga să-mi asculţi vreodată,
Când zeul mării, cutremurătorul
Slăvit, căta să-mi puie capăt vieţii.
Fă tu să fiu primit prieteneşte,
Cu milă de feaci.” Aşa-i fu ruga.
Minerva-l auzi, dar ea pe faţă
Nu îndrăzni a se sfeti, de teama
Ce-avea de unchiul ei, de zeul care
Fierbea mereu de ciudă pe Ulise,
Nainte de sosirea lui în ţară.
Cântul VII
Iar până se ruga Ulise, mulii
Duceau pe Nausicaa spre cetate
Şi ea sosind acasă la vestitul
Palat, opri în curte. Acolo fraţii,
Ca zeii de-arătoşi, o-nconjurară,
Jugarii sloboziră şi năuntru
Veşmintele cărară. Iar domniţa
Se duse în cămara-i unde focul
I-aprinse o bătrână slujitoare,
Evrimedusa care fuse-aleasă
Şi-adusă de corăbii din Apira
Plocon lui Alcinou ca unul care
Domnea peste feaci, slăvit de obşte
Ca zeii. Ea crescuse de copilă
Pe Nausicaa. Focul îi aprinse
