— Ori a uitat şi el că e însurat, adăugă, râzând.
Se apropie prin spatele ei şi-i prinse sânii în palme. Ea îl respinse cu un gest sec.
— Ce-am făcut? protestă el.
— Nu sunt cu autoservire.
— Aş putea beneficia de ceva favoruri din când în când… Doar sunt client fidel…
— Adevărat. Aşa că ştii tariful.
— Aşa cum le spun mereu asociaţilor mei: clienţii trebuie respectaţi.
— La fel şi furnizorii.
— Eu, unul, sunt generos cu clienţii. Am grijă de ei…
— Fiecare cu propria politică comercială.
Michael râse din toată inima.
— Şi care va fi programul? întrebă ea pe un ton de neîncredere.
— Doar ţi-am spus. O masă şi restul, dacă omul îşi exprimă
dorinţa.
— Fără lovituri sub centură, bine?
— Dar bineînţeles că nu…
— De genul să mă îmbrac ca o fetiţă ca să ne jucăm de-a babysitterul şi să ne surprindă nevasta, ca să facă o criză de apoplexie…
Michael zâmbi şi-i puse mâna pe umăr.
— Promit! Acum fii fată cuminte şi arată-mi sânii tăi drăguţi…
90
- LAURENT GOUNELLE -
15
— Gazonul tău e de-a dreptul magnific!
— Crezi?
Margie şi Jonathan traversau grădina, coborând încet spre ocean. Aerul era încă respirabil, chiar dacă soarele se ridicase deja pe cer. Mirosea a caprifoi şi a iarbă proaspăt cosită.
— Al meu e invadat de trifoi. Ce n-am încercat! Nimic n-a mers. În final l-am smuls cu mâna. Chiar şi aşa, apare din nou. Nu ştii niciun truc în sensul ăsta?
Margie începu să râdă.
— Eşti tare amuzant.
Jonathan se opri.
— Doar nu vrei să-l las să se întindă fără să fac nimic!
Ea continuă să meargă zâmbind.
— De ce?
Bărbatul o ajunse din urmă.
— De ce? Dar… e evident, nu?
— Nu.
Lui Margie îi plăcea atât de mult să facă haz de prejudecăţile oamenilor, încât era hotărâtă să te lase să pari idiot doar pentru a te vedea cum îţi revizuieşti părerile.
— Nu arată bine, nu e estetic pentru o peluză. Toată lumea ştie lucrul ăsta.
— Toată lumea? De unde ştii că toată lumea?
— De unde ştiu? De unde ştiu că nu arată bine? Ştiu… pur şi simplu. Nu-mi place mie şi gata.
Femeia zâmbi maliţios:
