— Stai cuminte, Annie, spuse Qui-Gon.
Băiatul abia dacă îl auzi.
— Ce multe sunt! Toate au planete?
— Majoritatea, răspunse Qui-Gon scoţând o faşă curată.
— A fost cineva pe toate?
— Nu cred, râse maestrul Jedi.
Anakin încuviinţă din cap, continuând să privească firmamentul.
— Vreau să fiu primul care le vede pe toate – aau!
Qui-Gon îi şterse o pată de sânge de pe braţ, apoi aplică antiseptic.
— Gata, e ca nou.
— Annie! La culcare! Strigă Shmi din casă.
Qui-Gon deplie o lamelă din comunicator şi puse pe suprafaţa ei o mostră din sângele băiatului. Anakin se aplecă, interesat.
— Ce faci?
Maestrul Jedi nici măcar nu clipi.
— Îţi controlez sângele, să nu te fi infectat.
Anakin se încruntă.
— N-am mai văzut...
— Annie! Strigă mama lui din nou, mai insistent. Să nu mai spun încă o dată!
— Du-te! Îi spuse şi Qui-Gon, arătându-i uşa. Mâine te aşteaptă o zi mare. Strecură în haină pânza cu care ştersese sângele băiatului. Noapte bună!
Anakin ezită, cu ochii aţintiţi asupra maestrului Jedi, intenşi şi întrebători, apoi se întoarse şi dispăru în casă. Qui-Gon aşteptă o secundă, se convinse că rămăsese singur, după care introduse lamela cu mostra de sânge într-o fantă a comunicatorului şi-l sună pe Obi-Wan.
— Da, maestre? Răspunse ucenicul, treaz în ciuda orei târzii.
— Analizează sângele pe care ţi-l trimit, îi spuse Qui-
Gon, privind precaut în jur. Vreau testarea midiclorianelor.
Expedie apoi mostra şi aşteptă în linişte. Îşi auzea inima bătându-i repede şi puternic. Dacă avea dreptate, atunci...
— Maestre, îi întrerupse Obi-Wan meditaţia, cred că s-a întâmplat ceva cu mostra asta.
Qui-Gon inspiră adânc şi expiră lent.
— Ce spun rezultatele?
— Numărul midiclorianelor sare de 20 000. Vocea tânărului Jedi se încordă. Nimeni nu are atât de multe. Nici chiar maestrul Yoda.
Nimeni. Qui-Gon rămase privind în noapte, stupefiat de dimensiunile descoperirii. Întoarse apoi ochii spre coliba în care dormea băiatul şi încremeni.
Shmi Skywalker stătea înapoia pragului uşii, privindu-l. Ochii li se întâlniră şi, pentru o clipă, maestrul Jedi avu impresia că viitorul i se dezvăluise în totalitate. Apoi femeia se întoarse, stânjenită, şi dispăru în casă.
După o clipă, Qui-Gon îşi aminti de comunicatorul deschis.
— Noapte bună, Obi-Wan, spuse el încet şi închise aparatul.
* * *
Se apropia miezul nopţii. Anakin, care nu izbutea să adoarmă, se strecurase afară din pat şi ieşise în curtea din spate, pentru a verifica din nou vehiculul, comenzile, firele, cablurile, sursa de alimentare – toate lucrurile care îi treceau prin minte. Acum îl privea, încercând să-şi dea seama ce altceva i-ar fi putut scăpa, ce ar fi putut trece cu vederea. Nu-şi putea permite nici o greşeală. Trebuia să se asigure că făcuse tot ce depindea de el, astfel încât să câştige cursa de a doua zi.
Pentru că trebuia să câştige.
Trebuia!
Îl privi pe R2-D2 care se învârtea în jurul vehiculului şi vopsea carcasa metalică la lumina unui proiector montat deasupra senzorilor săi vizuali, sub o avalanşă constantă de sfaturi inutile din partea lui C-3PO. Acesta fusese activat de Anakin, puţin mai devreme, la sugestia lui Padme. ―Mai multe braţe fac munca mai uşoară‖, intonase ea solemn, apoi zâmbise. C-3PO nu se pricepea la muncile manuale, însă vocoderul îi era cu siguranţă neobosit. În orice caz, se părea că lui R2-D2 îi plăcea să-l aibă în preajmă, schimbând bip-uri şi ciripituri cu droidul de protocol, în timp ce se învârtea în jurul ataşului. Micul astromec muncea neobosit, voios şi fără să fie silit. Nimic nu-l perturba. Anakin îl invidia. Droizii fie erau bine construiţi, fie nu. Spre deosebire de umanoizi, ei nu simţeau oboseala, dezamăgirea sau teama...
Îşi alungă repede gândul şi se uită în sus, spre cerul înstelat. După o clipă, se aşeză, rezemându-se cu spatele de o ladă cu piese vechi, punând alături ochelarii şi casca. Într-o doară, strecură mâna în buzunar şi atinse pandantivul din japor pe care îl sculpta pentru Padme. Se lăsă în voia gândurilor. Nu-şi putea explica motivul, dar ştia cumva că ziua următoare avea să-i schimbe viaţa, i-o spunea capacitatea lui stranie de a vedea lucruri inaccesibile altora, aptitudine care, uneori, îi arăta viitorul. Viitorul se grăbea înspre el, simţea asta. Se apropia rapid, fără a-i lăsa timp de gândire, cu certitudinea unui răsărit de soare.
Ce avea să-i aducă? Întrebarea îi înghiontea conştiinţa, fără să primească un răspuns exact. Schimbarea, de acord, dar sub ce formă? Qui-Gon şi tovarăşii lui erau purtătorii schimbării, totuşi Anakin credea că nici chiar cavalerul Jedi nu ştia cu exactitate care va fi rezultatul.
Poate tocmai libertatea pe care o visase pentru el şi mama sa, se gândi el plin de speranţe. Poate o evadare într-o viaţă nouă, pentru amândoi. Orice era posibil, dacă ar fi câştigat cursa Boonta. Absolut orice.
