— O fată minunată, a spus el. Nu știu ce m-aș face fără ea.
— Te cred, a răspuns el.
„S-ar putea să fii nevoit să afli“, a gândit el.
Aprobarea pentru călătoria spre suprafață a sosit după o oră. Beychae părea emoționat. Ubrel Shiol l-a convins să îmbrace haine călduroase, și-a schimbat rochia cu ceva dintr-o bucată, și și-a prins părul în creștetul capului. Au folosit aceeași mașină, avându-l la volan tot pe Mollen. El, Beychae și domnișoara Shiol s-au așezat pe bancheta din spate, care era încăpătoare; femeia cu rochie neagră s-a așezat în fața lor.
Au ieșit din tunel în lumina puternică a zilei; zăpada acoperea o curte lată, cu porți înalte din sârmă. Când porțile s-au deschis, agenții de securitate au urmărit mașina care a trecut prin dreptul lor. Mașina a pornit apoi pe un drum secundar care cobora spre cea mai apropiată poartă de acces, după care s-a oprit la o intersecție.
— Există pe undeva vreun târg? a întrebat Beychae. Întotdeauna mi-a plăcut zgomotul și agitația din bâlciuri.
Zakalwe și-a amintit că în apropierea râului Lotol se instalase un fel de circ ambulant. A sugerat să se îndrepte într-acolo. Mollen a pătruns cu mașina pe bulevardul lat, aproape pustiu.
— Flori, a spus el brusc.
L-au privit toți cu mirare.
Își trecuse un braț de-a lungul banchetei, în spatele lui Beychae și Ubrel Shiol, și a trecut cu palma peste părul acesteia, desprinzându-i o agrafă. A râs și a luat agrafa de pe etajera de sub luneta mașinii. Manevra i-a permis să privească în spate.
Îi urmărea un vehicul mare, ca o camionetă.
— Flori, domnule Staberinde? a întrebat femeia cu rochie neagră.
— Aș vrea să cumpăr niște flori, a spus el, zâmbindu-i întâi ei, apoi lui Shiol. A bătut din palme. De ce nu? Mollen, la Piața de Flori! zâmbind plin de încântare, s-a rezemat de spătar. Apoi s-a aplecat în față cerându-și scuze. Dacă nu vă deranjează, i-a spus el femeii.
Ea a zâmbit.
— Deloc. Mollen, ai auzit, da?
Mașina a pornit pe un alt drum.
În Piața de Flori, plimbându-se printre tarabe, în aglomerația și agitația oamenilor, a cumpărat flori pe care le-a oferit femeii și lui Ubrel Shiol.
— A, uite bâlciul! a spus el, arătând peste râu, unde corturile și hologramele bâlciului sclipeau și se roteau.
Așa cum sperase, au luat feribotul. Era o platformă de mici dimensiuni, pe care nu încăpea decât un vehicul. S-a uitat în urmă, la semicamionul care a rămas pe cheu.
Au ajuns pe malul celălalt. Au mers spre bâlci; Beychae a flecărit, povestindu-i lui Ubrel Shiol amintiri din tinerețe.
— Domnule Staberinde, îți mulțumesc pentru flori, a spus femeia care stătea în fața lui, ducându-le spre față și aspirând parfumul lor.
— Mi-a făcut plăcere, a spus el, apoi s-a aplecat peste Shiol ca să îl bată pe Beychae pe braț și să-i atragă atenția asupra unei instalații care se rotea spre cer, pe deasupra acoperișurilor. Mașina s-a oprit la o intersecție semaforizată.
A întins din nou brațul spre Shiol, a tras un fermoar de la costumul ei și, înainte ca ea să-și dea seama, a extras pistolul pe care îl simțise mai devreme. S-a uitat la el și a început să râdă, ca și cum totul ar fi fost o greșeală ridicolă, după care l-a întors și a tras în ecranul din sticlă din spatele capului lui Mollen.
Geamul s-a spart. Lansându-se de pe banchetă și lovind în față cu un picior, a trecut prin fereastră. Printre cioburile de sticlă, l-a lovit în cap pe Mollen.
Mașina a făcut un salt în față, apoi s-a oprit. Mollen s-a prăbușit moale.
Clipa de tăcere provocată de uimire a durat până când a strigat:
— Capsulă, aici!
Femeia aflată vizavi de el a făcut o mișcare; a dat drumul florilor din mână și a dus-o spre talie și o cută a rochiei. A izbit-o cu pumnul în bărbie și a făcut-o să se lovească cu capul de ecranul din sticlă din spatele ei. S-a răsucit, s-a ghemuit lângă portieră, în timp ce femeia, care își pierduse cunoștința s-a scurs pe podea, alături de florile împrăștiate. A privit apoi spre Beychae și Shiol. Amândoi rămăseseră cu gurile căscate.
— Schimbare de plan, a spus el, scoțându-și ochelarii și aruncându-i pe podea.
I-a scos târâș pe amândoi din mașină. Shiol țipa. A azvârlit-o înapoi, făcând-o să se lovească de mașină.
Beychae și-a regăsit vocea.
— Zakalwe, ce dracu’ faci?
— Avea chestia asta, Tsoldrin! a răcnit el arătându-i pistolul.
Ubrel Shiol a folosit clipa în care arma nu era îndreptată spre ea și a încercat să îl lovească cu piciorul în cap. El a făcut o eschivă, a lăsat-o pe femeie să se rotească, apoi a lovit-o cu palma desfăcută peste gât. Ea s-a năruit la pământ. Florile pe care i le dăduse el s-au rostogolit sub mașină.
— Ubrel! a țipat Beychae, lăsându-se pe vine lângă femeie. Zakalwe! Ce i-ai făcut…?
— Tsoldrin… a dat el să spună.
Portiera șoferului s-a deschis exploziv și Mollen s-a aruncat asupra lui. S-au rostogolit de-a latul drumului, ajungând la rigolă; pistolul i-a zburat din mână.
S-a trezit strivit de bordură, avându-l deasupra pe Mollen care, ținându-l cu o mână de revere, a ridicat celălalt braț, în timp ce sintetizatorul de voce s-a înălțat în aer, iar pumnul lui cobora cu viteză.
