Oftă adânc şi se destinse puţin. Genul ăsta de lovitură nu făcea bine la tensiune.
Sfârşi prin a se întoarce şi aruncă o privire prin sală.
Ceea ce văzu îl lăsă mască.
Warren, antrenorul lui Austin, lua masa cu sponsorul principalului său adversar, Jack Volsh, singurul în măsură să-i sufle titlul.
Inamicul declarat al elevului său.
Raymond nu-şi putea reveni.
Treaba asta nu mă priveşte, dar acolo se petrece ceva necurat.
Cu siguranţă, nu era o întâmplare că cei doi veniseră într-un local în care ştiau că nu se vor întâlni cu cineva cunoscut.
Şi atunci…
175
- ZIUA ÎN CARE AM ÎNVĂŢAT SĂ TRĂIESC -
Totul se explica, era clar ca bună ziua.
Warren era vândut.
176
- LAURENT GOUNELLE -
34
Noaptea învăluia San Francisco în mantia sa misterioasă. De pe terasa căsuţei ei de pe colină, Angela vedea scânteind în zare luminile oraşului.
În ultimele nopţi, luna se subţiase până începuse să semene cu firul Ariadnei, iar cerul era plin de stele.
Chloé dormea cu pumnii strânşi, iar ea n-avea chef de nimic. Nici să vadă vreun film la televizor, nici să deschidă o carte. Ca urmare, îşi verifica e-mailurile.
Nimic special. Julia, o fostă colegă de liceu pe care nu o mai văzuse de mult timp, îi scria uneori, de când o găsise pe Facebook.
Mailul pe care i-l trimisese în seara aceea nu-i era adresat în mod special. Angela nu era decât unul dintre numeroşii destinatari.
LOL!
www.minneapolischronicles.com/thekinxofhliots.html
Pupici, Julia
Încă un link spre cine ştie ce prostie mai mult sau mai puţin comică şi fără îndoială de prost-gust, de felul celor pe care i le trimitea Julia din când în când.
Dar, mă rog, tot era uşor deprimată în seara asta, aşa că puţin amuzament nu strica.
Dădu click.
Eroare.
Probabil că Julia copiase greşit linkul. Angela scrise numele site-ului fără extensie şi deschise pagina principală.
O colecţie de filmuleţe cu titluri incitante, trimiţând la scene comice.
Dădu click pe primul, destul de scurt şi foarte amuzant. Apoi se mai uită la câteva, aproximativ comice, chiar dacă titlurile sarcastice o cam deranjau. Uitându-se la unul dintre ele, simţi ceva bizar, inexplicabil. Ca o înţepătură de teamă nejustificată, cu atât 177
- ZIUA ÎN CARE AM ÎNVĂŢAT SĂ TRĂIESC -
mai mult cu cât scena era anostă, o conversaţie între două
persoane aşezate la o masă, dintre care una povestea că mânca flori de la ea din grădină. Sentimentul era atât de straniu, că o făcu să urmărească filmul încă o dată, în speranţa că va găsi sursa neliniştii ce o cuprinsese. Nu reuşi, dar continuă să simtă aceeaşi emoţie ciudată.
Voia să iasă de pe site cât mai repede şi totuşi ceva o reţinea, îi ordona să rămână, fără să ştie de ce.
Ca urmare, continuă şi vizionă câteva clipuri destul de nostime.
Nici pe departe demne de un Oscar pentru comedie, dar, oricum, hazlii. Se destinse şi dădu câteva pagini, descoperind de fiecare dată faţa unei noi victime a reflecţiilor ori a atitudinilor comice.
Nu-şi putu însă stăpâni un ţipăt când faţa lui Jonathan invadă
ecranul.
Cum era posibil să apară pe un astfel de blog??? Minneapolis Chronicles… N-avea nicio treabă cu Middle West-ul.
Curiozitatea îşi făcu imediat loc: ce prostie putuse să facă pentru a-şi câştiga un loc pe site-ul ăsta? Nerăbdătoare să afle, se grăbi să
deschidă clipul.
Imaginea lui Jonathan în patru labe smulgând fir cu fir trifoiul de pe gazon o făcu să izbucnească în râs şi o surprinse în acelaşi timp: cum naiba fusese filmat în poziţia aceea în curtea propriei case???
Faptul că oricine putea să-şi filmeze vecinii şi să-i posteze pe un blog era totuşi puţin înfricoşător…
Comentariile vizitatorilor erau răutăcioase. Ei bine, pe net e aproape inevitabil…
Oricum, era incredibil că Jonathan apărea acolo, pe blogul ăla, filmat fără să ştie! Angela nu-şi mai revenea. Şi ce coincidenţă că
respectiva Julia îi trimisese şi ei linkul, ea care nu-l întâlnise niciodată pe fostul soţ al Angelei şi deci nu-l putuse recunoaşte.
Probabil că era mai bine aşa, altfel…
178
- LAURENT GOUNELLE -
