El a clătinat din cap.

— Decât dacă socotești că suntem incredibil de norocoși că un efector electromagnetic de un standard aproape militar, controlat de Mintea unei nave stelare ultrarapide, aflate la un an-lumină depărtare, a transformat întregul port de aici într-un joc electronic.

Au trecut printr-o poartă destinată VIP-urilor și au ajuns la o navetă care urma să îi ducă spre stația orbitală. Nava nu putea influența ultima verificare de securitate: un bărbat cu mâini și ochi pricepuți. S-a arătat încântat că ei nu aveau nimic periculos asupra lor. Cercelul i-a împuns urechea când au trecut pe un alt coridor - alte raze X și un câmp magnetic manevrat manual, care mai verifica o dată.

Zborul cu naveta s-a desfășurat aproape fără niciun eveniment; în stație, au trecut printr-o sală de tranzit în care era cam multă agitație din cauză că un bărbat cu un implant neural suferise o criză și zăcea pe podea, după care au ajuns la ultima verificare de securitate.

În coridorul dintre ecluza salonului și navă, Zakalwe a auzit vocea slabă a lui Sma.

— Asta e, Zakalwe. Nu pot transmite prin fascicul îngust fără să fiu detectată. Vom lua legătura doar în caz de urgență. Dacă vrei să vorbești cu noi, folosește legătura telefonică din Solotol, dar nu uita că este monitorizată. La revedere și noroc!

Apoi, el și Beychae au trecut prin altă ecluză, ajungând pe velierul Osom Emananish, care urma să îi ducă în spațiul interstelar.

Și-a petrecut câteva ore înainte de plecare plimbându-se prin velier, analizând tot ce vedea, astfel încât să știe unde se afla orice.

Sistemul de amplificare și mai toate ecranele vizibile au anunțat plecarea. Velierul a alunecat, apoi a ezitat, după care a ieșit în mare viteză din stația orbitală; a trecut apoi prin dreptul soarelui și a gigantei gazoase numită Soreraurth. Modulul se afla ascuns acolo, afundat la o sută de kilometri în furtuna permanentă care alcătuia atmosfera planetei. O atmosferă care urma să fie agresată, exploatată, despuiată și modificată de Umaniști, dacă aveau câștig de cauză. A urmărit giganta gazoasă care a rămas în urmă spre pupă și s-a întrebat ce era cu adevărat corect și ce nu, și a trăit un ciudat sentiment de deznădejde.

Tocmai trecea prin aglomerația dintr-un bar mic, îndreptându-se spre cabina lui Beychae pentru a vedea ce face, când a auzit din spate un glas spunând:

— A, sincere salutări, și toate cele! Domnul Starabinde, nu-i așa?

S-a întors încet.

Era doctorul de la petrecerea cu cicatrice și mutilări. Bărbatul scund stătea la barul înțesat de oameni și îi făcea semn să se apropie.

Strecurându-se printre oameni, s-a dus spre el.

— Bună ziua, doctore.

Bărbatul scund a dat din cap.

— Mă numesc Stapangarderslinaiterray, dar poți să-mi spui Stap.

— Cu plăcere, și chiar cu mare ușurare, a spus el și a zâmbit. Și te rog să-mi spui Sherad.

— Ia te uită! Ce mic e Ciorchinele, nu crezi? Îmi permiți să-ți ofer ceva de băut?

A zâmbit arătându-și aproape toți dinții, imagine care - surprinsă în lumina unui bec de deasupra barului - a sclipit foarte șocant.

— Excelentă idee.

Au găsit o măsuță lipită de un perete. Doctorul s-a șters la nas, apoi și-a aranjat costumul imaculat.

— Așadar, Sherad, ce te aduce în această mică aventură?

— Păi, de fapt… Sap, a spus el încet, călătoresc oarecum incognito, de aceea ți-aș fi recunoscător dacă nu mi-ai face public numele, înțelegi?

— Evident! a spus doctorul Stap, dând vioi din cap. A aruncat o privire conspirativă în jur, apoi s-a aplecat spre Zakalwe. Discreția mea este exemplară. Și eu a trebuit să călătoresc „discret“ de câteva ori, a spus el și și-a îngustat ochii. Să-mi dai de știre dacă îți pot fi cumva de ajutor.

— Ești prea amabil, a spus Zakalwe și a ridicat paharul.

Au băut pentru o călătorie sigură.

— Mergi până la „capătul liniei“, adică la Breskial? a întrebat Stap.

El a confirmat cu o mișcare din cap.

— Da, împreună cu un asociat de afaceri.

Doctorul Stap a dat din cap și a surâs complice.

— Aha, o „asociată de afaceri“. Am înțeles.

— Nu, doctore, nu „asociată de afaceri“, ci un asociat de afaceri; un domn, și destul de vârstnic, dar care e cazat în altă cabină… iar aceste trei descrieri sunt diferite de ceea ce crezi, desigur.

— Ha! Foarte diferite! a spus doctorul.

— Mai bem ceva?

— Doar nu-ți închipui că știe ceva, a spus Beychae.

— Ce e de știut? a făcut Zakalwe, ridicând din umeri. A aruncat o privire spre ecran și apoi spre ușa cabinei mici pe care o ocupa Beychae. Nu a apărut nimic la știri?

— Nu, i-a răspuns Beychae. S-a vorbit de un exercițiu de securitate la toate porturile, dar nimic clar despre vreunul dintre noi.

— Ei bine, probabil că nu suntem într-un pericol mai mare decât până acum doar pentru că doctorul se află la bord.

— Și ce înseamnă asta?

— Foarte mult. În cele din urmă, vor descoperi ce s-a întâmplat; nu vom ajunge la Breskial înaintea lor.

— Și atunci?

— Atunci, dacă nu găsesc vreo soluție, Cultura va trebui să ne lase din nou prizonieri, ori să preia nava asta, lucru care va fi greu de explicat, și care va distruge o parte din credibilitatea ta.

— Asta dacă hotărăsc să acționez așa cum vreți voi, Cheradenine.

Zakalwe s-a uitat la celălalt bărbat, care stătea pe pat alături de el.

— Da, dacă.

S-a furișat peste tot pe navă. I s-a părut aglomerată, cu spații sufocante; a presupus că se obișnuise prea mult cu navele Culturii. Pe ecrane erau disponibile planuri ale navei; le-a studiat, dar ele aveau doar rostul de a ajuta oamenii să se orienteze și ofereau puține informații utile privind modul în care ea putea fi ocupată sau dezactivată. Urmărind oamenii din echipaj, a descoperit că accesul în zonele destinate strict echipajului se făcea pe baza identificării vocale sau a amprentei palmare.

La bord existau puține lucruri inflamabile, de substanțe explozive nici nu putea fi vorba, iar majoritatea circuitelor erau mai curând optice decât electronice. Nu avea nicio îndoială că Xenofobul putea face velierul Osom Emananish să cânte cum ar fi dorit el cu ajutorul efectorului, ceea ce era echivalentul luptei cu o mână legată la spate, iar asta tocmai din următorul sistem stelar, însă fără costumul de luptă sau o armă, i-ar fi fost greu să facă ceva dacă și când ar fi fost nevoie.

Velierul părea să se târască prin spațiu; Beychae a rămas în cabină, punându-se la curent cu știrile transmise pe ecran și dormind.