— Frumos eufemism, domnule, a spus ea gânditoare, aflată tot departe.
El a zâmbit.
— Vin să mă ajuți să mă gândesc la altele mai bune.
Ea a zâmbit și apoi s-au privit.
A urmat o pauză lungă.
Ș
ase
Legănându-se ușor și scărpinându-se în cap, a așezat patul armei pe podeaua ecluzei, a ținut-o de țeavă, a privit cu un ochi în gaura ei și a bolborosit ceva.
— Zakalwe, a spus Diziet Sma, am schimbat direcția de deplasare a douăzeci și opt de milioane de oameni și a unui trilion de tone de navă pentru ca tu să ajungi la vreme pe Voerenhutz. Ți-aș rămâne recunoscătoare dacă ai aștepta ca mai întâi să-ți faci treaba, și abia după aceea să-ți zbori creierii.
El s-a întors și le-a văzut pe Sma și pe dronă pătrunzând prin spatele ecluzei; înapoia lor a licărit o capsulă-tub de călătorie.
— Poftim? a făcut el, apoi a fluturat din mână în semn de salut. A, bună!
Purta o cămașă albă cu mânecile suflecate, pantaloni largi de culoare închisă și nu avea nimic în picioare. A ridicat arma cu plasmă, a scuturat-o, a lovit-o într-o latură cu mâna liberă și a țintit de-a lungul ecluzei. S-a concentrat, apoi a apăsat pe trăgaci.
Lumina a explodat pentru o clipă, arma a tresăltat spre el, după care s-a auzit un pocnet cu ecou. S-a uitat spre capătul celălalt al ecluzei, aflat la două sute de metri depărtare, unde un cub negru cu latura de vreo cincisprezece metri stătea sub luminile care radiau din tavan. S-a uitat printre gene la obiectul îndepărtat, a ațintit arma din nou spre el și a verificat imaginea mărită pe unul dintre ecranele armei.
— Ciudată chestie, a mormăit el și s-a scărpinat din nou în cap.
Alături de el plutea o tavă mică; în ea se aflau un urcior din metal, ornamentat, și o cupă din cristal. Uitându-se concentrat la pușcă, a luat o gură din cupă.
— Zakalwe, a spus Sma. Ce faci?
— Trag la țintă, i-a răspuns el. A mai luat o gură din cupă. Vrei să bei și tu, Sma? Mai comand un pahar.
— Nu, mulțumesc. Sma s-a uitat spre celălalt capăt al golfului, la cubul negru lucitor și ciudat. Și ce este asta?
— Gheață, i-a răspuns Skaffen-Amtiskaw.
— Mda, a făcut el, dând din cap, și lăsându-și cupa jos, pentru a regla ceva la arma cu plasmă. Gheață.
— Gheață vopsită în negru, a spus drona.
— Gheață, a repetat Sma, dând din cap, dar tot nepricepând. De ce gheață?
— Pentru că această… a spus el, părând iritat, această navă care poartă acel nume ridicol și are la bord douăzeci și nouă de milioane de oameni și cântărește un hiper-zilion de tone, nu are deloc gunoaie, de aceea. A apăsat două comutatoare de pe o latură a armei și a țintit din nou. La naiba, un trilion de tone și nu are niciun gram de gunoi; în afară de creierul ei, presupun. A apăsat din nou pe trăgaci. Umărul și brațul i-au fost împinse din nou înapoi, în timp ce din gura țevii a licărit o lumină, iar zgomotul făcut a fost puternic. A privit imaginea de pe ecranul vizorului. Nu se poate, e ridicol! a spus el.
— Dar de ce tragi într-un cub de gheață? a insistat Sma.
— Sma, ai surzit? a strigat el. Pentru că această zgârcită grămadă de gunoi nu are la bord suficiente resturi în care să-mi permită să trag.
A clătinat din cap, apoi a deschis o cameră de vizitare dintr-o latură a armei.
— De ce nu tragi în ținte holografice, ca toată lumea? l-a întrebat Sma.
— Hologramele sunt foarte bune, Sma, dar… S-a întors și i-a întins arma. Ține-o puțin, te rog. Mulțumesc. În timp ce Sma ținea arma în ambele mâini, el s-a apucat apoi să regleze ceva din interiorul panoului de inspecție. Pușca cu plasmă avea un metru și un sfert lungime și era foarte grea. Hologramele sunt bune pentru calibrare și pentru alte chestii, dar… ca să simți arma, trebuie să… distrugi ceva, înțelegi? I-a aruncat o privire. Trebuie să simți reculul și să vezi resturile zburând. Resturi adevărate. Nu porcăria aceea holografică; chestii reale.
Sma și drona au schimbat priviri semnificative.
— Ia ține… tunul ăsta, i-a spus Sma mașinii.
Câmpurile lui Skaffen-Amtiskaw străluceau roz, semn că se amuza. A preluat greutatea armei de la Sma, iar Zakalwe a continuat să șurubărească în măruntaiele armei.
— Zakalwe, nu cred că un Vehicul Sisteme Generale gândește așa despre gunoaie, a spus Sma, mirosind cu suspiciune conținutul cănii din metal, foarte ornamentată. A strâmbat din nas. Nava se gândește la materia care este folosită în mod curent și la cea care este disponibilă pentru reciclare, astfel încât să fie transformată în ceva care să poată fi folosit. Nu vrea gunoaie.
— Mda, a mormăit el. Prostia asta mi-a servit-o și mie.
— Și ți-a dat în schimb gheață, nu? a spus drona.
— A trebuit să mă mulțumesc cu asta. A dat din cap, apoi a închis panoul de inspecție cu un declic și a luat arma din strânsoarea dronei. Ar trebui să lovească bine, dar acum n-o pot face să funcționeze.
— Zakalwe, a spus drona oftând, nu mă surprinde că nu funcționează. Locul acestei arme este într-un muzeu. Are unsprezece mii de ani. Acum facem pistoale care sunt mai puternice.
A țintit cu atenție, a respirat lin… apoi și-a lins buzele, a lăsat arma jos și a luat o înghițitură de băutură din cupă. S-a uitat din nou spre dronă.
— Da, dar lucrul ăsta e frumos, i-a spus el mașinii, ridicând pușca și etalând-o. A lovit latura complicată a armei. Cum să zic, uită-te bine la ea; demonstrează putere!
