— Skaffen-Amtiskaw, a spus ea poticnit, ți-a trimis un cadou. A scos un pachet mic din buzunar și l-a arătat cu jenă. Nu știu ce este, dar…
— Ei, eu nu-l pot desface. Hai, Sma.
Sma a desfăcut pachetul. S-a uitat la conținut. Stod Perice s-a aplecat să vadă, apoi s-a întors rapid cu spatele și, ținându-și o mână peste gură, a tușit.
Sma a strâns din buze.
— S-ar putea să cer altă dronă drept escortă.
El a închis ochii.
— Ce este?
— O pălărie.
A izbucnit în râs. În cele din urmă, la fel a făcut și Sma (deși, mai târziu, a început să arunce cu diverse lucruri în dronă). Stod Perice a acceptat pălăria drept șpagă.
Abia mai târziu, în lumina roșiatică și scăzută a secțiunii de spital în care se afla, în timp ce Sma dansa lent cu o nouă cucerire, Stod Perice lua cina cu câțiva prieteni și le spunea povestea pălăriei, iar viața continua ca de obicei în restul uriașei nave, el și-a adus aminte cum, cu câțiva ani mai înainte, undeva, foarte departe, Shias Engin îi pipăise cicatricele de pe corp (cu degete subțiri și reci pe carnea aparent nouă, simțindu-i mirosul pielii și gâdilăturile provocate de părul ei care îi atingea pieptul).
Iar peste două sute de zile va avea un nou corp. Și (Și asta? Îmi pare rău, tot proaspătă este?)… rana de deasupra inimii va dispărea pentru totdeauna, iar inima din piept nu va mai fi aceeași.
Și astfel și-a dat seama că o pierduse.
Nu pe Shias Engin, pe care o iubea, ori așa credea, și sigur o pierduse… ci pe ea, pe cealaltă, pe cea adevărată, cea pe care o purtase în trup un secol de somn înghețat.
Crezuse că nu o va pierde decât în ziua în care va muri.
Acum știa adevărul, și pierderea l-a făcut să se simtă zdrobit.
În noaptea tăcută și roșiatică i-a șoptit numele.
Aflată deasupra capului, unitatea medicală mereu de veghe a văzut un lichid scurgându-se încet din glandele lacrimale ale ființei umane fără de trup și s-a întrebat ce însemna asta, dar nu a găsit răspuns.
— Ce vârstă are acum Tsoldrin?
— În jur de optzeci de ani, i-a răspuns drona.
— Și crezi că va dori să renunțe la pensionare? Doar pentru că îl voi ruga eu?
A privit-o pe Sma cu scepticism.
— În afara ta, nu am găsit altă soluție, i-a răspuns ea.
— Nu-l puteți lăsa să îmbătrânească în liniște?
— Zakalwe, în balanță atârnă mai mult decât pensionarea fericită a unui om politic în vârstă.
— Ce anume? Universul? Viața, așa cum o cunoaștem?
— Da. De zeci, poate de sute de milioane de ori.
— Foarte filozofic.
— Iar tu nu l-ai lăsat pe ethnarchul Kerian să îmbătrânească în liniște.
— Ai dreptate, a spus el, pătrunzând mai adânc în arsenal. Căcăciosul acela merita să moară de un milion de ori.
Spațiul creat prin inginerie al miniarcadei găzduia o varietate uimitoare de arme ale Culturii și ale altor civilizații. Sma a avut impresia că Zakalwe era ca un copil într-un magazin de jucării. Alegea arme pe care le depunea pe un cărucior pe care Skaffen-Amtiskaw îl conducea în urma bărbatului, de-a lungul aleilor, rafturilor și sertarelor, toate înțesate de arme cu proiectile, puști cu fir, puști cu laser, proiectoare de plasmă, diverse grenade, efectoare, explozivi planari, armuri pasive și reactive, dispozitive senzoriale și de pază, costume complete de luptă, pachete cu proiectile și cel puțin alte zeci de tipuri diferite de arme pe care Sma nu le-a recunoscut.
— Zakalwe, nu vei reuși în veci să porți cu tine toate astea.
— Asta este doar lista scurtă, i-a răspuns el. A ridicat de pe raft o pușcă masivă, arătând ca o cutie, care nu părea să aibă țeavă. A întins-o spre dronă. Asta ce este?
— CREWS - pușcă de asalt, i-a răspuns Skaffen-Amtiskaw. Baterii șapte virgulă paisprezece; gloanțe unice cu șapte elemente până la patru mii de gloanțe pe secundă (timpul minim de tragere este de opt virgulă șapte secunde), rafală maximă; de șapte ori două kilograme și jumătate; frecvență de la aproape vizibil până la raze X.
Zakalwe a ridicat arma.
— Nu e prea bine echilibrată.
— Asta e configurația ei ca armă în conservare. Tragi culisa superioară înapoi și…
— Hm. Zakalwe s-a prefăcut că țintește cu arma pregătită de tragere. Hei, ce te împiedică să pui mâna aici, în direcția în care pleacă fasciculele?
— Bunul-simț, să zicem? a sugerat drona.
— Îhî. O să rămân la arma mea demodată, cea cu plasmă. A așezat pușca la loc. În orice caz, Sma, ar trebui să fii încântată că bătrânii vor să renunțe la pensie pentru tine. La naiba, ar trebui să mă apuc de grădinărit sau de cine știe ce altceva, în loc să iau cu asalt lumi necunoscute ca să vă fac treburile murdare.
— A, sigur, a spus Sma. Și eu a trebuit să lupt din greu ca să te conving să te lași de „grădinărit“ și să te întorci la noi. Lasă asta, Zakalwe, bagajul ți-a fost pregătit.
