L-a văzut pe Mollen apăsând cu atenție un buton pe sintetizatorul de voce, după care lichidul i-a blocat vederea în față.
— Nu vă alarmați, domnule Staberinde. Aceasta este o măsură de precauție pentru a ne asigura că se respectă intimitatea domnului Beychae, a auzit el un mesaj pregătit dinainte, evident.
— Hm. Bine.
A ridicat din umeri; a închis portiera și a rămas pe întuneric până când s-a aprins o lumină slabă. S-a rezemat de spătar și nu a făcut nimic. Întunericul venit pe neașteptate avea menirea de a-l speria, probabil pentru a vedea reacția lui.
Mașina a continuat să ruleze, lumina gălbuie a becului mic transmitea o senzație călduță și uscată în interiorul mașinii care, deși mare, părea acum mică din cauza absenței imaginilor din exterior; a pornit instalația de ventilație a aerului și s-a rezemat din nou de spătar. A rămas cu ochelarii negri pe nas.
Mașina a virat, a căpătat viteză și a coborât pante, a trecut bubuitor prin tuneluri și peste poduri. Credea că își dădea seama de mișcările vehiculului, dar nu avea niciun punct de referință exterior.
Au străbătut cu ecou un tunel lung, coborând aparent în linie dreaptă, dar drumul putea merge și într-o spirală largă, apoi mașina s-a oprit. A urmat un moment de tăcere, apoi s-au auzit câteva zgomote neclare din exterior, probabil și voci, după care au mai înaintat puțin. Transmițătorul l-a împuns slab în lobul urechii. A împins mărgica mai adânc în ureche. „Radiații X“ i-a șoptit cercelul.
Și-a îngăduit un zâmbet firav. Se aștepta să i se deschidă portiera și să i se ceară transmițătorul… însă mașina a mai înaintat câțiva metri.
Vehiculul a început să coboare. Motorul fusese oprit; a presupus că se aflau într-un lift mare. S-au oprit, au înaintat din nou, tot în tăcere, s-au oprit încă o dată, după care s-a simțit deplasat în față și în jos. De astă dată, spirala era evidentă. Tot nu se auzea zgomotul motorului, prin urmare vehiculul era tractat sau cobora liber.
În timp ce mașina se oprea, lichidul negru a coborât încet dintre foile de geam. Se aflau într-un tunel larg iluminat de un șir lung de becuri. Tunelul mergea înapoi până la o curbă, iar în față sfârșea înaintea unor uși masive din metal.
Mollen dispăruse.
A încercat mânerul portierei, a deschis-o și a coborât.
În tunel era cald, deși aerul părea destul de proaspăt. Și-a scos vechea haină de ploaie. A privit ușile metalice. În ele exista și o ușă normală. Nu avea clanță, de aceea a împins-o, dar nu s-a întâmplat nimic. S-a întors la mașină, a găsit claxonul și a apăsat pe el.
Zgomotul a răsunat cu putere în tunel, făcându-i urechile să țiuie din cauza ecoului. S-a așezat pe bancheta din spate.
După o vreme, pe ușa mică a ieșit femeia. S-a apropiat de mașină și s-a uitat pe geam.
— Bună ziua.
— Bună ziua. Iată-mă.
— Da. Și tot cu ochelarii aceia, a spus ea și a zâmbit. Urmează-mă, te rog, a adăugat ea și a pornit cu pași iuți.
El și-a luat haina de ploaie și a urmat-o.
Dincolo de uși, tunelul continua; au ajuns la niște uși aflate în partea laterală a tunelului; un mic lift i-a dus mai departe, în jos. Femeia purta o rochie cu croială dreaptă, de culoare neagră cu dungi albe, subțiri.
Liftul s-a oprit. Au pătruns într-un hol mic, amintind de cel al unei case, decorat cu picturi și plante în ghivece și finisat cu piatră netedă, fumurie cu dungi. Mocheta groasă absorbea sunetul pașilor când au coborât câteva trepte și au ajuns într-un balcon spațios, aflat la jumătatea înălțimii unei săli mari; în rest sala era înțesată de cărți și mese; au coborât o scară care avea cărți sub treptele din lemn și deasupra capului.
Ea l-a condus pe după teancuri de cărți așezate pe podea și au ajuns la o masă înconjurată de scaune. Pe tăblia ei se găsea o mașinărie cu un ecran mic, iar în jurul ei erau role.
Beychae era în dormitorul lui și se odihnea. Bătrânul - chel, cu fața ridată, îmbrăcat cu o robă care îi ascundea burta nu prea mare cu care se alesese de când se dedicase studiului - a clipit când femeia a bătut și a deschis ușa. Ochii încă îi străluceau.
— Tsoldrin, îmi pare foarte rău că te deranjez. Vino să vezi pe cine ți-am adus în vizită.
A venit alături de ea pe coridor și a rămas la ușă când femeia i-a făcut semn către bărbatul care stătea în picioare lângă masa pe care se afla ecranul de citit benzi.
— Îl cunoști?
Tsoldrin Beychae și-a pus ochelarii - era îndeajuns de demodat ca să-și arate vârsta în loc să și-o ascundă - și l-a măsurat pe bărbat. Acesta era destul de tânăr, cu picioare lungi și păr negru - pieptănat peste cap și prins în coadă la spate - și avea o față remarcabilă, chiar atrăgătoare, întunecată de genul de barbă care nu dispare doar prin bărbierit superficial. Privite atent, buzele lui erau tulburătoare; păreau să trădeze cruzimea și aroganța, și doar când ochiul cuprindea și restul chipului, impresia părea și mai severă și - fără să vrea, probabil - privitorul trebuia să admită că ochelarii cu lentile întunecate nu-i puteau ascunde cu totul ochii mari și sprâncenele groase care, libere și evidente, făceau ca senzația generală să nu fie dezagreabilă.
— S-ar putea să-l fi cunoscut, dar nu sunt sigur, a spus rar Beychae.
S-a gândit că îl mai întâlnise probabil pe acel bărbat; chipul lui avea ceva îngrijorător de familiar, chiar dacă era puțin ascuns în spatele ochelarilor negri.
— Vrea să stea de vorbă cu tine, a spus femeia. Mi-am permis libertatea de a-i spune că dorința este reciprocă. Crede că l-ai cunoscut pe tatăl lui.
— Pe tatăl lui? a întrebat Beychae.
Asta putea explica lucrurile; probabil că omul semăna cu cineva pe care îl cunoscuse, și așa justifica sentimentul ciudat și tulburător pe care îl trăia.
— Ei bine, a spus el, să vedem ce are de spus.
— De ce nu? a zis femeia.
Au ajuns în mijlocul bibliotecii. Beychae s-a îndreptat de spate; băgase de seamă că în ultima vreme mergea cocoșat, dar era încă suficient de vanitos pentru a dori să salute oamenii cu spinarea dreaptă.
— Tsoldrin Beychae, a spus femeia. Domnul Staberinde.
— Sunt onorat, domnule, a spus el privindu-l pe Beychae cu o expresie ciudată și concentrată, precaută și reținută.
I-a strâns mâna bătrânului.
Femeia a părut dezorientată. Expresia de pe fața bătrână și ridată a lui Beychae a rămas de nepătruns. A rămas cu privirea la bărbat, lăsându-și mâna moale în strânsoarea celuilalt.
