Înăuntru, o foaie simplă de hârtie, tot bej. O scoase şi o desfăcu.

Nu conţinea decât o frază, scrisă de mână, în mijlocul paginii: Străbunici îi iubeau pe bunici tăi, dar nu ştiau cum să le-o spună.

171

- ZIUA ÎN CARE AM ÎNVĂŢAT SĂ TRĂIESC -

Gary ridică din sprâncene, reciti fraza de câteva ori, apoi întoarse foaia şi plicul. Niciun indiciu. Din instinct, se uită cu atenţie în jur, măturând cu privirea casele şi imobilele din împrejurimi.

— Ce prostie mai e şi asta?

Apoi ridică din umeri şi trecu la următoarea scrisoare.

Furnizorul de făină anunţa o creştere a preţului cu 2,3%.

Business as usual.

172

- LAURENT GOUNELLE -

33

După ce a încercat să agaţe tot felul de nasoale, s-a mulţumit cuţinte mai la îndemână.

Sub acest titlu anodin, blogul înfăţişa o serie de clipuri video, care de care mai amuzante, în care, printre altele, Jonathan acosta pe stradă o bătrână de vreo optzeci de ani, spunându-i cuvinte curtenitoare.

Curs de seducţie, demostraţia nr. 9

În altă parte, acelaşi „erou”, aşteptând pe trotuar călătorii ce coborau din tramvai şi se îndreptau în direcţia lui. Puteai zări în ochii lui ceva ce semăna a licăr de speranţă. Apoi se îndrepta spre un tip numai muşchi, cu faţă de killer, virilul virililor şi, să vezi şi să nu crezi, uite-l pe Jonathan acostându-l şi încercând să-l seducă

bâlbâindu-se în mod lamentabil, apoi făcându-se nevăzut.

Pe blog, internauţii se dezlănţuiră, din ce în ce mai numeroşi, bălăcindu-se în miştouri şi hlizeli, făcându-l pe Jonathan troacă de porci. Fulgera cu insulte, ploua cu comentarii asasine şi Ryan jubila.

După ce vreme îndelungată încercase prin diferite mijloace să se remarce, se vedea acum nevoit să facă faţă unei altfel de provocări: succesul. Valul de vizitatori ai site-ului se îngroşa pe zi ce trecea şi el se vedea obligat să le alimenteze curiozitatea. Din fericire, fraierul lui vedetă era productiv: nu se oprea o clipă.

***

Jonathan se rădea, în timp ce stătea cu ochii pe curtea lui Gary.

Căpcăunul urla la bieţii copii, care nu păreau să fi făcut cine ştie ce prostie.

173

- ZIUA ÎN CARE AM ÎNVĂŢAT SĂ TRĂIESC -

Căutând încărcătorul aparatului de ras, dădu peste loţiunea pe care o folosea pe vremuri ca să-şi vopsească primele fire de păr alb.

Zâmbi şi o aruncă în micul coş de gunoi din baie. În momentul în care puse mâna pe încărcător, cineva începu să sune cu putere la uşă.

Jonathan coborî scara de lemn îngustă, vopsită în alb, şi deschise.

Un bărbat la costum şi cravată îi băgă sub nas o legitimaţie cu insignă metalică şi fotografie.

— James Gordon, executor judecătoresc.

Şi-i întinse un plic.

— Aveţi aici o somaţie de la Banca Statului California. După cum veţi putea citi, aveţi cincisprezece zile pentru a plăti descoperirea de cont. În caz contrar, voi reveni pentru a face un inventar al mobilierului.

Jonathan rămase fără cuvinte.

— Semnaţi, vă rog, aici, mai zise executorul, întinzându-i un formular şi un stilou.

***

Gary îşi suprimă un frison când văzu micul plic bej din cutia de scrisori. Era singurul din acea dimineaţă. Aruncă o privire spre bulevard, apoi oftă. Traversând magazinul, le zise copiilor care, aşezaţi la masă, luau micul dejun:

— Grăbiţi-vă, deschidem imediat!

Ieşi în curte şi închise cu grijă uşa în urma lui. Apoi rupse plicul şi scoase foaia. Aceeaşi hârtie bej, fină la pipăit, de data trecută.

Bunici îi iubeau pe părinţi tăi, dar nu ştiau cum să ie-o spună.

174

- LAURENT GOUNELLE -

Fixă vreme îndelungată textul, pe care îl reciti maşinal de mai multe ori. Pentru numele lui Dumnezeu, ce voiau de la el? Cine îi juca festele astea? Ce se întâmpla cu viaţa lui?

***

Lui Raymond nu-i venea să creadă. Niciun locşor la

Stel a’s.

Nici cât s-arunci un ac. Şi îndrăzneau să i-o spună tocmai lui, care făcea practic parte din peisaj de aproape patruzeci de ani. Era prima dată

când îi aduceau un astfel de afront, iar umilinţa îi ardea faţa şi îl făcea să transpire de mânie.

Profund rănit, se îndreptă spre alt local, situat undeva mai departe, la periferia zonei obişnuite. Un loc în care aşa-numiţii beautiful people nu puneau niciodată piciorul. Îşi simţea picioarele de plumb, ca şi cum cineva i-ar fi înlocuit camera din geantă cu un pietroi de două tone.

Împinse uşa, intră şi se instală la bar fără să-şi scoată ochelarii de soare.

— O bere Bud.

Bău până când alcoolul începu să-i alunge umilinţa.