— Annie, îţi aduci aminte când te-ai suit pe duna de nisip, ca să alungi banthele, pentru a nu fi împuşcate? Aveai numai cinci ani. Mai ţii minte că te-ai prăbuşit de câteva ori în nisip, epuizat, crezând că nu eşti în stare, căi prea greu?
Băiatul încuviinţă din cap, cu faţa scăldată în lacrimi.
Shmi se uită în ochii săi.
— Acum este unul dintre momentele acelea când trebuie să faci un lucru de care nu te crezi în stare. Eu ştiu însă cât de puternic eşti, Annie. Ştiu că-l poţi face.
El îşi înghiţi lacrimile, gândindu-se că nu avea dreptate, că nu era deloc puternic, dar ştia la fel de bine că mama decisese că trebuia să plece, chiar dacă-i era greu, chiar dacă se opunea.
— O să te mai văd vreodată? Întrebă disperat, cu teama răzbătând în glas.
— Ce-ţi spune inima?
— Nu ştiu, clătină nesigur din cap. Da, cred că da.
— Atunci aşa se va întâmpla, Annie.
Anakin inspiră adânc, pentru a se îmbărbăta. Se oprise din plâns şi-şi şterse de pe faţă urmele lacrimilor.
— Voi deveni un Jedi, declară el cu glas subţire. Şi mă voi întoarce să te eliberez, mamă. Îţi promit!
— Indiferent unde vei fi, iubirea mea te va însoţi, spuse Shmi, apropiindu-şi faţa de a lui. Acum, fii curajos şi nu privi înapoi.
— Te iubesc, mamă, rosti Anakin.
Femeia îl îmbrăţişă pentru ultima dată, apoi îl răsuci, întorcându-l spre drum.
— Nu privi îndărăt, Annie, îi şopti.
Îl împinse uşor şi el se îndepărtă hotărât, cu rucsacul pe umăr, cu ochii fixaţi într-un punct mult mai departe decât locul unde-l aştepta Qui-Gon. Merse într-acolo fără să se oprească, trecând pe lângă maestrul Jedi, luptânduse cu lacrimile ce ameninţau să răzbată din nou. După numai câteva minute, mama şi căminul lui rămaseră în urmă.
* * *
Trecură mai întâi pe la prăvălia lui Watto, unde toydarianul completă formularele necesare pentru eliberarea lui Anakin. Transmiţătorul care îl încătuşa pe băiat de viaţa de sclav fu dezactivat permanent, urmând să fie ulterior eliminat printr-o operaţie chirurgicală. Watto bombănea despre incorectitudinea lucrurilor, când îl părăsiră şi ieşiră din nou în stradă.
De acolo, la rugămintea lui Anakin, trecură pe la standul Jirei, aflat în apropiere. Băiatul, care îşi revenise în mare măsură de pe urma despărţirii de mamă, se apropie de bătrână şi-i vârî în mâinile firave un pumn de credite.
— Am fost eliberat, Jira, îi spuse cu o expresie hotărâtă întipărită pe chip. Acum plec. Ia banii ăştia şi cumpără-ţi climatizorul pe care ţi l-am promis. Altfel îmi voi face griji.
Jira se uită neîncrezătoare la credite şi clătină din capul încărunţit.
— Pot să te-mbrăţişez? Întrebă ea blând.
Îl strânse la pieptul ei plăpând, închizând ochii.
— O să-mi lipseşti, Annie, zise după ce-i dădu drumul. Nu există un băiat mai bun în toată galaxia. Ai grijă de tine.
Anakin plecă grăbit, alergând după Qui-Gon, care se îndepărtase deja, nedorind să mai întârzie. Merseră în tăcere pe o serie de străzi largi şi băiatul privi cu atenţie imaginile familiare pe care n-avea să le mai revadă prea curând, amintindu-şi viaţa lui acolo şi luându-şi rămas bun.
Era pierdut în gânduri, când Qui-Gon se întoarse atât de iute, încât îl luă prin surprindere. Sabia maestrului Jedi descrise un arc de foc, retezând prin umbra dintre două clădiri şi spulberând un obiect metalic.
Qui-Gon dezactivă lama şi îngenunche, cercetând bucăţile de metal ce scânteiau şi sfârâiau în nisip. Mirosul înţepător de ozon şi izolaţie arsă se ridica în aerul uscat.
— Ce este? Întrebă băiatul, privind peste umărul lui.
— Un droid spion, se ridică Qui-Gon. Extrem de neobişnuit. Nu seamănă cu nici unul pe care l-am văzut până acum.
Privi în jur îngrijorat, scrutând strada în sus şi în jos cu ochii săi scăpărători.
— Să mergem, Annie, ordonă el şi se îndepărtară rapid.
15.
Qui-Gon îl scoase repede pe băiat din Mos Espa, grăbindu-l prin străzile aglomerate, spre suburbiile mai puţin populate. În tot acest timp, ochii şi mintea îi erau într-o căutare continuă: ochii scrutau locurile prin care treceau, iar mintea – teritoriul Forţei. Instinctele îl alertaseră de prezenţa droidului spion care îi urmărea, iar instruirea Jedi în căile Forţei îl prevenea că se confrunta cu ceva mult mai periculos. Simţea o schimbare în echilibrul lucrurilor, care sugera o intruziune în armonia necesară Forţei, o greutate întunecată coborând aidoma unui bolovan masiv.
O dată ajunşi în deşert, pe teren deschis, mări pasul. Transportorul regal se ivise în depărtare, o formă întunecată care le aducea siguranţa. Îl auzi pe Anakin strigându-l, deoarece băiatul se străduia din răsputeri să ţină pasul, dar începuse să rămână în urmă.
Privind peste umăr, pentru a-i răspunde şi a-l încuraja, zări speederul cu pilotul în mantie neagră care gonea spre ei.
— Jos, Anakin! Strigă Qui-Gon, răsucindu-se fulgerător.
Băiatul se aruncă pe burtă, lipindu-se de nisip, iar speederul trecu peste el, ratându-l milimetric, şi se năpusti spre Qui-Gon. Acesta activase deja sabia şi o ridicase în faţă, ţinând-o cu ambele mâini. Speederul în formă de scuter era aparent lipsit de arme, construit exclusiv pentru viteză şi manevrabilitate, nu pentru putere de foc. Nu semăna cu nici unul dintre vehiculele văzute până atunci de Qui-Gon, deşi îi amintea vag de ceva dispărut de multă vreme.
Pilotul speederului deveni vizibil, când lumina orbitoare a sorilor nu mai veni dinapoia lui. Sub coroana de coarne boante ce-i înconjura capul, semne groase negre şi roşii îi acopereau cu modele stranii, în zigzag, faţa demonică. Silueta îi era umanoidă, dar ochii înguşti şi dinţii curbaţi aparţineau unui prădător ucigaş, iar urletul său era al unui vânător care-şi atacă victima.
Răcnetul acela de abia începuse, şi necunoscutul ajunsese lângă Qui-Gon, derapând speederul cu îndemânare în ultima clipă, oprind motorul şi sărind din şa, printr-o singură mişcare fluidă şi continuă. Avea o sabie de lumină de altă provenienţă şi o repezi asupra maestrului Jedi chiar înainte ca picioarele să-i fi atins solul. Surprins de viteza şi de ferocitatea lui, Qui-Gon abia avu timp să pareze lovitura, astfel că lamele lunecară una peste alta cu un şuier aspru. Atacatorul se roti într-un vârtej de falduri întunecate şi se năpusti iarăşi, lovind rapid cu sabia, cu chipul luminat de o frenezie ucigaşă care promitea să nu lase loc nici unei fărâme de milă.
Anakin sări în picioare, privindu-i pe cei doi, în mod evident incapabil să decidă ce ar fi trebuit să facă.
Apărându-se, Qui-Gon îl zări cu coada ochiului.
— Annie, fugi de aici! Îi strigă.
Agresorul îl asaltase din nou, obligându-l să se retragă şi lovind din toate poziţiile. Chiar fără să ştie cu cine avea de-a face, Qui-Gon îşi dădea seama că era abil şi periculos, instruit în artele de luptă Jedi – un adversar iscusit şi periculos. În plus era mai tânăr, mai iute şi mai puternic decât el şi câştiga rapid teren. Maestrul Jedi îl blocă o dată şi încă o dată, dar nu reuşea să găsească nici o breşă care să-i ofere o şansă de scăpare.
— Annie! Strigă din nou, văzând că băiatul nu se clintise. Du-te la navă! Spune-le să decoleze! Du-te, du-te!
Lovindu-şi adversarul cu o forţă parcă renăscută, îl zări pe Anakin rupând-o în sfârşit la fugă spre navă.
* * *
Cuprins de un val de emoţii dominate de teamă şi îndoială, Anakin alergă pe lângă duelişti, îndreptându-se spre nava nabooeană. Aceasta se afla la nici trei sute de metri depărtare şi blindajul metalic îi strălucea mat în lumina soarelui după-amiezii. Rampa de îmbarcare era extinsă, dar nu se vedea nici o urmă a ocupanţilor. Băiatul fugi cât putu de repede, cu transpiraţia şiroindu-i pe corp. Îşi simţea inima bubuindu-i în piept, când ajunse la rampă şi se repezi în navă.
Imediat înapoia trapei, o văzu venind spre el pe Padme şi un bărbat în uniformă, cu piele închisă la culoare. Când îl zări, ochii fetei se măriră de uimire.
— Qui-Gon e-n pericol! Gâfâi Anakin, străduindu-se să-şi recapete suflul. A spus să decolăm! Imediat!
Bărbatul îl privi întrebător şi bănuitor.
