Omul continua să se agite.

— Mmm… antrenorul dumitale, deci… cred că te lucrează pe la spate.

— Ce vrei să spui?

— Mă întreb dacă nu cumva e plătit de sponsorul lui Jack Volsh să-ţi pună beţe-n roate.

Austin se uită la el câteva clipe. Tipul avea un aer idiot, dar sincer.

— Ceea ce insinuezi e foarte grav. Ce te face să spui astfel de lucruri?

Omul se dădu un pas înapoi şi se înroşi şi mai tare.

— Nu inventez nimic… Spun doar ce am văzut, asta e tot, pentru dumneata o fac, mie nu-mi aduce niciun avantaj…

— Şi ce anume ai văzut, mai exact?

— Pe antrenorul dumitale luând ieri masa cu sponsorul lui Jack.

— Nu e interzis.

— Nu, dar asta nu e tot! Înainte, l-am văzut purtându-se urât cu un jurnalist care voia să spună lucruri frumoase despre dumneata, ceea ce…

184

- LAURENT GOUNELLE -

Austin îngheţă.

— Şi apoi, continuă tipul, altă dată l-am văzut adresându-se unui alt jurnalist într-o manieră în care nu te ajută deloc. Nu „joacă”

pentru dumneata, ţi-o jur, nu c-ar fi treaba mea, dar din cauza lui jurnaliştii te tratează aşa cum te tratează…

Austin era şocat. Şi dacă tipul ăsta spunea adevărul?

— Ei bine, vom da cărţile pe faţă. Warren?

Tipul se holbă la el şi dădu înapoi scuturând din cap, din ce în ce mai roşu la faţă.

— Nu, te rog… Nu-l chema… asta nu-i treaba mea, eu…

— Warren!

Tipul se întoarse să plece.

— Rămâi pe loc!

Omul reveni, cu faţa stacojie şi tremurând.

Warren intră în cameră cu un aer confuz.

Pentru numele lui Dumnezeu, îşi spuse Austin văzându-l. Tipul ăsta a spus adevărul.

Se uită în ochii lui vreme îndelungată, înainte să vorbească. O

parte din el voia să amâne momentul când totul risca să se termine pentru totdeauna.

— Ce răspuns poţi să-i dai acestui domn?

Warren rămase încremenit, cu ochii îngheţaţi.

— Niciunul, zise, pe un ton glacial fără să arunce măcar o privire în direcţia celui care-l denunţase.

Austin nu-şi putea reveni. Ceva urât se insinua în lumea lui atât de bine pusă la punct, atât de atent programată. Ceva de neînţeles.

Nu putea să-şi ia ochii de la antrenorul lui, care-i susţinea privirea fără să clipească.

— Poţi pleca, sfârşi prin a-i spune celuilalt tip, care nu se lăsă

rugat de două ori.

În vestiar se lăsă o tăcere grea.

— Cred că-mi datorezi nişte explicaţii, zise Austin într-un final.

185

- ZIUA ÎN CARE AM ÎNVĂŢAT SĂ TRĂIESC -

Warren dădu calm din cap.

— Misiunea mea e să te fac să câştigi. Restul nu te priveşte.

Austin confirmă încet, strâmbându-se, înainte de a izbucni:

— Tocmai am aflat că „joci” pentru Volsh şi-mi spui că nu mă

priveşte?

— Nu joc pentru Volsh. Sponsorul lui e un vechi amic de-al meu.

— Şi povestea cu jurnaliştii în faţa cărora îmi faci reclamă

negativă ce e, tot un delir?

— Singurul obiectiv pe care mi l-ai trasat a fost să te fac să

câştigi.