— Văd că te abţii foarte bine să nu vorbeşti cu femeia din faţa ta.
El izbucni din nou în râs.
37
- ZIUA ÎN CARE AM ÎNVĂŢAT SĂ TRĂIESC -
— Să ştii că n-o să reuşeşti să faci din mine următorul cal de bătaie al umorilor tale…
Femeia surâse şi ea. Michael o servi cu vin.
— Ce părere ai? Jonathan se va mai întoarce ori va renunţa?
întrebă ea.
— Cu siguranţă că se va întoarce.
— Ultima dată, credeai contrariul… se încruntă ea.
— Da… dar, în cele din urmă, cred că va trece peste ce are şi se va apuca de treabă. Cu cât mă gândesc mai mult, realizez că e genul de persoană care nu renunţă uşor. Aşa că da. În afacerea asta, ne va fi asociat pe viaţă.
— Te-ai hotărât să-mi strici tot cheful ca apoi să mi-o reproşezi?
Michael zâmbi.
— Nu, doar că… mi se pare că pierzi timpul sperând. E o cauză
pierdută.
— Chiar ţii să-mi strici apetitul?
— Sigur că situaţia voastră e insuportabilă…
Angela oftă şi muşcă din nou din hamburger.
— Ce laşi sunt bărbaţii…
— Mersi că ne bagi pe toţi în aceeaşi oală…
— Incapabili să-şi asume responsabilităţi…
— Totuşi nu poţi să spui aşa ceva despre Jonathan.
Ea ridică din umeri.
— N-ai să ghiceşti într-o mie de ani ce mi-a spus în ziua în care am mers acasă şi l-am găsit cu tipa cu sânii la vedere.
— Ce?
— „Nu e ceea ce pare… e doar noua babysitter… în fine, a venit la interviu…”
Michael îşi reprimă un surâs.
— Trebuie că ai avut un şoc.
— L-am întrebat dacă se pregătea să-i facă un test pentru alăptare. Pentru fiica noastră de şapte ani.
38
- LAURENT GOUNELLE -
Bărbatul izbucni în râs.
Angela mai luă o îmbucătură şi mestecă uitându-se în gol.
— Vrei să-ţi spun? zise el.
— Ce?
— În fapt, dacă aş fi în locul tău, aş fi eu cel care ar pleca. Ca să
închei capitolul o dată pentru totdeauna.
— E cea mai frumoasă zi din viaţa mea. Mă bucur că am venit…
— E doar o părere…
— Niciodată! Auzi?
