— Ţi se pare de necrezut, pentru că nu ai mai auzit vorbindu-se despre aceste evenimente, dar nimeni nu se miră de lucruri care se întâmplă în jurul său în fiecare zi…
Jonathan ridică din sprâncene.
— La ce te referi?
— Te-ai întrebat, de exemplu, cum reuşesc păsările să zboare în formaţie?
— Ce e atât de uimitor?
— Ai idee că sunt capabile să schimbe brusc direcţia, toate în acelaşi timp, fără să se atingă măcar, chiar dacă sunt foarte aproape?
— Îmi imaginez că se ghidează după cea din fruntea formaţiei. Şi că o urmează rămânând foarte atente, concentrate, active…
Margie scutură din cap zâmbind.
— Asta nu explică fenomenul. Specialiştii au măsurat timpul de care are nevoie stolul ca să schimbe direcţia, după ce pasărea din frunte şi-a modificat traiectoria. Mai puţin decât e necesar pentru ca influxul nervos să ajungă de la ochi la creier şi apoi la aripi.
Jonathan o privea tăcut, atent.
96
- LAURENT GOUNELLE -
— E acelaşi mister ca în cazul peştilor care înoată în bancuri, adăugă Margie. Cercetătorii au scos în evidenţă lucruri tulburătoare: chiar şi atunci când li se acoperă ochii cu sticlă mată pentru a-i orbi, peştii îşi păstrează locul în cadrul bancului şi continuă să se mişte într-o manieră perfect coordonată.
— Deplasarea produce probabil unde în apă, curenţi pe care îi simt toţi…
— Aşa s-a crezut. Apoi, cercetătorii au secţionat la nivelul branhiilor nervii liniei laterale a peştilor studiaţi şi modul lor de a înota a rămas perfect sincronizat cu al celorlalţi.
— Tulburător, într-adevăr…
— Nu ştim să explicăm nici cum fac porumbeii călători pentru a-şi găsi drumul înapoi când sunt lansaţi spre o ţintă total necunoscută, aflată la sute de kilometri distanţă, pe un traseu pe care n-au mai zburat niciodată.
— La fel şi păsările migratoare…
— Exact. S-a crezut că acestea învaţă încă de când sunt pui traseele respective de la părinţii lor. Atunci cercetătorii i-au separat la naştere. Când puii au atins vârsta de zbor, le-au dat drumul.
Aceştia s-au înălţat către cer şi au traversat în mod spontan jumătate din planetă pentru a găsi locul precis unde erau părinţii lor, plecaţi cu câteva săptămâni mai devreme…
Jonathan rămase o vreme tăcut, visător. În depărtare se zărea un grup de vaporaşe cu pânze roşii care navigau împreună. O şcoală
de navigaţie, fără îndoială. Lipsa vântului le lăsa aproape imobile, clătinându-se uşor pe valuri.
— Unde vrei să ajungi? sfârşi el prin a întreba.
— Un biolog reputat de la Cambridge, pe nume Rupert Sheldrake, a emis ipoteza că ar exista ceva care leagă toate fiinţele vii între ele, nu doar oamenii. A numit acel ceva câmp morfic.
Jonathan se încruntă.
97
- ZIUA ÎN CARE AM ÎNVĂŢAT SĂ TRĂIESC -
— Am auzit vorbindu-se de câmp magnetic, câmp gravitaţional…
dar niciodată despre un câmp morfic.
— Ar fi vorba despre un fel de matrice invizibilă. Un fel de spaţiu care înglobează fiinţele vii care sunt în relaţie unele cu celelalte şi le permite să păstreze un fel de contact permanent. O legătură ce nu dispare nici în timp, nici în spaţiu.
— Nici în spaţiu?
— Nici.
— Pare un pic nebunesc. Pot să-mi imaginez că fiinţele emit un fel de unde ori cine ştie ce, care pot fi percepute de ceilalţi şi care ne permit să rămânem conectaţi, dar dacă plec într-o călătorie la celălalt capăt al Pământului, nu mai înţeleg cum se petrec lucrurile astea.
Magie clătină din cap.
— Nu e vorba despre unde, cu siguranţă. Nici de un câmp magnetic sau electric, care, categoric, ar dispărea odată cu distanţa.
Este probabil ceva cât se poate de tulburător: o legătură de alt ordin, la un alt nivel, ca şi cum am fi conectaţi într-o altă dimensiune, independentă de timp şi de spaţiu. Ca şi cum, accesând acea dimensiune, ne-am conecta instantaneu la informaţiile pe care le conţine şi care ne unesc.
— E atât de copleşitor, încât pare de-a dreptul înspăimântător…
— Încă o dată, nu există încă nicio certitudine ştiinţifică în legătură cu acest subiect, doar presupuneri date de dovezi incipiente şi de experimente tulburătoare făcute de oameni de ştiinţă precum Sheldrake. Care însă pot explica fenomenele despre care tocmai am vorbit şi multe altele.
— Precum?
— Ţi s-a întâmplat să-ţi aduci aminte brusc de cineva la care nu te-ai mai gândit de mult, cineva care locuieşte poate foarte departe, într-o altă ţară, şi ca acea persoană să te sune imediat după aceea?
