Părea în mod limpede sfârşitul oricărei tentative de conversaţie. Băiatul şi tuskenul rămaseră privindu-se în tăcere, cu feţele luminate de strălucirea focului, înconjuraţi de bezna deşertului. Anakin se trezi întrebându-se ce ar fi făcut dacă tuskenul ar fi încercat să-l atace. Părea improbabil, totuşi bărbatul era masiv, sălbatic şi puternic şi, dacă ar fi ajuns lângă el, l-ar fi putut doborî cu uşurinţă. Şi-ar fi recuperat puşca blaster şi ar fi făcut orice ar fi dorit.

Cumva însă Anakin simţea că nu aceea era intenţia tuskenului. Tâlharul nu făcea nici un efort să se mişte şi nici nu dădea un semn că ar fi intenţionat aşa ceva. Stătea pur şi simplu locului, zgribulit în veşmintele sale, cu faţa mascată de învelitori, cufundat în propriile-i gânduri.

După un timp, vorbi din nou şi băiatul privi rapid spre C-3PO.

— Stăpâne Anakin, traduse droidul, vrea să ştie ce vei face cu el.

Anakin privi încurcat spre tusken.

— Spune-i că n-o să fac nimic cu el. Încerc doar să-l ajut să se vindece.

C-3PO traduse în tuskenă. Bărbatul îl ascultă, dar nu răspunse.

Nu mai rosti apoi nici un cuvânt.

Brusc, Anakin înţelese că tuskenului îi era teamă. Simţea asta în felul în care vorbise, în felul în care rămăsese în aşteptare. Era rănit şi dezarmat. Se găsea la mila lui Anakin. Băiatul îi înţelegea teama, dar era oarecum surprins. Nu părea normal – oamenii-nisipurilor n-ar fi trebuit să se teamă de nimic. În plus, lui nu-i era frică de tâlhar. Poate c-ar fi trebuit să-i fie, dar nu-i era.

De fapt, Anakin Skywalker nu se temea de nimic.

Aşa să fi fost oare?

Uitându-se în lentilele opace ale ochelarilor de protecţie ce ascundeau ochii tuskenului, Anakin analiză problema. De cele mai multe ori se gândea că nu exista nimic care să-l poată înfricoşa. De cele mai multe ori se gândea că era îndeajuns de curajos pentru ca să nu se teamă niciodată.

Dar undeva adânc în sufletul lui, acolo unde tăinuia lucrurile pe care nu le-ar fi dezvăluit nimănui, ştia că minţea, că nu acela era adevărul. Poate că nu se temea de nimic în ceea ce-l privea, dar uneori îi era foarte teamă pentru mama lui.

Dacă ei i s-ar fi întâmplat ceva? Dacă i s-ar fi întâmplat ceva îngrozitor, ceva ce Anakin n-ar fi putut împiedica în nici un chip?

Simţi un fior coborându-i prin şira spinării.

Dacă ar fi pierdut-o?

Cât de curajos ar mai fi fost atunci, dacă persoana de care se simţea cel mai aproape în Univers i-ar fi fost răpită pe neaşteptate? Desigur, asta n-avea să se întâmple niciodată. Aşa ceva pur şi simplu nu se putea întâmpla.

Şi dacă, totuşi...?

Îl privi pe tâlharul tusken şi, în tăcerea adâncă a nopţii, simţi cum încrederea i se clătina ca o frunză în bătaia vântului.

* * *

În cele din urmă adormi şi visă lucruri ciudate. Visele se schimbau pe neaşteptate şi luau diferite turnuri şi înţelesuri. El însuşi avea mai multe întrupări în visele acelea. O dată era un cavaler Jedi, luptând împotriva unor lucruri atât de întunecate şi de imateriale, încât nu le putea identifica. Altă dată era pilotul unui crucişător spaţial, îşi purta nava prin hiperspaţiu şi străbătea nenumărate sisteme stelare. Altă dată era celebrul şi temutul comandant al unei armate, şi revenea pe Tatooine, conducând nave şi trupe, pentru a-i elibera pe toţi sclavii de pe planetă. Mama îl aştepta, zâmbind, cu braţele deschise. Dar când încercase s-o îmbrăţişeze, ea pierise.

În visele sale apăreau şi oamenii-nisipurilor. Se iveau spre final, o mână de tâlhari, stând în faţa lui, cu puşti blaster şi cu căngile ridicate şi pregătite. Îl priveau în tăcere, ca şi cum s-ar fi întrebat cum să procedeze cu el.

În acel moment, se deşteptă, smuls din somn de un sentiment inconfundabil de pericol. Zvâcni în capul oaselor şi privi înjur, confuz şi înfricoşat. Unitatea luminescentă se epuizase. În lumina palidă şi argintie care preceda ivirea zorilor, se văzu înconjurat de formele întunecate, lipsite de chip, ale oamenilor-nisipurilor din visele sale.

I se puse un nod în gât. Siluete nemişcate conturate pe pâcla nebuloasă a orizontului, tâlharii tuskeni se vedeau în toate părţile. Pentru o clipă, băiatul se gândi s-o rupă la fugă, dar îşi dădu seama imediat cât de stupidă era ideea. Era complet neajutorat. Nu putea decât să aştepte şi să vadă ce intenţionau.

Un murmur gutural se auzi din mijlocul lor şi capetele se întoarseră să privească într-acolo. Îndărătul lor, Anakin întrezări o formă care era ridicată şi transportată pe targă. Tâlharul pe care-l salvase vorbea celor din neamul său. Ceilalţi ezitară, apoi se retraseră încet.

În câteva secunde, dispăruseră.

Razele soarelui începură să cresteze formele masive şi întunecate din Mospic, iar C-3PO îi vorbea într-o cascadă de cuvinte ce se rostogoleau unul după altul, indicând în toate direcţiile cu braţele metalice scheletice.

— Stăpâne Anakin, au plecat! Oh, ce noroc avem că suntem în viaţă! Slavă cerului că nu ţi-au făcut nici un rău!

Anakin se sculă. Peste tot se zăreau urmele tâlharilor tuskeni. Privi rapid înjur. Speederul şi droizii obţinuţi de la jawa erau neatinşi, sub stânca unde îi adăpostise. Puşca tuskenului dispăruse.

— Stăpâne Anakin, ce facem acum?

Băiatul privi canionul pustiu, apoi pereţii colţuroşi din stâncă şi cerul pe care stelele începeau să pălească. Ascultă tăcerea profundă şi se simţi singur şi vulnerabil.

— Ar trebui să mergem acasă, şopti el şi se puse imediat în mişcare.

7.

Nute Gunray stătea tăcut în mijlocul sălii tronului din palatul din Theed, capitala planetei Naboo, şi-l asculta răbdător pe guvernatorul Sio Bibble, care protesta împotriva invaziei Federaţiei Comerciale. Haako se afla lângă el. Amândoi purtau tunicile oficiale ale Federaţiei şi afişau expresii impenetrabile. Două duzini de droizi de luptă supravegheau cu armele în mâini pe nabooenii din sală. Oraşul căzuse în mâinile invadatorilor imediat după răsăritul soarelui, deoarece rezistenţa fusese ca şi inexistentă; nabooenii erau un popor paşnic. Invazia Federaţiei îi luase prin surprindere şi armata de droizi pătrunsese în oraş înainte ca să poată fi organizată o rezistenţă serioasă. Puţinele arme fuseseră confiscate, iar nabooenii fuseseră internaţi în lagăre de detenţie. Droizii de luptă percheziţionau toate locuinţele, pentru a pune capăt eventualelor tentative de împotrivire.

Viceregele se abţinu să nu zâmbească. Se părea că regina crezuse până în ultima clipă că negocierile vor triumfa şi că Senatul va oferi protecţie planetei.

— Vicerege, este regretabil că aţi îndrăznit să bruiaţi comunicaţiile dintre regină şi senatorul Palpatine, în timp ce el încearcă să ne susţină cauza în faţa Senatului. Este regretabil că pretindeţi că această blocadă constituie o acţiune legală. Dar să debarcaţi o întreagă armată pe planeta noastră şi să ne ocupaţi oraşele, este prea scandalos pentru a fi exprimat în cuvinte.

Bibble era un bărbat înalt şi pleşuv, cu barbişon ascuţit şi o limbă încă şi mai ascuţită. Gunray se plictisise deja să-l asculte.

Aruncă o privire către ceilalţi captivi. Mai într-o parte se aflau căpitanul Panaka, şeful gărzilor reginei, şi patru dintre oamenii săi, dezarmaţi şi neajutoraţi. Ca împietrit, Panakaîi privea pe neimoidieni cu ură. Era un bărbat înalt, bine făcut, cu piele închisă la culoare şi ochi iuţi. Viceregelui nu-i plăcea deloc felul în care îl fixau ochii aceia.

Regina stătea pe tron, înconjurată de cameriste, senină şi mândră, detaşată de evenimente, ca şi cum cele din jur n-ar fi putut s-o afecteze, ori s-o atingă în nici un fel. Era îmbrăcată în negru, iar chipul fardat cu alb contrasta puternic cu acoperământul din pene negre pentru cap, care-i cobora până aproape de umeri. Pe frunte purta un lanţ de aur, iar un semn roşu îi diviza buza inferioară. Lui Gunray i se spusese că era considerată o femeie frumoasă, însă neimoidianul nu percepea frumuseţea umană şi, potrivit standardelor sale, Amidala era doar o creatură mică şi anostă.

Pe el îl interesa tinereţea reginei. Aceasta de abia ieşise din adolescenţă, totuşi nabooenii şi-o aleseseră regină. Pe Naboo nu exista o monarhie ereditară, iar dinastiile prevalau. Nabooenii îl alegeau drept conducător pe cel mai înţelept dintre ei, prin aclamaţii publice, şi Amidala guverna cu aprobarea poporului ei. Motivul pentru care aleseseră pe cineva atât de tânăr şi de naiv rămânea un mister pentru Gunray. Din punctul său de vedere, alegerea respectivă nu le fusese de nici un folos în cazul de faţă.

Vocea lui Bibble rezona în sală, ridicându-se până la plafonul înalt şi boltit, şi ricoşând din pereţii netezi, însoriţi. Theed era un oraş opulent şi prosper, iar sala tronului îi reflecta trecutul măreţ.

— Vicerege, te întreb direct, îşi încheie Bibble discursul. Cum ai de gând să-i explici Senatului această invazie?

Faţa plată, reptiliană, a neimoidianului îşi permise o licărire de umor.

— Naboo şi Federaţia Comercială vor semna un tratat care va legifera ocupaţia capitalei Theed. Am primit asigurări că, o dată semnat, tratatul va fi ratificat rapid de Senat.

— Un tratat? Exclamă uimit guvernatorul. În faţa unei acţiuni complet ilegale?

Amidala se ridică de pe tron şi păşi înainte, înconjurată de cameristele îmbrăcate în mantii cu glugi.

Ochii îi sclipeau, plini de mânie.

— Nu voi coopera!

Gunray avu un schimb rapid de priviri cu Haako.

— Înălţimea Voastră, nu vă grăbiţi, toarse el. Nu vă grăbiţi cu declaraţiile. Cu siguranţă nu vă va plăcea tratamentul pe care l-am pregătit poporului vostru. Cu timpul, suferinţa lui vă va convinge să adoptaţi punctul nostru de vedere. Îi întoarse brusc spatele: Destul cu vorba! Comandante!