Sau auzind telefonul sunând să ghiceşti că e acea persoană?
98
- LAURENT GOUNELLE -
Jonathan simţi un frison. I se întâmplase. Chiar de câteva ori.
Pusese totul pe seama hazardului.
— Existenţa câmpului morfic ar explica de asemenea de ce oamenii sunt capabili să simtă privirea cuiva fixată asupra lor, atunci când sunt legaţi la ochi şi întorşi cu spatele.
— Adevărat?
— La institut am făcut acest experiment pe mai mult de nouă
sute de persoane. Rezultatele au fost fără drept de apel: persoanele cu această abilitate au reuşit să detecteze o privire fixată asupra lor cu o marjă de reuşită de 73%.
— Uau…
— Există, de asemenea, animale de companie care ştiu dinainte când se va întoarce stăpânul acasă şi merg să-l întâmpine la uşă cu câteva minute înainte. Sheldrake a făcut extrem de multe cercetări pe această temă. A arătat că genul acesta de comportament manifestat de câini şi de pisici înainte de întoarcerea stăpânului nu se poate explica prin reflexul condiţionat al orarului (a făcut să
varieze ora întoarcerii de manieră aleatorie) ori prin recunoaşterea sunetului produs de maşină sau de autobuz (a schimbat şi mijloacele de transport), ori graţie simţului lor olfactiv deosebit de dezvoltat (l-a pus pe stăpân să se urce în vehicule etanşe).
Jonathan dădu din cap că înţelege. Îşi auzise deja prietenii povestind despre genul ăsta de lucruri, dar nu le luase niciodată în serios.
— Asta ne-ar permite, în plus, să înţelegem mai bine de ce atât de multe animale au fugit înainte de faimosul tsunami care a atins mare parte din Asia de Sud în 2004, când nu a existat niciun semnal perceptibil prin vreunul dintre cele cinci simţuri. Aceeaşi poveste în cazul elefanţilor din Sri Lanka. Au reacţionat urcându-se pe un teren înalt cu o oră înaintea devastatorului val seismic. În Thailanda, într-o tabără în care turiştii pot să se plimbe pe spinarea lor, elefanţii au trâmbiţat în mod bizar toată dimineaţa şi apoi au refuzat să se mai 99
- ZIUA ÎN CARE AM ÎNVĂŢAT SĂ TRĂIESC -
supună comenzilor. Mai târziu, au rupt lanţurile şi au urcat pe dealuri. Cei câţiva oameni care s-au dus după ei au scăpat. Multe alte animale au avut un comportament similar. Ca, de exemplu, în Parcul Naţional Yala, tot din Sri Lanka, unde valurile au distrus totul în calea lor pe o distanţă de trei kilometri în interiorul uscatului şi unde nu s-a putut găsi nici măcar un cadavru de animal printre cele umane.
— Şi atunci, cum îţi explici că oamenii nu au reuşit să scape, dacă
şi ei sunt conectaţi la acel câmp despre care vorbeşti?
Margie oftă.
— Apariţia tehnologiei ne-a privat de unele dintre abilităţile cu care ne-a înzestrat natura, chiar dacă ele sunt în realitate fabuloase.
S-a constatat că memoria noastră e din ce în ce mai puţin performantă de când am ales să apelăm la agendele telefonice pentru a ne aminti ce avem de făcut.
— Clar…
— Sau că ne pierdem în mod progresiv simţul orientării de când folosim GPS-ul.
— Poate că ai dreptate, dar eu îl prefer, decât să pierd timpul căutând drumul.
— Vorbeam despre valul seismic din 2004. Unele triburi considerate primitive au simţit şi ele pericolul şi s-au retras, la fel ca animalele, pe înălţimi înainte de venirea apelor, în timp ce oamenii aşa-zis evoluaţi au murit.
— Asta n-o ştiam.
— E vorba despre populaţiile indigene din Insulele Andaman şi Nicobar, situate foarte aproape de epicentrul seismului, zonă în care au fost aproape şapte mii de victime: membrii triburilor Sentinele, Onge, Marii Andamanezi ori Shompen au scăpat toţi în mod miraculos. Pe insula Jirkatang, cei două sute cincizeci de băştinaşi din tribul Jarawa s-au pus la adăpost cu multă vreme înainte de venirea valurilor şi au trăit cu nuci-de-cocos timp de zece zile. În 100
- LAURENT GOUNELLE -
sudul insulei Surin, cei două sute de oameni din tribul Moken, cu excepţia unui băiat cu handicap, au reuşit şi ei să se adăpostească
cu mult înainte de momentul fatidic. Când au fost întrebaţi cum de au ştiut că urma să se producă o astfel de tragedie, au părut surprinşi, ca şi cum răspunsul era evident. „N-am făcut decât să
ascultăm natura.”
Jonathan zâmbi:
— Victor Hugo spunea: „Natura ne vorbeşte, dar noi nu ştim s-o ascultăm”.
Margie îi dădu dreptate.
— De altfel, acele populaţii primitive sunt capabile de lucruri uimitoare. Au, în mod evident, acces la o sursă de informaţii misterioasă, care nouă ne e străină.
— La ce te gândeşti?
— Indienii din Amazonia sunt capabili să găsească arborele sau planta care poate vindeca un bolnav. În ciuda faptului că acolo sunt mai multe specii pe un singur hectar decât în toată Europa. Ca să
vorbim doar de arbori. Cât despre plante, în jurul lor cresc mai mult de optzeci de mii de soiuri. Dacă-i întrebi cum fac ca s-o găsească
pe cea potrivită, îţi spun că plantele înseşi le arată răspunsul.
Jonathan îşi reprimă un zâmbet.
