Lanterna s-a răsucit și, în momentul în care s-a desfăcut și ultima clemă, iar punctul luminos a început să se îndepărteze de marginea costumului, pentru a-i cădea pe față, lanterna a pâlpâit și s-a stins.

A privit cu ochi dilatați. Era întuneric aproape deplin. Din afara cabinei răzbătea o sugestie de lumină; licăriri roșietice slabe, produse de oamenii aproape morți și de echipamentele care vegheau în tăcere.

Stinsă. Lanterna se stinsese; acumulatorul descărcat sau o defecțiune; nu avea importanță. Costumul a scos din nou un țiuit, un plânset care a acoperit șuieratul discret al aerului care scăpa.

A coborât privirea spre palma așezată pe piept.

A ridicat ochii spre locul în care trebuia să se afle lanterna, însă acum nevăzută în centrul cabinei din mijlocul navei, la mijlocul călătoriei lui.

Cum mor acum? a gândit el.

După un an, a revenit la starea de somn înghețat. Când a plecat, Erens și Ky, ale căror preferințe sexuale îi înstrăinau în ciuda faptului că de altfel păreau a fi un cuplu bine închegat, încă se certau.

A ajuns într-un alt război în care se folosea tehnică militară puțin avansată, a învățat să zboare (deoarece acum știa că aviația va învinge orice cuirasat) și a zburat prin vârtejurile de aer înghețat de deasupra uriașelor insule albe care erau aisberguri în coliziune.

Treisprezece

Întinsă pe podea, roba aruncată arăta ca pielea abia lepădată de o reptilă exotică. Voise să o îmbrace, dar apoi se răzgândise. Va purta hainele cu care venise îmbrăcat.

Era în baie, în abur și mirosuri, oprind mișcare briciului, apoi ducându-l din nou spre cap, încet și atent, ca și cum și-ar fi trecut ușor un pieptene prin păr. Briciul a răzuit prin spuma de pe piele, eliminând ultimele fire scurte de păr. Și-a trecut briciul peste piele de deasupra urechilor, apoi a luat un prosop și a șters pielea de pe țeastă, verificând în oglindă peisajul neted pe care îl dezvăluise. Părul negru și lung era împrăștiat pe podea ca penajul răspândit peste tot într-o luptă.

A privit spre terenul de paradă al citadelei, unde ardeau slab câteva focuri. Deasupra munților, cerul începea să se lumineze.

De la fereastră a văzut câteva niveluri ale zidului curbat al citadelei și turnurile înalte. Acum, când știa că era sortită dispariției, în acea lumină care contura totul, citadela arăta emoționantă, chiar nobilă, a gândit el, deși s-a străduit să nu devină sentimental.

S-a întors cu spatele la fereastră și și-a încălțat ghetele. Aerul i-a mângâiat capul ras, dându-i o senzație foarte ciudată. A simțit lipsa legănării părului de pe ceafă. S-a așezat pe pat, și-a tras ghetele și le-a încheiat, după care a privit telefonul aflat pe dulapul de lângă pat. A ridicat receptorul.

Și-a amintit (a părut că își aduce aminte) că noaptea trecută, după plecarea lui Skaffen-Amtiskaw, luase legătura cu spațioportul. Se simțise rău, dislocat și oarecum îndepărtat, și nu era deloc sigur că le telefonase tehnicienilor de acolo, dar probabil că o făcuse. La un moment dat, în acea dimineață, le spusese să pregătească nava antică pentru lovitura de Decapitare. Ori nu făcuse asta. Una din două. Poate visase.

A auzit operatorul citadelei întrebându-l ce dorea. A cerut legătura cu spațioportul.

A discutat cu tehnicienii. Mecanicul-șef i s-a părut încordat, agitat. Nava era gata, alimentată, coordonatele fuseseră stabilite; putea fi lansată la câteva minute după ce el va da ordinul.

Ascultându-l pe acel om, a dat din cap către sine. Mecanicul-șef a făcut o pauză. Întrebarea a rămas nerostită, dar exista.

A cercetat cerul. Din cameră, părea încă întunecat.

— Domnule, a spus mecanicul-șef. Sir Zakalwe, care este ordinul, domnule?

A văzut micul cub albastru; a auzit răsuflarea aerului care scăpa. A urmat imediat o trepidație. A gândit că era corpul lui reacționând involuntar, dar nu era așa; trepidația a trecut prin țesătura citadelei, prin pereții camerei, prin patul de sub el. Geamul a zornăit. Zgomotul exploziei a huruit prin aer, dincolo de ferestrele cu geamuri groase, grav și tulburător.

— Sir, a spus omul, mai sunteți pe linie?

Probabil că vor intercepta nava spațială; Cultura însăși - poate Xenofobul - va folosi efectori împotriva ei. Lovitura de Decapitare avea să eșueze…

— Ce trebuie să facem, domnule?

Însă întotdeauna exista o posibilitate.

— Alo! Alo, domnule!

O altă explozie a cutremurat citadela. A privit receptorul pe care încă îl ținea în mână.

— Sir, continuăm? l-a auzit pe mecanic spunând, ori și-a amintit asta, cândva, foarte departe…

Și spusese da, și își asumase o încărcătură îngrozitoare de amintiri, și toate numele care îl puteau îngropa…

— Opriți operațiunile, a spus el rar. Nu vom avea nevoie de lovitură acum.

A pus receptorul în furcă și a ieșit precipitat din cameră, coborând scara din spate, îndepărtându-se de intrarea principală în apartamentul lui, de unde răzbătea deja un zgomot tot mai puternic.

Alte câteva explozii au zdruncinat citadela, dislocând praful din jurul lui, pe măsură ce zidul-cortină era străpuns mereu, mereu. S-a întrebat ce se petrecea la cartierul general regional, cum va cădea acesta și dacă raidul pentru capturarea marilor preoți va fi lipsit de vărsare de sânge, așa cum sperase Sma. Însă chiar în clipa când s-a gândit la toate acestea și-a dat seama că nu se mai sinchisea.

A ieșit din citadelă pe o ușă dosnică și a pătruns în piața întinsă unde se găsea terenul de paradă. În fața corturilor ocupate de refugiați încă ardeau focuri mici. În depărtare, nori mari de praf pluteau încet pe cerul cenușiu al zorilor, deasupra curtinei. A văzut de acolo două breșe apărute în zid. Oamenii începeau să se trezească și să iasă din corturi. Dinspre zidurile citadelei din spatele și de deasupra lui a auzit răpăitul armelor de foc.

De pe zidurile sfărâmate a răsunat bubuitul unei arme grele, și o explozie uriașă a cutremurat pământul, făcând o gaură mare în stânca pe care se afla citadela; o avalanșă de pietre a pornit spre terenul de paradă, îngropând douăsprezece corturi. S-a întrebat ce fel de muniție folosea acel tanc; a bănuit că nu era de tipul pe care îl avusese până în acea dimineață.

A trecut prin orașul de corturi, unde treziți brusc apăreau oameni; venind dinspre breșa căscată în zidurile înalte, norul întins de praf s-a rostogolit peste terenul de paradă. A urmat încă o lovitură din apropierea zidurilor-cortină; o altă explozie care a zguduit solul și a făcut ca o latură a citadelei să se prăbușească; pietrele au țâșnit din zid parcă ușurate, au căzut și s-au rostogolit în propriul praf învârtejit; eliberate, redevenind ale pământului.

Pe măsură ce praful se așternea și cerul se ilumina treptat, oamenii înspăimântați se strângeau în brațe în fața corturilor, și dinspre meterezele citadelei focul armelor se reducea. Alte împușcături veneau dinspre zidurile cu breșe, dar și dinspre terenul de paradă, din interiorul orașului alcătuit din corturi.

A continuat să înainteze. Nu l-a oprit nimeni; puțini oameni păreau să-l bage în seamă. A văzut un soldat căzând de pe zidul-cortină din dreapta lui, rostogolindu-se în praf. A văzut oameni alergând în toate direcțiile. În depărtare, a văzut soldați ai armatei imperiale călare pe un tanc în mișcare.

A mers printre corturile îngrămădite, evitând oamenii care fugeau, și a călcat peste două focuri care încă fumegau. Breșele uriașe din curtină și chiar din citadelă scoteau fum în lumina cenușie care sporea și începea să capete culoare, iar cerul ardea roz și albastru.

Când și când, în timp ce se buluceau și treceau șuvoi pe lângă el, alergând, strângând sugari la piept, târând copii după ei, i s-a apărut că îi cunoaște pe unii dintre ei, și în câteva rânduri a fost pe punctul de a se întoarce pentru a le vorbi, de a întinde o mână pentru a opri ninsoarea de chipuri care goneau prin dreptul lui, pentru a striga după ei…

Brusc, s-a auzit urletul avioanelor care au spintecat aerul de deasupra curtinei și au lansat bidoane lungi peste corturi; conținutul acestora a explodat cu flăcări și fum negru, negru. A văzut oameni arși, a auzit urlete, a simțit miros de carne prăjită. A clătinat din cap.

Oameni îngroziți l-au îmbrâncit, s-au ciocnit de el, ba chiar l-au dărâmat o dată la pământ, astfel că a trebuit să se culeagă de pe jos, să se scuture de praf, și să sufere lovituri, țipete, urlete și blesteme. Avioanele au revenit și au mitraliat locul, iar el era singurul care a rămas în picioare, mergând, în timp ce restul oamenilor au căzut la pământ; a urmărit norișorii și exploziile de praf țâșnind în șiruri în jurul lui, a văzut îmbrăcămintea câtorva oameni căzuți cum tresare și flutură, semn că glonțul nimerise acolo.

Când a întâlnit primii soldați, se luminase deja. S-a ascuns după un cort și s-a rostogolit când un soldat a tras în el, apoi s-a ridicat din nou în picioare și a ocolit în fugă prin spatele unui cort, cât pe ce să se ciocnească de alt soldat, care și-a îndreptat prea târziu carabina spre el. I-a aruncat-o din mâini cu o lovitură de picior. Soldatul a scos un pumnal. L-a lăsat să atace și i-a smuls arma din mână, apoi l-a trântit la pământ. S-a uitat la pumnalul pe care îl avea în mână și a clătinat din cap. A aruncat pumnalul și s-a uitat la soldat - zăcând pe sol și uitându-se la el cu ochi dilatați de spaimă -, apoi a făcut un gest din umeri și s-a îndepărtat.

Oamenii fugeau pe lângă el, iar soldații strigau. L-a văzut pe unul țintind spre el și nu a găsit din ochi niciun loc în care să se adăpostească. A ridicat o mână, încercând să explice, să spună că nu era nevoie, dar omul a tras totuși în el.

Ținând seama de distanță, o lovitură nereușită, a gândit el când forța glonțului l-a împins înapoi și l-a făcut să se răsucească.

Partea superioară a pieptului, în apropiere de umăr. Nu fusese lovit în plămân și probabil că glonțul nu îi fisurase o coastă, a gândit el când șocul și durerea au explodat în el, după care s-a prăbușit.

A rămas nemișcat în praf, aproape de fața cu ochii căscați a unui gardian orășenesc mort. Când se răsucise, văzuse modulul Culturii; o formă clară, care plutea inutil deasupra rămășițelor apartamentului său din citadela în ruine.

Cineva l-a lovit cu piciorul, făcându-l să se răsucească și, în același timp, rupându-i o coastă. A încercat să nu reacționeze la înțepătura dureroasă, dar a privit printre pleoape. A așteptat lovitura de grație, dar ea nu a venit.