Femeia zâmbi şi porni spre casă. Nu avea dreptate, dar în sufletul lui trebuia să recunoască: era adevărat că n-o prea vizita decât atunci când avea nevoie de ea, chiar dacă o iubea foarte mult.

Vieţile noastre trăite în fugă ne fac deseori să-i neglijăm pe cei la care ţinem.

— De fapt, zise el, am primit scrisoarea ta luna trecută. Am tot vrut să-ţi răspund, dar n-am prea avut timp…

— Sunt fericită că te văd; e bine să-ţi mai iei şi câte o vacanţă. Tot muncă şi iar muncă… te prosteşti.

Ajunse în camera pe care i-o pregătise, o cameră drăguţă la primul etaj, cu pereţi albi, mobilă de un farmec desuet în culori pastel şi o atmosferă din alte vremuri. Mai peste tot, tablouri, gravuri şi fotografii vechi din India, Egipt sau Orietul Mijlociu: toate locurile în care lucrase ea ca arheolog. Pe noptieră trona o carte de Karl Jaspers. Jonathan se apropie de fereastră şi o deschise. Lemnul scârţâi uşor în balamale. Aerul parfumat al grădinii pătrunse în cameră şi îl învălui. Panorama oceanului era impresionantă. În spatele grădinii luxuriante, albastrul lui se întindea la infinit. Se aplecă peste pervaz şi inspiră profund adierea de azur.

42

- LAURENT GOUNELLE -

Zgomotele şi poluarea oraşului i se păreau atât de îndepărtate…

la fel şi stresul de la serviciu.

A doua zi, avu neplăcuta surpriză să constate că avea din nou pană la maşină. Se simţi brusc extrem de deranjat, la limita furiei: oare necazurile aveau să-l urmărească şi aici? Trebuia să se lupte cu toţi şi cu toate până la sfârşitul zilelor sale? Ăsta era destinul lui?

— Şi-o să te mai gândeşti la asta încă douăzeci de ani? îl întrebă

Margie maliţioasă.

— La ce?

— La pană.

— Nu… sigur că nu. De ce?

— Atunci uită de asta imediat, spuse ea cu maliţiozitate.

O privi nedumerit.

Părea atât de plăpândă stând lângă stela plasată în acel colţ al grădinii! Era vorba de o copie a celei pe care o descoperise în Arabia la începutul carierei. Magnific sculptată, era gravată cu inscripţii în aramaică.

— Să nu-mi spui că o grămadă de fiare au puterea să-ţi dicteze starea de spirit.

— Mă gândesc doar că va trebui să-l sun din nou pe mecanic şi să-i spun că reparaţia lui n-a ţinut, să protestez, să negociez, poate chiar să-l ameninţ… M-am săturat să trebuiască să lupt pentru orice.

Margie începu să râdă.

— Nu înţeleg ce poate fi atât de amuzant.

— O, ba da, bietul meu prieten!

— Ce?

— Îmi aminteşti de primul meu soţ! Şi el vedea viaţa ca pe o continuă luptă, mereu pe baricade. Eterna mea bună dispoziţie îl scotea din minţi. I se părea că mă născusem norocoasă, o răsfăţată

a sorţii, pe când el era nevoit să se zbată pentru fiecare firimitură. N-a realizat decât la sfârşitul vieţii că majoritatea problemelor lui nu fuseseră cauza, ci urmarea propriei viziuni despre lume…

43

- ZIUA ÎN CARE AM ÎNVĂŢAT SĂ TRĂIESC -

Se îndepărtă şi apoi intră în casă, lăsându-l pe Jonathan cu gura căscată în faţa acelor raţionamente care i se păreau lipsite de logică.

— Până una-alta, poţi să foloseşti rabla mea, strigă ea din bucătărie, o să-i facă bine puţin rulaj. N-o scot decât o dată pe săptămână, când merg la cumpărături. Cred că se plictiseşte de moarte.

— Asigurarea îţi permite s-o împrumuţi?

— Calmează-te.

Uşa garajului se deschise scârţâind înfiorător, lăsând să iasă un uşor miros de mucegai. Vechiul Triumph decapotabil data din anii

’70. Roşu-închis cu acoperitoare de un negru decolorat.

Motorul tuşi puţin, apoi porni fără prea multe fiţe, torcând surd.

Jonathan dădu acoperitoarea la o parte şi-şi puse ochelarii de soare.

Câteva momente mai târziu, parcurgea drumeagurile pustii din Big Sur1, înconjurat de munţii înverziţi ale căror şiruri se cufundau în mare. Aerul de pe coastă mirosea bine şi soarele părea etern.

Reuşise să scape de viaţa stresantă de zi cu zi şi dintr-odată voia să

se bucure de fiecare clipă. Dacă într-adevăr îi era scris să moară

tânăr, atunci trebuia să profite de fiecare secundă, fără să se lase pradă cotidianului şi fără să se lamenteze. Şi dacă ce-i mai rămăsese din viaţă însemna să se bucure de tot ce-i putea ea oferi, cu siguranţă alesese locul potrivit ca să guste din savoarea acestei lumi. Se hotărî să-şi impună un singur cuvânt de ordine: savurează

fiecare moment, fără să te gândeşti la moarte.

După o săptămână, cunoştea toate micile terase de pe coastă, se scăldase în apa răcoroasă a tuturor golfuleţelor ascunse din zonă, moţăise pe plajă contemplând cerul înstelat, degustase împreună

cu Margie produsele de patiserie al căror secret femeia îl păstra ca un cerber, se plimbase pe malul apei ascultând ţipetele 1 Zonă de pe Coasta Centrală a Californiei. (N.t.) 44

- LAURENT GOUNELLE -

pescăruşilor, dansase pe terasa unui night-club în aer liber, gustase voluptatea unui flirt fără compromisuri şi privise în fiecare seară

apusul cu un pahar de Chardonay în mână.

Cu toate astea, rămânea bineînţeles conectat şi la viaţa reală. E-mailurile şi lectura ştirilor de pe site-urile de presă online făceau prea mult parte din viaţa lui ca să-i treacă măcar prin cap să renunţe la ele. Îşi permitea să răspundă chiar la unele dintre întrebările clienţilor, pentru altele îndrumându-i spre asistenta lui. Şi se ţinea la curent cu toate noutăţile.

Odihna îi făcea bine, paranteză deschisă spre dulceaţa unei vieţi fără griji, iar el se lăsa fără rezerve dus de val.

Totuşi, după ceva timp de dolce farniente, începu să simtă adânc în sufletul lui, insidioasă, senzaţia de gol. Trândăveala era bună, desigur, dar în fond nu-i aducea nici satisfacţie, nici fericire. Plăcere după plăcere, intensitatea se degrada progresiv, împingându-l în căutarea a noi şi noi surse. Începu să înţeleagă de ce viaţa aparent perfectă a unor copii de bani gata derapa atât de uşor în consumul de droguri puternice.

Şi mai avea o mare problemă: timpul. Acesta îşi accelera ritmul cu fiecare zi lăsată în urmă. Fiecare zi, chiar în lipsa unei activităţi intense, i se părea că trece clipind din ochi. Începea să simtă că