Şase… şapte… opt… Bazarov se opri. E destul? spuse el către Pavel Petrovici, sau să mai adaug doi paşi?

— Cum doreşti! zise acesta, vârând al doilea glonte în pistol.

— În cazul acesta să mai adăugăm doi paşi! Bazarov trase cu vârful cizmei o dungă pe pământ. Iată şi bariera! Ah, încă

ceva! La câţi paşi să se depărteze fiecare din noi de barieră?

Este de asemenea o problemă însemnată. Ieri n-am vorbit despre asta.

— Socot că la zece paşi, răspunse Pavel Petrovici, întinzându-i lui Bazarov amândouă pistoalele. Binevoiţi să

alegeţi!

— Binevoiesc. Dar nu găsiţi, Pavel Petrovici, că duelul nostru este atât de neobişnuit încât pare caraghios? Uitaţi-vă

numai la mutra secundantului nostru!

— Îţi arde de glume mereu, răspunse Pavel Petrovici. Nu zic că duelul nostru nu este ciudat, dar socot că e de datoria mea să te previn că am de gând să mă bat serios. A bon entendeur, salut! 86

— O, nu mă îndoiesc că suntem hotărâţi să ne nimicim unul pe altul, dar de ce să nu râdem puţin şi să nu îmbinăm utile dulci? 87 Uite aşa: dumneavoastră îmi vorbiţi pe franţuzeşte, iar eu, pe latineşte.

— Am de gând să mă bat serios! repetă Pavel Petrovici şi se duse spre locul său. Bazarov, la rândul lui, numără zece paşi de la barieră şi se opri.

86 Cine are urechi de auzit, să audă! (fr.).

87 Utilul cu plăcutul (lat.).

167

— Eşti gata? întrebă Pavel Petrovici.

— Gata!

— Atunci, să pornim unul spre celălalt!

Bazarov porni încet înainte, iar Pavel Petrovici veni spre el cu mâna stânga în buzunar, ridicând treptat, treptat, cu dreapta, ţeava pistolului… „Ţinteşte drept în nasul meu! se gândi Bazarov, şi cu câtă sârguinţă mă ia la ochi, tâlharul!

Este totuşi o senzaţie neplăcută. O să mă uit la lanţul lui de la ceas…” Deodată, ceva trecu, şuierând ascuţit, chiar pe lângă urechea lui Bazarov, şi în aceeaşi clipă se auzi detunătura. „Dacă am auzit, înseamnă că nu s-a întâmplat nimic!” îi fulgeră prin minte. Mai făcu un pas şi, fără a ţinti, apăsă pe trăgaci.

Pavel Petrovici tresări uşor şi se apucă cu mâna de coapsă.

O şuviţă de sânge se prelinse de-a lungul pantalonilor albi.

Bazarov azvârli pistolul şi se apropie de duşmanul lui.

— Sunteţi rănit? întrebă el.

— Aveai dreptul să mă chemi la barieră! spuse Pavel Petrovici, asta însă e un fleac! în urma înţelegerii noastre, fiecare mai are de tras o dată.

— Să avem iertare, dar asta rămâne pentru altă dată!

răspunse Bazarov şi-l sprijini pe Pavel Petrovici, care începea să pălească. Acum nu mai sunt duelist, ci doctor şi, înainte de toate, trebuie să vă cercetez rana. Piotr! Vino-ncoace, Piotr! Unde te-ai ascuns?’

— Un fleac… Nu am nevoie de ajutorul nimănui, rosti rar Pavel Petrovici, şi… trebuie… din nou… să… Dădu să se tragă de mustaţă, dar mâna nu-l ascultă, îşi dădu ochii peste cap şi leşină.

— Ia te uită! A leşinat! De ce oare? se-ntrebă, fără să vrea, Bazarov, culcându-l pe Pavel Petrovici în iarbă. Ia să vedem ce se întâmplă! îşi scoase batista, şterse sângele şi pipăi rana de jur împrejur… Osul e neatins, murmură el printre dinţi.

Glontele n-a pătruns în adânc şi a atins numai muşchiul vastus externus. Peste trei săptămâni poate să şi danseze!

Dar leşinul! Ce ţi-e şi cu oamenii ăştia nervoşi! Dar ce piele 168

fină are!

— Domnul e mort? se auzi la spatele lui glasul tremurător al lui Piotr.

Bazarov îşi întoarse capul.

— Du-te mai repede după apă „frăţioare! Cât despre…

dumnealui, o să ne îngroape pe amândoi.

Dar „modernul” servitor părea că nu-i pricepe cuvintele şi nu se urni din loc. Pavel Petrovici deschise încet ochii.

— Îşi dă sufletul! şopti Piotr şi începu să-şi facă semnul crucii.

— Ai avut dreptate… Ce fizionomie prostească! spuse gentlemanul rănit, zâmbind în silă.

— Dar du-te odată după apă, drace! se răsti Bazarov.

— Nu-i nevoie… a fost un vertige 88 de o clipă. Ajutaţi-mă

să mă aşez… a-aşa… Zgârietura asta trebuie să fie doar bandajată cu ceva şi eu am să ajung până acasă pe jos sau de nu, cei de-acasă să-mi trimită trăsura. Dacă crezi, duelul nu se va mai repeta. Te-ai purtat cu nobleţe… Astăzi, numai astăzi, bagă de seamă!

— N-are rost să ne mai amintim de trecut! îi tăie vorba Bazarov. Cât despre viitor, nici cu el nu trebuie să ne batem capul pentru că eu am de gând s-o şterg, fără nicio întârziere. Lăsaţi-mă acum să vă pansez piciorul! Rana dumneavoastră nu este primejdioasă, dar e mai bine să

oprim sângele. Mai întâi însă, trebuie neapărat să-l aducem în simţiri pe muritorul ăsta.

Bazarov îl scutură pe Piotr de guler şi-l trimise după

trăsură.

— Bagă de seamă să nu-l sperii pe fratele meu! îi spuse Pavel Petrovici. Nu cumva să-ţi treacă prin cap să-i raportezi ce s-a întâmplat!

Piotr o luă la goană; în timp ce el era dus dună trăsură, cei doi adversari şedeau jos, pe pământ, şi tăceau. Pavel Petrovici căuta să nu se uite la Bazarov; de împăcat, tot nu voia să se împace cu el. Îi era ruşine de trufia lui, de faptul 88 O ameţeală (fr.).

169

că dăduse greş tot ce pusese la cale, cu toate că simţea că un sfârşit mai bun decât acesta nici n-ar fi putut exista. „Cel puţin n-are să-mi mai stea în ochi aici, căuta el să se liniştească, mulţumesc şi pentru atât.” Tăcerea stăruia greoaie şi supărătoare. Niciunul nu se simţea la largul lui.