— Cheradenine, am impresia că am schimbat o formă de întemnițare cu alta, a remarcat el a doua zi după plecare, când Zakalwe i-a adus masa de seară.

— Tsoldrin, să nu o iei razna stând în cabină; dacă vrei să ieși, fă-o. Așa e mai sigur, dar… în fine, nu prea mult.

— Mda, a spus Tsoldrin, luând tava și ridicând capacul pentru a vedea ce i se adusese. Deocamdată, mi-e destul de ușor să tratez știrile și transmisiunile privind situația actuală drept materiale de studiu, așa că nu mă simt chiar ca un deținut. A lăsat capacul deoparte. Dar două săptămâni mi se par greu de suportat, Cheradenine.

— Nu te îngrijora, a spus el cu amărăciune. Nu cred că vom sta atât.

— A, Sherad!

O zi mai târziu, în timp ce era în salonul principal, alături de un grup de oameni care urmăreau pe un ecran uriaș o gigantă gazoasă dintr-un sistem apropiat, s-a apropiat de el cu un aer afectat bondocul doctor Stap. Doctorul l-a prins de cot.

— În seara asta organizez o mică petrecere privată în Salonul Starlight; una dintre petrecerile mele aparte, înțelegi? Mă întrebam dacă tu și pustnicul tău partener tău de afaceri ați dori să participați.

— Te-au lăsat să aduci la bord chestia aceea?

A pufnit în râs.

— Mai încet, stimate domn, a spus doctorul, trăgându-l pe Zakalwe de lângă oamenii îngrămădiți acolo. Am o înțelegere pe termen lung cu compania de transport; mașinăria mea este recunoscută ca fiind de o importanță medicală esențială.

— Am impresia că e foarte scump. Cred că onorariul e usturător, doctore.

— Desigur, e vorba de o anumită sumă, dar la îndemâna celor mai mulți oameni cultivați, și îți pot pune la dispoziție o companie exclusivistă și discreție deplină, ca întotdeauna.

— Doctore, îți mulțumesc pentru ofertă, dar mă tem că nu pot veni.

— Îți ofer o șansă cu care nu te vei mai întâlni în viață; ești foarte norocos că ai ocazia asta a doua oară.

— Sunt convins. Poate, dacă ea va apărea și a treia oară. Iar acum, scuză-mă. L-a bătut ușor pe umăr pe Stap. A, ne întâlnim în seara asta să bem ceva?

Doctorul a clătinat din cap.

— Trebuie să instalez aparatul, să mă pregătesc. Îmi pare rău, Sherad. Pe fața lui a apărut o expresie plângăreață. E o șansă uriașă, a spus el zâmbind larg.

— Da, sunt foarte conștient de asta, doctore Stap.

— Ești rău.

— Mulțumesc. Asta mi-a luat ani buni de exerciții minuțioase.

— Pariez că așa e.

— A, nu; o să-mi spui că tu nu ești deloc rea; citesc asta în ochii tăi. Da, se află acolo; puritatea! Recunosc simptomele. Dar - și și-a lăsat o mână pe antebrațul ei - nu-ți face griji. Se poate trata.

Ea l-a îndepărtat, dar exercitând o apăsare foarte delicată.

— Ești groaznic. Și-a lăsat mâna cu care îl împinsese să zăbovească pe pieptul lui. Ești rău.

— Recunosc. Mi-ai citit sufletul… S-a uitat o clipă în jur, pentru că a perceput că zgomotul de fundal de pe navă se schimbase. I-a întors zâmbetul. Dar, vai, mă simt foarte ușurat, mărturisesc asta față de o femeie aproape la fel de frumoasă ca o zeiță.

Ea a râs gutural, arătându-și gâtul subțire când și-a lăsat capul pe spate.

— În mod normal, ai succes cu vorbele astea? l-a întrebat ea, clătinând din cap.

Scuturând cu tristețe din cap, el a părut jignit.

— Vai, de ce sunt atât de cinice femeile frumoase?

Apoi a observat că privirea ei alunecă undeva în spatele lui.

S-a întors.

— Da, domnule ofițer, i-a spus el unuia dintre tinerii ofițeri pe care i-a văzut stând în spatele lui.

Amândoi aveau arme în tocurile desfăcute.

— Domnul… Sherad? a întrebat tânărul.

A urmărit ochii tânărului ofițer și a simțit brusc că i se face rău; omul știa. Fuseseră depistați. Cineva pusese lucrurile cap la cap și găsise răspunsul corect.

— Da, a spus el, zâmbind aproape prostește. Băieți, vreți și voi ceva de băut?

A izbucnit în râs și s-a uitat spre femeie.

— Nu, mulțumim, domnule. Vă rog să veniți cu noi.

— Dar ce s-a întâmplat? a întrebat el pufnind, după care și-a golit paharul. Și-a șters mâinile de reverele hainei. Căpitanul are nevoie de ajutor ca să dirijeze nava, nu-i așa? A râs, a coborât de pe scaunul de la bar, s-a întors spre femeie, i-a luat o mână și i-a sărutat-o. Scumpă doamnă, îmi iau rămas-bun, până ne vom revedea. Și-a dus mâinile la piept. Dar să ții minte: o părticică din inima mea îți aparține pe veci.

Ea a surâs nesigur. El a râs zgomotos, s-a întors și s-a ciocnit de scaunul de bar.

— Hopa!

— Pe aici, domnule Sherad, a spus primul ofițer.

— Da, da, cum doriți.

Sperase că va fi condus în secțiunea rezervată personalului, dar când au urcat în liftul mic, cei doi au apăsat butonul de coborâre spre puntea cea mai de jos, unde se aflau depozitele, bagajele nevidate și camera de arest.

— Cred că nu mă simt prea bine, a spus el imediat ce ușile liftului s-au închis.

S-a aplecat în față, a icnit, silindu-se să verse ultimele băuturi.

Unul dintre ofițeri a sărit într-o parte pentru a-și feri pantofii; celălalt, a simțit Zakalwe, tocmai se apleca pentru a-și lăsa o mână pe spinarea lui.

A încetat să verse și l-a lovit cu cotul în nas pe ofițer, care s-a izbit de ușile din spate ale liftului. Cel de-al doilea încă nu-și recăpătase echilibrul. Zakalwe s-a îndreptat de spate și l-a lovit cu pumnul drept în față. Omul s-a îndoit de mijloc, a căzut în genunchi, apoi s-a prăbușit pe spate. Liftul a scos un clinchet, deoarece încăierarea declanșase alarma de depășire a greutății admise. A apăsat butonul cel mai de sus, iar liftul a început să urce.

A luat pistoalele celor doi ofițeri care își pierduseră cunoștința: arme paralizante. A clătinat din cap. Liftul a scos un nou clinchet. Ajunseseră la etajul de la care coborâseră. A făcut un pas în față, a vârât armele în buzunarele hainei și și-a desfăcut picioarele către colțurile cabinei mici, trecându-le peste cei doi bărbați prăbușiți, apoi a apăsat ușile cu palmele. Efortul de a menține ușile închise l-a făcut să icnească, dar în cele din urmă liftul a renunțat la luptă. Continuând să țină ușile cu ambele mâini, s-a răsucit până când a ajuns cu capul la butonul cel mai de sus și l-a apăsat cu fruntea. Bâzâind, liftul a început din nou să urce.

Când s-au deschis ușile, la nivelul salonului privat, a văzut trei persoane. Acestea s-au uitat la cei doi ofițeri lipsiți de cunoștință și la băltoaca de vomă. Folosindu-și armele, Zakalwe a tras, iar cei trei s-au prăbușit. L-a tras pe unul dintre ofițeri pe jumătate din cabină, astfel ca ușile liftului să nu se poată închide și a folosit armele paralizante și împotriva lor.