A, da. Sigur!

— V-am văzut zilele trecute la televizor, îi zise Jonathan apropiindu-se. Într-un reportaj despre expoziţia legată de Amazonia.

Bărbatul confirmă, zâmbind. Era indianul care vorbise despre pădure. Ce drăguţ să vadă în realitate un necunoscut care apăruse la televizor cu doar câteva zile în urmă!

120

- LAURENT GOUNELLE -

— Ceea ce aţi spus atunci m-a impresionat, continuă Jonathan. E

groaznic să distrugi totul, doar pentru bani.

Bărbatul dădu din cap în tăcere.

— Celelalte ţări ar trebui să facă presiuni asupra brazilienilor, ca să se oprească.

Omul îl fixă câteva momente cu o privire pătrunzătoare.

— Puteţi s-o spuneţi şi aşa, sfârşi prin a răspunde, pe un ton misterios, aproape indulgent.

Jonathan se încruntă. Celălalt continuă să se uite la el condescendent.

— Ce vreţi… să spuneţi?

Indianul răspunse cu o voce caldă, aparent fără amărăciune, chiar dacă drama despre care vorbeau se petrecea pe pământul strămoşilor săi.

— Brazilienii taie pădurea ca să planteze lanuri de soia şi să

hrănească vitele.

— Da, ştiu asta.

Bărbatul îi privi îndelung, atât de binevoitor, încât liniştea deveni dintr-odată jenantă. Apoi continuă pe un ton la fel de calm şi plin de bunătate:

— Ştiţi pentru cine sunt vitele acelea?

Lui Jonathan îi trebuiră câteva secunde ca să înţeleagă. Apoi realiză. Înghiţi în sec. Mâna care ţinea hamburgerul începu să-i tremure. Simţi cum roşeşte.

Rămase aşa, câteva clipe ce părură o eternitate, faţă în faţă cu bărbatul acela demn şi paradoxal de înţelegător, care îl privea cu infinită bunătate.

121

- ZIUA ÎN CARE AM ÎNVĂŢAT SĂ TRĂIESC -

20

Lumea e rezultatul actelor noastre individuale.

Schimbarea produsă în fiecare dintre noi e singura cale spre o lume mai bună.

O lume mai bună, în care să putem trăi frumos.

Aceste idei se învârteau în cerc prin mintea lui Jonathan. Foindu-se agitat în pat, nu reuşea să adoarmă.

Ruşinea pe care o simţise în prezenţa indianului, dublată de un sentiment de vinovăţie, îl ajutase să realizeze ceea ce acum părea o certitudine.

Doar începând cu propria transformare reuşise Gandhi să

schimbe istoria Indiei fără să participe niciodată la guvernarea ei propriu-zisă. Ni-l reprezentăm întotdeauna radiind acea încredere senină, îmbrăcat în modestul său dhoti de bumbac alb şi refuzând orice titlu onorific. Uităm însă că în tinereţe era de o timiditate maladivă, în costumul lui trois-pieces, pe care îl purta în speranţa de a fi respectat ca un englez. Evoluţia sa interioară însă, transformarea în bărbatul senin, bun, drept şi lipsit de vanitate l-au făcut mai puternic decât întregul Imperiu Britanic, cu toată armata şi instituţiile sale.

La fel s-a întâmplat şi în cazul lui Mandela care, suferind o adevărată revoluţie interioară, a putut influenţa istoria Africii de Sud din întunericul celulei în care era închis. Lumea uită adesea că, la început, Mandela susţinea lupta armată, motiv pentru care a şi fost aruncat în închisoare. Dar acolo a trăit o evoluţie personală

uluitoare. Nu numai că a devenit un pacifist nonviolent, dar a reuşit chiar să-şi ierte duşmanii, călăii care îl ţinuseră captiv, poate pe nedrept, vreme de douăzeci şi şapte de ani. Şi pentru că el a fost capabil să ierte, ţara lui a reuşit să treacă pe o cale relativ paşnică

prin acele incredibile transformări radicale.

122

- LAURENT GOUNELLE -

Jonathan reuşi în sfârşit să adoarmă şi, în acea noapte, avu un vis ciudat…

Zboară printre nori, apoi se ridică deasupra lor, plutind peste marea de vată albă, într-un cer infinit de albastru.

Survolează Rusia, îi zăreşte pe Lenin şi pe revoluţionarii care se strâng pe străzi, repetând entuziaşti:

Vrem egalitate!

Prin faţa lui trec apoi nori negri. Când se risipesc, în sfârşit, Jonathan vede milioane de morţi zăcând peste tot. Alţi nori, apoi noapte deplină. Se simte imponderabil şi se învârteşte în cerc pe cer. Norii aleargă dedesubt. Deasupra, bolta întunecată. Apoi, din nou, lumină la orizont, umedă, albă. Jos, turlele aurite ale bisericilor din Sankt Petersburg îşi îndreaptă vârfurile spre el. În jurul lor, clădiri moderne. Pe străzi, maşini.

Lenin stă pe acoperişul unui zgârie-nori. Ridică din umeri.

Vorbeşte, însă Jonathan ştie că e vocea lui Margie.

Toate astea pentru a se converti în ţara cea mai inegalitară dinlume, azi teatru al unui capitalism lipsit de orice constrângeri.

O pală de vânt foarte puternică. Jonathan nu poate să-i reziste şi e purtat în viteză spre est, în derivă prin mijlocul norilor. Acum survolează China şi, acolo, departe sub el, îl vede pe Mao, cu un zâmbet forţat pe faţă, anunţându-şi noua politică economică: Marele Salt înainte ne va permite să mărim considerabil producţia agricolă.

Din nou, nori foarte negri care se adună. Vocea lui Margie se face auzită din neant:

În cei trei ani care au urmat, trei milioane de oameni au murit defoame în China…

Lumina răzbate din nou, alungând tenebrele. Norii se îndepărtează.

123

- ZIUA ÎN CARE AM ÎNVĂŢAT SĂ TRĂIESC -