A mârâit admirativ, apoi a luat poziția de tragere și a apăsat pe trăgaci.
Nici acel foc nu s-a dovedit mai bun decât cele dinainte. Privind lung spre armă, a oftat și a scuturat din cap.
— Nu funcționează, a spus el cu glas plângăreț. Pur și simplu nu vrea să funcționeze. Am recul, dar tot nu merge.
— Îmi dai voie? a spus Skaffen-Amtiskaw.
A plutit spre armă. Zakalwe s-a uitat bănuitor la dronă. Apoi i-a întins arma.
Toate ecranele existente au căpătat viață, câteva componente au scos declicuri și bipuri, panourile de inspecție s-au deschis și s-au închis, după care drona i-a înapoiat arma lui Zakalwe.
— E în stare perfectă, a spus ea.
— Hm.
Zakalwe a ținut arma într-o mână, sus și departe de corp, după care a lovit cu palma în patul eu, rotind pușca uriașă în fața pieptului de parcă ar fi fost o elice. Cât a făcut acea demonstrație nu și-a dezlipit privirea de la dronă. Încă se uita la mașină când și-a răsucit încheietura mâinii, a făcut arma să se oprească - a țintit drept spre cubul negru de gheață - și a tras, totul cu mișcări abia vizibile. Arma a părut să tragă, dar gheața a rămas neclintită.
— Funcționează pe naiba, a spus el.
— Cum a decurs discuția pe care ai avut-o cu nava, când ai cerut „gunoi“? l-a întrebat drona.
— Nu mai țin minte, aproape că a strigat el. I-am spus că e o cretină că nu are ceva gunoi în care să trag și ea mi-a comunicat că oamenii care vor să tragă în ceva real de obicei folosesc gheață. Și atunci am zis, bine, rachetă de nimic… sau cam așa ceva… dă-mi niște gheață! apoi și-a întins mâinile în față în mod expresiv. Asta a fost tot, a încheiat el și a dat drumul armei să cadă la podea.
Drona a prins-o.
— Ce-ar fi să-i ceri să elibereze zona pentru a deveni poligon? a sugerat ea. Mai precis cere-i să elibereze o acoperire de trapă.
Părând disprețuitor, a acceptat arma.
— Bine, a zis el încet. S-a uitat în jur, parcă dorind să adauge ceva, după care pe față i-a apărut o expresie de nesiguranță. S-a scărpinat în cap, a aruncat o privire spre dronă și a dat să îi vorbească, după care și-a mutat ochii de la ea. În cele din urmă, a împuns cu degetul spre Skaffen-Amtiskaw. Tu… cere-i tu asta. Va suna mai bine dacă cererea vine din partea unei mașini.
— Foarte bine. S-a făcut, l-a anunțat drona. Trebuia doar să ceri.
— Hm.
Și-a mutat ochii bănuitori de la dronă spre cubul de gheață aflat departe. A ridicat arma și a țintit spre masa de gheață.
A tras.
Arma l-a izbit în umăr, iar o explozie de lumină orbitoare i-a aruncat umbra în spate. Zgomotul a fost comparabil cu cel produs de explozia unei grenade. O linie albă, subțire cât un creion, a străbătut arcada și a unit arma de cubul de gheață cu latura de cincisprezece metri, care s-a sfărâmat într-un milion de fragmente cu o declanșare de lumină, aburi și un nor de vapori negri, care a înflorit cu furie.
Rămasă cu mâinile prinse la spate, Sma a urmărit arteziana de resturi urcând cincizeci de metri spre arcadă, apoi ricoșând din tavan. Alte resturi au parcurs aceeași distanță spre pereții laterali ai arcadei și așchiile negre și sclipitoare au pornit să se rostogolească și să alunece pe podea, spre ei. Mai toate s-au oprit pe suprafața cutată a arcadei, dar câteva bucăți mici au zburat prin aer căzând cu bufnete pe punte, trecând pe lângă cei doi și dronă și izbindu-se în peretele din spatele lor. Skaffen-Amtiskaw a cules o bucată de gheață de mărimea unui pumn de la picioarele lui Sma. Zgomotul exploziei a răsunat cu ecou, care a reverberat de câteva ori, apoi s-a stins treptat.
Sma a simțit că urechile i se relaxează.
— Acum ești fericit, Zakalwe? l-a întrebat ea.
El a clipit, apoi a blocat arma și s-a întors spre Sma.
— Se pare că funcționează bine, a strigat el.
Sma a dat din cap.
— Îhî.
El a făcut un semn cu capul.
— Hai să bem ceva.
A ridicat cupa și a golit-o în timp ce se îndrepta spre ușa care dădea spre tubul de deplasare.
— Să bem? a spus Sma, ținând pasul cu Zakalwe și făcând semn spre cupa din care sorbea acesta. De ce? Pentru ce?
— Pentru că aproape am terminat, de aceea, i-a spus el cu voce puternică.
Și-a turnat jumătate de pahar în cupă.
— Niște gheață? a întrebat drona, întinzând bucata de gheață din care picura apă.
— Nu, mulțumesc.
Ceva a licărit în tubul de deplasare și imediat după aceea a apărut o capsulă a cărei ușă s-a deschis.
— Ce e aceea o acoperire de trapă? a întrebat-o el pe dronă.
— Protecția internă la explozii a unui Vehicul Sisteme Generale, i-a explicat drona, permițându-le oamenilor să urce primii. Azvârle orice este ceva mai puternic decât un pârț direct în hiperspațiu - explozii, radiații, tot ce vrei.
— La naiba, a spus el cu dezgust în glas. Vrei să spui că poți detona bombe în navele astea, iar ele nici măcar nu bagă de seamă?
