Dintr-o dată, zumzetul propulsorului învie şi tentaculele posterioare începură să se rotească.
— Avem energie, respiră uşurat tânărul.
Ledurile consolei de comandă licăriră intermitent, dar nu se mai stinseră. Se aprinseră după aceea farurile, orbindu-i pe moment, deoarece se reflectau din pereţii stâncoşi care-i înconjurau. În clipa aceea, Jar Jar scoase un ţipăt. Alt monstru se afla exact în faţa lor, plin de ţepi, solzi şi colţi ascuţiţi, cu membrele anterioare acoperite de gheare curbe, ridicate într-o poziţie defensivă.
— Pessste colo-gheare, urlă gunganul. Voisa Jedi faceţi ceva. Unde Forsssa acum, voisa credeţi?
— Calmează-te! Spuse liniştit Qui-Gon, punând mâna pe umărul lui Jar Jar care tremura tot.
Speriat de atingerea neaşteptată, gunganul leşină.
— Ai exagerat, observă Obi-Wan, pilotând bongo-ul prin întuneric.
Chiar şi fără să privească înapoi, ştia că peştele cologheare îi urmărea. Se aflau în interiorul unui tunel care servea probabil drept vizuină pentru uriaşa creatură. Avuseseră mare noroc că o luaseră prin surprindere.
Îndreptă nava spre intrarea peşterii şi spre stâncile care lear fi putut oferi protecţie pe parcurs. Ceva lovi bongo-ul, îl ţintui câteva momente, apoi îl eliberă. Obi-Wan spori rotaţia tentaculelor posterioare.
— Haide, haide odată! Şopti el.
Ieşiră din tunel şi se pomeniră exact în faţa fălcilor monstrului sando aqua, care părea că-i aşteaptă. Creatura tresări puţin şi se retrase în faţa apariţiei neaşteptate, oferindu-i lui Obi-Wan posibilitatea să vireze mult spre dreapta. Maxilarele monstrului erau încă deschise, când se strecurară cu toată viteza printre dinţii de dimensiunea unei clădiri.
Ochii lui Jar Jar se deschiseră o clipă. Văzu colţii monstrului şi leşină din nou.
Continuară goana nebună, cu bongo-ul trepidând sub puterea propulsiei. Uriaşul peşte colo-gheare, aflat încă în urmărirea lor, nu cotise însă suficient de iute şi pătrunse direct în gura prădătorului mai mare. Fălcile acestuia se uniră, înghiţindu-l.
Obi-Wan acceleră, în timp ce bucăţi din peştele cologheare reapărură printre dinţii scrâşnitori ai monstrului sando aqua, pentru a fi imediat înghiţite.
— Să sperăm că acum s-a săturat, spuse tânărul aruncând o privire scurtă în urmă.
Într-adevăr monstrul nu-i mai urmări. Avură nevoie de ceva timp până reuşiră să-l trezească pe Jar Jar, şi încă mai mult pentru a încheia drumul prin centrul planetei, dar, cu ajutorul îndoielnic al gunganului, reuşiră să iasă din apele întunecate, ridicându-se spre strălucirea unei raze de soare. Bongo-ul ţâşni la suprafaţă într-un ochi de apă albastră, înconjurat de dealuri înverzite şi de arbori, având deasupra un cer azuriu, cu câţiva norişori albi. ObiWan îndreptă nava spre ţărmul cel mai apropiat, opri motoarele şi deschise trapa. Qui-Gon se ridică şi privi în jur.
— Ssiguranţă acum, oftă uşurat Jar Jar, lăsându-se pe spate în scaun. Bine aici, nusa?
— Asta rămâne de văzut, spuse maestrul Jedi. Să ieşim!
Ieşi din bongo, sui pe mal şi se îndepărtă. Obi-Wan îi aruncă lui Jar Jar o privire plină de înţeles şi-şi urmă maestrul.
Gunganul se uită încurcat după cei doi Jedi.
— Ssi eusa, ssi eusa! Bolborosi el, grăbindu-se să-i ajungă.
6.
La ceva mai mult de o săptămână după cursă şi întâlnirea cu bătrânul pilot spaţial, Watto îl chemă pe Anakin în interiorul ticsit şi mucegăit al prăvăliei şi-l anunţă că urma să plece cu spedeerul la Marea Dunelor pentru negocieri cu jawa. Jawa, nomazi gunoieri, ofereau droizi pentru vânzare sau troc, iar Watto, care nu prea făcea afaceri cu bani lichizi, n-ar fi ratat pentru nimic în lume ocazia unui troc, mai ales dacă se putea dovedi convenabil. Anakin mai negociase şi până atunci pentru el, şi toydarianul ştia că băiatul se pricepea şi la asta.
Fâlfâind iute din aripile micuţe, Watto îşi apropie faţa albastră de chipul lui Anakin:
— Să-mi aduci lucruri de care am nevoie, băiete! Şi fără-ncurcături!
Lui Anakin i se dădură pe mână componente de motor şi sisteme de direcţie care i-ar fi putut interesa pe jawa şi de care Watto se putea dispensa în schimbul unor droizi de calitate. Băiatul urma să plece spre Marea Dunelor cu speederul, să facă trocul şi să se întoarcă până la apusul soarelui. Fără ocolişuri sau prostii! Watto încă nu-l iertase pentru pierderea cursei şi-i aducea mereu aminte că-i distrusese ataşul cel mai bun.
— Adu droizii pe jos, dacă nu poţi face rost şi de o sanie plutitoare, îl instrui zburând de colo-colo ca o ceaţă albăstruie. Dacă nu pot merge atâta drum, nu-mi sunt de nici un folos. Ai grijă să nu fi tras pe sfoară – am o reputaţie de apărat!
Anakin ascultă atent şi încuviinţă din cap când era cazul, aşa cum învăţase de-a lungul anilor. Era încă dimineaţă şi avea tot timpul să-şi termine misiunea. Făcuse negoţ în mai multe rânduri cu jawa şi se putea asigura că nu va fi înşelat.
―Multe nu ştie Watto despre Anakin Skywalker‖, îşi spuse el în timp ce ieşea pe uşă, pentru a lua speederul. Unul dintre trucurile necesare pentru a nu avea probleme ca sclav era să cunoşti lucruri de care stăpânul tău n-avea habar şi să profiţi de ele, atunci când puteai câştiga ceva. Anakin avea talent pentru curse şi pentru demontarea şi asamblarea maşinăriilor, făcându-le uneori să funcţioneze chiar mai bine decât înainte. Totuşi cel mai mult profita de pe urma capacităţii sale stranii de percepţie, de a obţine informaţii din modificările de temperament, reacţiile şi cuvintele altora. Putea să se apropie de alte fiinţe şi să se acordeze atât de exact la starea lor, încât să simtă ce gândeau şi ce intenţionau să facă, încă înainte ca ele s-o ştie în mod conştient. Printre altele, asta îl ajutase în comerţul cu jawa, oferindu-i un avantaj atunci când negocia pentru Watto.
Anakin mai avea două secrete, pe care le ascundea cu grijă de toydarian. Primul era droidul de protocol pe care îl reconstruia în dormitor. Ajunsese destul de departe cu asamblarea lui şi, chiar dacă îi mai lipseau un ochi şi pielea, droidul putea să stea în picioare şi să se deplaseze, iar procesoarele de inteligenţă şi de comunicaţii funcţionau deja la parametrii normali. Anakin ajunsese la concluzia că droidul era suficient de bun pentru a-l însoţi la negocieri. Îi putea asculta pe jawa discutând între ei în limba lor, pe care băiatul n-o înţelegea şi vorbea prea grozav, şi astfel îl putea înştiinţa pe Anakin dacă încercau să-l tragă pe sfoară. Watto nu ştia cât de departe ajunsese el cu repararea droidului, iar riscul de a afla adevărul pe când se afla în Marea Dunelor nu era prea mare.
Al doilea şi cel mai important secret se referea la vehiculul de curse pe care-l construia băiatul. Lucra la el de aproape doi ani, adunând piese şi componente de pe unde apuca, asamblându-le sub o prelată veche pe maidanul unde se aruncau deşeurile ce nu mai foloseau nimănui, înapoia locuinţelor sclavilor. Shmi îl lăsase în pace, cunoscându-i pasiunile. Nu vedea nimic rău în faptul că-l lăsa să meşterească în timpul său liber, iar Watto nu avea habar despre vehicul.
Anakin folosea de altfel un subterfugiu inspirat. Ştia că, la fel ca în cazul droidului de protocol, dacă vehiculul ar fi avut o valoare cât de mică, Watto i l-ar fi confiscat, şi de aceea continua să se comporte ca şi când ar fi fost vorba despre o rablă, camuflându-i valoarea în fel şi chip. Nu avea să funcţioneze niciodată... Era doar visul unui băieţel...
Pentru Anakin însă reprezenta de abia primul pas din planul lui de viitor. Urma să construiască vehiculul cel mai rapid care existase vreodată şi să câştige toate cursele la care va participa. După aceea avea să construiască o navetă de vânătoare şi să plece cât mai departe de Tatooine, spre alte planete. Desigur, avea să-şi ia mama şi, împreună, urmau să-şi găsească un nou cămin. Va deveni cel mai bun pilot, zburând pe toate navele, iar mama avea să fie tare mândră de el.
Şi într-o bună zi, după ce va fi făcut toate astea, ei naveau să mai fie sclavi, ci oameni liberi.
Se gândea des la asta, nu pentru că mama l-ar fi încurajat în vreun fel sau pentru că ar fi avut vreun motiv să creadă că toate acelea se vor întâmpla cu adevărat, ci pur şi simplu pentru că el credea, în adâncul sufletului, că trebuiau să se întâmple.
Se gândea la ele şi acum, în vreme ce pilota speederul pe străzile din Mos Espa, însoţit de droidul de protocol pe care-l aşezase pe bancheta din spate; lipsit de piele şi imobil, deoarece îl dezactivase înainte de plecare, droidul avea aspectul unui schelet. Anakin se gândea la tot ce va face şi la toate locurile în care va merge, la aventurile pe care le va avea şi la succesele pe care le va obţine, ca şi la visurile ce urmau să se transforme cu siguranţă în realitate. Ieşi din oraş şi pătrunse direct în bătaia sorilor lui Tatooine. Căldura se ridica din nisipurile deşertului într-un val tremurător, iar razele de lumină se reflectau ca un foc alb din suprafaţa metalică a speederului.
Călători spre est timp de două ore standard, până ajunse la marginea Mării Dunelor. Întâlnirea cu jawa fusese aranjată de Watto cu o zi înainte. Jawa urmau să-l aştepte la Turla Mochot, o formaţiune stâncoasă izolată, aflată cam la jumătatea drumului peste Marea Dunelor. Echipat cu ochelari de protecţie, mănuşi şi cască, băiatul acceleră, grăbindu-se prin căldura amiezii.
Îi găsi pe jawa aşteptându-l, cu monstruoasa lor şeniletă de nisip ascunsă în umbra Turlei. Droizii pe care doreau să-i vândă fuseseră aliniaţi la capătul rampei şeniletei. Anakin opri speederul aproape de locul unde aşteptau siluetele micuţe îmbrăcate în mantii până în pământ, cu ochi galbeni licărind atent de sub glugi, şi coborî. Activă droidul de protocol şi-i ordonă să-l însoţească, apoi trecu încet prin faţa droizilor, studiindu-l cu atenţie pe fiecare în parte.
Când termină, îşi luă deoparte droidul şi-l întrebă:
— Care-s cei mai buni, C-3PO?
