Ciocul lui se îndepărtă de sistemul de direcţie, întorcându-se spre Jedi, iar urechile lungi se legănară ca nişte aripioare ridicole.
— Unde mergem, căpitan Qui-Gon?
— Tu eşti navigatorul, îl înţepă Qui-Gon.
Jar Jar scutură din cap.
— Eusa? Tu visssezi. Eiusa nusa cunosssc nimic dessspre asssta.
Qui-Gon îşi puse mâna pe umărul gunganului.
— Relaxează-te, prietene! Forţa ne va conduce.
— Forsssa? Ce-i Forsssa? Jar Jar nu părea impresionat. Forsssa asssta maxi-tare, eusa zic. Ssalvare la eusa, la voisa, la noisa toţi Forsssa asssta?
Obi-Wan închise disperat ochii. Era pe cale să se întâmple un dezastru, dar Qui-Gon trebuia să-l rezolve. El nu trebuia să intervină. La urma urmelor, Qui-Gon îl adusese pe Jar Jar Binks. Şi nu pentru că ar fi fost un navigator priceput, sau pentru că ar fi dat dovadă de o cât de mică fărâmă de talent în orice privinţă, ci pentru simplul motiv că era altul dintre proiectele pe care maestrul său, care nesocotea în mod repetat recomandările Consiliului, îl considera valoros şi util.
Acest lucru îl preocupa şi în acelaşi timp îl frustra pe Obi-Wan. Mentorul lui era probabil cel mai de seamă cavaler Jedi în viaţă, o prezenţă dominantă în Consiliu, un luptător puternic şi curajos, care refuza să se lase intimidat până şi de cea mai înfricoşătoare provocare, şi în acelaşi timp un om bun şi generos. Probabil că această ultimă calitate îl băgase în atâtea necazuri. Ignorase în repetate rânduri Consiliul, în probleme pe care Obi-Wan le considera lipsite de relevanţă. Avea cu totul altă viziune despre ţelul existenţei unui Jedi, despre natura serviciilor sale şi despre cauzele ce trebuiau apărate, şi-şi urmărise viziunea cu o persistenţă neabătută.
Obi-Wan era tânăr şi nerăbdător, încăpăţânat, şi nici pe departe în armonie cu Forţa, la fel ca Qui-Gon, totuşi credea că înţelegea mai bine pericolele pe care le presupunea asumarea prea multor sarcini. Qui-Gon ar fi îndrăznit orice atunci când descoperea ceva care îl interesa, chiar dacă în felul acela şi-ar fi riscat viaţa.
Aşa se întâmpla şi acum. Jar Jar Binks reprezenta un risc major şi nu exista nici un motiv pentru a crede că asumarea riscului ar fi adus o răsplată cât de mică.
Gunganul continua să bombăne, privind în acelaşi timp afară, ca şi cum ar fi căutat un indicator care să-i îngăduie cel puţin să pretindă că ştia ce face. Obi-Wan scrâşni din dinţi. ―Nu te amesteca‖, îşi spuse în sinea lui, cu asprime, ―nu te amesteca!‖
— Preia comenzile, i se adresă repezit lui Jar Jar, apoi se ridică din scaun şi îngenunche lângă Qui-Gon. Maestre, nu se mai putu stăpâni el, de ce continui să târăşti după noi creaturi patetice, care nu ne pot fi de mare folos?
— Poate că aşa par lucrurile acum, surâse uşor QuiGon, dar trebuie să priveşti mai adânc, Obi-Wan.
— Am privit suficient de adânc şi nu există absolut nimic de văzut! Izbucni iritat tânărul. Gunganul nu-i decât o distragere inutilă!
— Poate, pentru moment. Cu timpul însă asta se poate schimba.
Obi-Wan încercă să mai spună ceva, dar maestrul
Jedi îi tăie vorba din scurt:
— Ascultă-mă, tinere padawan, în interiorul Forţei există secrete ascunse, ce nu sunt uşor de descoperit.
Forţa este mare şi atotpătrunzătoare, şi toate fiinţele vii fac parte din ea. Nu însă întotdeauna scopul fiecăreia este evident. Câteodată acest scop trebuie mai întâi simţit, pentru a putea fi dezvăluit ulterior.
Chipul celuilalt se înnegură.
— Unele secrete ar fi mai bine să fie lăsate ascunse, maestre, clătină el din cap. Şi apoi, de ce trebuie să fii tu mereu cel care face dezvăluirea? Ştii ce părere au membrii Consiliului despre aceste... ocolişuri. Poate că măcar o dată, ar fi bine să laşi dezvăluirea pe seama altcuiva.
Qui-Gon păru dintr-o dată trist.
— Nu, Obi-Wan. Secretele trebuie dezvăluite atunci când le descoperi, iar ocolişurile trebuie făcute atunci când le întâlneşti. Iar dacă te afli la o răspântie, sau în locul unde este îngropat un secret, nu trebuie niciodată să laşi pe altul să acţioneze în locul tău.
Ultima lumină din Otoh Gunga dispăru în pâclă şi apele îi înconjurară într-un nor întunecat. Jar Jar conducea nava drept înainte, cu viteză redusă, dar constantă, fără să mai bodogăne sau să se agite, cu mâinile ferm pe comenzi. Aprinse farurile, atunci când bezna îi cuprinse şi razele galbene dezvăluiră straturi multicolore de corali răsucindu-se întortocheaţi în întuneric.
— Îţi respect judecata, maestre, rosti în cele din urmă Obi-Wan, totuşi asta nu mă împiedică să-mi fac griji.
Ca toţi Jedi, Obi-Wan fusese descoperit şi luat de timpuriu de lângă părinţii lui, iar acum nu şi-i mai amintea deloc; cavalerii Jedi deveniseră familia sa. Dintre toţi, cel mai apropiat era de Qui-Gon, mentorul lui de mai bine de zece ani, care îi devenise prietenul cel mai de încredere.
Qui-Gon îi înţelesese ataşamentul şi-l împărtăşea. Obi-Wan era fiul pe care nu-l va avea niciodată, viitorul pe care-l va lăsa în urmă după moarte. Speranţele lui pentru Obi-Wan erau imense, dar nu era întotdeauna de acord cu opiniile ucenicului.
— Ai răbdare, Obi-Wan, răspunse el încet. Uneori puţină încredere nu strică.
Bongo-ul naviga printr-un tunel de corali şi spoturile farurilor scoteau în evidenţă fisuri adânci, stacojii şi mov. Peste tot, peşti viu coloraţi înotau în bancuri printre stâncile colţuroase.
— Gunganii şi nabooenii sunt în război? Îl întrebă gânditor Qui-Gon pe Jar Jar.
— Război nusa, scutură din cap gunganul. Nabooeni ssi gungani nusa luptă. Poatesa mult timp în urmă. Acum nabooeni departe de mlassstină, gungani departe de câmpii. Nusa văzut unii la alţii.
— Dar nu se plac? Insistă maestrul Jedi.
Jar Jar fornăi dispreţuitor.
— Nabooeni capete mari, mereu cred eisa mai buni ca gungani!
Obi-Wan se aplecă peste Jar Jar şi examină atent peisajul din faţă.
— De ce ai fost exilat, Jar Jar?
Gunganul scoase o serie de plescăituri.
— Asssta lungă povessste, pe sscurt, eusa... oh, oh, ahhh... cam sstângaci.
