— Beychae e bine? a întrebat Sma îngrijorată.

— Tsoldrin e bine, a zis el, zâmbindu-i bătrânului. Costum, pune barul automat să ne pregătească două băuturi înviorătoare, dar tari.

— Bine că e teafăr, a spus Sma oftând ușurată. 

Barul automat a scos niște sunete gâlgâitoare. 

— Nu te-am contactat pentru ca ei să nu te poată localiza; am pierdut legătura când a fost lovită capsula. Zakalwe, mi se pare ridicol; după ce capsula a distrus camionul acela în Piața de Flori, iar tu l-ai doborât pe luptător, s-a dezlănțuit haosul; ai avut noroc că ai ajuns atât de departe. În fine, unde e capsula?

— A rămas la Observatorul Srometern, a răspuns el urmărind autobarul, în care tocmai se deschidea o ușă. A luat tava cu cele două pahare și după ce a ajuns la canapea s-a așezat alături de Beychae. Sma, salută-l pe Tsoldrin Beychae, a zis el, întinzându-i acestuia un pahar.

— Domnule Beychae? s-a auzit glasul lui Sma din costum.

— Bună, a spus Beychae.

— Sunt încântată să vorbesc cu dumneata, domnule Beychae. Sper că domnul Zakalwe s-a purtat frumos. Te simți bine?

— Sunt obosit, dar teafăr.

— Cred că domnul Zakalwe și-a găsit timp să te informeze în legătură cu gravitatea situației politice din Ciorchine.

— M-a anunțat, a spus Beychae. Iar acum analizez dacă e cazul să procedez așa cum doriți, dar nici nu simt vreun îndemn să revin la Solotol.

— Am înțeles, a spus Sma, și apreciez vorbele tale. Sunt convinsă că domnul Zakalwe va face tot posibilul să fii în siguranță cât analizezi situația. Ai auzit, Cheradenine?

— Sigur că da, Diziet. Dar unde e modulul acela?

— E blocat sub coamele norilor din Soreraurth, acolo unde a fost și înainte. Din cauza escapadelor tale monumentale de acolo, s-a declanșat alertă maximă; nu putem deplasa nimic fără a fi detectat, iar dacă se interpretează că ne-am amestecat, am putea declanșa chiar noi războiul. Descrie locul în care se află capsula; va trebui să o facem pasivă dintr-un microsatelit, iar apoi o vom distruge din aer, pentru a ascunde probele. La naiba, Zakalwe, e tare neplăcut, fir-ar să fie!

— Mda, iartă-mă! a spus el. A luat o sorbitură din pahar. Capsula este sub un copac mare din specia foioase, cu frunzele gălbui, la o distanță între optzeci și o sută treizeci de metri spre nord-est de observator. A, și pușca mea cu plasmă e cam la… douăzeci sau patruzeci de metri spre vest.

— Ai pierdut-o?

Glasul lui Sma a trădat neîncrederea.

— Într-un acces de ciudă, am aruncat-o, a recunoscut el și a căscat. A fost efectorizată.

— Ți-am spus eu că locul ei era într-un muzeu, a intervenit altă voce.

— Ține-ți gura, Skaffen-Amtiskaw, a spus el. Bun, Sma, și acum ce fac?

— Mergi spre Terminalul Spațial Gipline, i-a răspuns femeia. Vom încerca să-ți rezervăm un loc pe o navă care pleacă spre Impren sau în apropiere. În cel mai rău caz, te așteaptă o călătorie de cel puțin câteva săptămâni; dacă avem noroc, vor reduce starea de alertă, și modulul se va putea strecura pentru a realiza întâlnirea cu tine. În orice caz, s-ar putea ca războiul să fie iminent, iar asta din cauza celor întâmplate astăzi la Solotol, Zakalwe.

Legătura s-a întrerupt.

— Pare nemulțumită de tine, Cheradenine, a spus Beychae.

El a ridicat din umeri.

— Nu e ceva nou, a spus el oftând.

— Îmi pare îngrozitor de rău, domnilor și doamnelor; așa ceva nu s-a mai întâmplat. Îmi pare sincer rău… dar nu înțeleg. Voi… hâm, voi… Tânărul ghid a apăsat câteva taste pe terminalul lui de buzunar. Alo! Alo! ALO! L-a scuturat, apoi l-a lovit cu podul palmei. Așa ce… așa ceva nu s-a mai întâmplat, serios… S-a uitat cu un aer spăsit la turiștii care, în lumina scăzută, se strânseseră în jurul lui. Majoritatea oamenilor îl priveau; câțiva încercau să-și folosească terminalele, fără succes însă, iar doi dintre ei se uitau spre cer, ca și cum ultimele licăriri de lumină le-ar fi putut aduce înapoi avionul care, lucru misterios, hotărâse să plece din proprie inițiativă. Alo! Alo! E cineva? Vă rog, răspundeți! Tânărul era în pragul lacrimilor. Ultimele raze de lumină au dispărut de pe cer; luna lumina slab câteva petice de nori. Lanterna a pâlpâit. Alo, răspundeți! Vă rog! Hai, vă rog!

Câteva minute mai târziu, Skaffen-Amtiskaw a reluat legătura pentru a anunța că lui Zakalwe și Beychae li se rezervaseră cabine pe un velier numit Osom Emananish, care se îndrepta spre Sistemul Breskial, la doar trei ani-lumină de Impren; sperau că modulul va ajunge la ei înainte de asta. Probabil că va fi nevoie; cu siguranță că celor doi li se va da de urmă.

— Ar fi recomandabil ca domnul Beychae să-și schimbe înfățișarea, i-a spus drona cu glas calm.

El s-a uitat la draperiile de pe pereții avionului.

— Cred că am putea face niște haine din materialele de aici, a spus el cu o voce care i-a trădat îndoiala.

— În bagajele aflate în cala avionului ai putea găsi o sursă mai bogată de haine, a spus drona pe un ton mieros, apoi i-a explicat cum să deschidă cala.

A ieșit cu două valize și le-a deschis cu forța.

— Haine! a spus el.

A scos câteva articole de îmbrăcăminte care arătau unisex.

— Iar tu va trebui să te debarasezi de costum și arme, a spus drona.

— Poftim?

— Zakalwe, nu te vei putea îmbarca îmbrăcat astfel, nici măcar cu ajutorul nostru. Trebuie să pui totul în ceva - una dintre valizele acelea ar fi ideală - și o lași în port; vom încerca să o recuperăm după ce se mai liniștesc lucrurile.

— Bine, dar…

În timp ce discutau despre felul în care să se deghizeze, Beychae i-a sugerat să se radă în cap. Minunatul și sofisticatul costum de luptă a avut drept ultimă misiune să folosească un brici. Apoi și l-a scos; amândoi au îmbrăcat niște haine destul de țipătoare, dar din fericire suficient de largi.

Avionul a aterizat; Terminalul Spațial era un labirint din beton, liniat ca o tablă de joc de lifturile care coborau și urcau navele din și în facilitățile de manevrare.

După ce s-a restabilit legătura prin fascicul îngust, terminalul din cercel a putut să îi șoptească și să îi îndrume pe el și pe Beychae.

Însă fără costum se simțea ca și cum ar fi fost în pielea goală.

Au coborât din avion într-un hangar; din difuzoare se revărsa o muzică plăcută și comună. Nu i-a întâmpinat nimeni. Au auzit o alarmă în depărtare.

Terminalul sub formă de cercel le-a indicat ușa pe care trebuia să treacă. Au înaintat pe un coridor rezervat doar personalului, au trecut de două uși de securitate, care li s-au deschis încă înainte de a ajunge la ele, apoi - după o pauză - au ajuns într-o sală uriașă, ticsită de oameni, ecrane, chioșcuri și bănci. Nu i-a băgat nimeni în seamă, deoarece o pasarelă mobilă tocmai se blocase, aruncând oameni claie peste grămadă.

O cameră de securitate din partea stângă a zonei de depozitare a bagajelor s-a rotit și a privit spre tavan în clipele în care a depus valiza care conținea costumul. Imediat ce au plecat de acolo, camera și-a reluat mișcările de baleiere.

Cam aceleași lucruri s-au întâmplat când și-au luat biletele de la ghișeul corespunzător. Apoi, în timp ce mergeau pe alt coridor, au văzut un grup de gărzi de securitate venind dinspre celălalt capăt.

A continuat să înainteze netulburat. A simțit că Beychae, aflat alături de el, a ezitat. S-a întors spre el, i-a zâmbit, iar când a privit din nou înainte, gărzile se opriseră, iar comandantul lor își ținea o mână la ureche și privea spre podea; apoi a dat din cap și a făcut semn către un coridor lăturalnic; gărzile au pornit în acea direcție.

— Din câte înțeleg, nu suntem doar norocoși, așa e? a murmurat Beychae.