— Cine eşti? Făcu el.

Padme însă acţionase deja, prinzându-l pe Anakin de braţ şi trăgându-l spre botul navei.

— Un prieten, răspunse ea. Grăbeşte-te, căpitane!

Porniră în goană pe coridor spre cabina de pilotaj, iar Anakin, transpirat şi îngrijorat, încercă să-i spună fetei ce se întâmplase, cuvintele rostogolindu-se unul după altul. Padme îl trăgea după ea, dând din cap în semn că înţelegea şi cerându-i să se grăbească.

În cabina de pilotaj, cei doi bărbaţi care verificau consolele de comenzi se întoarseră, auzindu-i alergând.

Unul dintre ei purta o insignă de pilot prinsă pe jachetă. Al doilea era cu siguranţă tot Jedi, gândi Anakin, judecând după tunsoare şi îmbrăcăminte.

— Qui-Gon e-n pericol, anunţă rapid Padme.

— A spus să decolăm, adăugă Anakin.

Jedi sări imediat în picioare. Era mult mai tânăr decât Qui-Gon, cu faţă netedă, ochi arzători şi păr tuns scurt, exceptând codiţa care îi cădea pe umărul drept.

— Unde-i? Întrebă el.

Apoi, fără să aştepte vreun răspuns, se apropie de videcran şi începu să scaneze pustiul.

— Nu văd nimic, spuse pilotul, care se uita peste umărul lui.

— Acolo! Ochii ageri ai tânărului Jedi observaseră o mişcare în colţul videcranului. Decolează şi du-ne acolo! Imediat! Zboară cât mai jos!

Bărbatul, căruia i se spunea Ric, se aruncă în scaunul pilotului, iar ceilalţi, inclusiv Anakin, se grăbiră să se aşeze. Uriaşele elevatoare repulsoare înviară cu un mârâit surd, rampa fu pliată, iar transportorul se ridică şi porni lin.

— Acolo, arătă tânărul Jedi.

Acum îl puteau vedea pe Qui-Gon, angajat în lupta cu silueta demonică în veşminte negre. Dueliştii se deplasau înapoi şi înainte, cu săbiile fulgerând în bătaia sorilor la fiecare lovitură, nisipul şi pietricelele zburând în toate părţile. Părul lung al lui Qui-Gon flutura în urma sa, diferind complet de capul spân şi încornorat al adversarului. Ric îndreptă transportorul spre ei, zburând deasupra solului la o înălţime foarte mică şi venind din spatele atacatorului. Anakin îşi ţinu respiraţia pe când se apropiau de luptători. Mâna lui Ric lunecă peste glisorul care extindea rampa şi-l împinse precaut.

— Staţi nemişcaţi, ordonă el, încremenindu-i pe toţi, şi roti nava.

Combatanţii dispărură în alt vârtej de nisip şi în lumina orbitoare a sorilor gemeni ai lui Tatooine. Toţi ochii se îndreptară acum spre videcrane, căutându-l cu disperare pe Qui-Gon.

Maestrul Jedi apăru pe neaşteptate pe rampa coborâtă a transportorului, prinzându-se cu o mână de o traversă. Ric şuieră aprobator şi se strădui să menţină nava nemişcată. Agresorul încornorat pornise însă deja în urmărire, ieşind din norul de praf şi sărind pe rampă, când nava porni să se ridice. Dezechilibrat din cauza balansului, cu ochii fulgerând de mânie, încerca să-şi păstreze poziţia.

Qui-Gon îl atacă imediat, împingându-l spre marginea rampei. Se aflau de acum la douăzeci de metri deasupra solului, dar pilotul oprise ascensiunea, văzându-i că se luptau din nou şi temându-se să urce cât timp cavalerul Jedi era expus. Dueliştii acopereau tot videcranul care supraveghea intrarea pe rampă; amândoi aveau feţele încordate de concentrare şi brăzdate de sudoare.

— Qui-Gon, şopti disperat tânărul Jedi, care mai privi bătălia doar o clipă, apoi îşi desprinse ochii de la ecran şi ieşi pe coridor.

Pe videcran, Anakin îl văzu pe Qui-Gon retrăgânduse, ridicând sabia şi expediind o lovitură puternică, cu ambele mâini. Încornoratul o blocă, dar numai parţial, şişi pierdu complet echilibrul. Forţa loviturii îl răsturnă de pe rampă, făcându-l să se prăbuşească în gol. Ateriză ghemuit şi se ridică imediat în picioare, dar urmărirea se terminase. Rămase privind frustrat, cu ochii galbeni scânteind, privind cum rampa transportorului regal se închise şi nava dispăru pe cer.

* * *

Qui-Gon abia reuşise să urce rampa şi să ajungă în navă, înainte ca aceasta să accelereze. Rămase pe podeaua metalică rece de la intrare, cu hainele prăfuite şi îmbibate de sudoare, cu trupul istovit. Respiră adânc, aşteptând ca inima să-şi potolească bătăile nebuneşti. Abia reuşise să scape cu viaţă şi lucrul acesta îl îngrijora. Adversarul lui fusese puternic şi-l pusese la grea încercare. Începuse să îmbătrânească, se gândi, şi nu-i plăcea deloc sentimentul acela.

Obi-Wan şi Anakin apărură grăbiţi prin coridor, pentru a-l ajuta să se ridice, şi cu greu puteai spune care dintre ei era mai îngrijorat. În ciuda stării sale, Qui-Gon zâmbi.

— Eşti teafăr? Întrebă alarmat băiatul.

— Aşa cred, încuviinţă Qui-Gon. A fost o surpriză pe care n-o voi uita prea curând.

— Ce creatură a fost asta? Se încruntă Obi-Wan.

―Vrea să se întoarcă şi să termine de unde am plecat eu‖, gândi Qui-Gon, apoi clătină din cap.

— Nu sunt sigur. Indiferent cine sau ce era, a fost instruit în artele Jedi. Bănuiesc că se afla pe urmele reginei.

— Crezi că ne va urmări? Întrebă repede Anakin.

— Când vom ajunge în hiperspaţiu, vom fi în siguranţă, răspunse Qui-Gon, ocolind întrebarea. Sunt însă convins că ne cunoaşte destinaţia. Dacă ne-a găsit o dată, ne poate găsi din nou.

Fruntea băiatului se încreţi.

— Şi noi ce vom face?

Obi-Wan se întoarse şi-l privi cu o expresie care întreba fără ocolişuri: Ce vrei să spui prin ―noi ―? Băiatul io observă şi o susţinu, impasibil.

— Noi vom avea răbdare, îl sfătui Qui-Gon, îndreptându-se. Anakin Skywalker, fă cunoştinţă cu ObiWan Kenobi.

— Îmi face plăcere, radie de încântare băiatul. Şi tu

eşti cavaler Jedi, nu-i aşa?

Tânărul Jedi privi de la băiat la Qui-Gon şi-şi roti ochii în cap, în semn de disperare.

Porniră pe coridor către cabina de comandă, unde Ric pregătea saltul în hiperspaţiu. Qui-Gon îl prezentă pe Anakin tuturor celor de acolo, apoi se apropie de consola de comandă şi se aşeză lângă pilot.

— Suntem gata, anunţă acesta peste umăr şi ridică o sprânceană în aşteptare.

Qui-Gon aprobă din cap.

— Să sperăm că hiperpropulsia funcţionează, şi că Watto nu va râde la urmă.

Grupaţi în spatele lui Ric, ceilalţi îl urmăriră tăcuţi când tastă secvenţa de comenzi şi activă hiperpropulsia. Se auzi un ţiuit scurt şi ascuţit, stelele ce umpleau videcranul se transformară din punctuleţe argintii în panglici prelungi şi nava intră lin în hiperspaţiu, lăsând în urmă planeta Tatooine.

* * *

Noaptea se aşternuse peste Naboo, dar tăcerea care domnea în Theed o depăşea chiar pe aceea cunoscută în mod firesc de cei care se pregăteau de culcare. În sala bogat împodobită a tronului, care aparţinuse cândva numai reginei Amidala, un grup ciudat de făpturi se adunase pentru a asista la înfierarea guvernatorului Bibble. Viceregele Federaţiei Comerciale, Nute Gunray, îi convocase pe Haako şi alţi câţiva neimoidieni, Bibble şi oficialităţi din slujba reginei, precum şi un număr însemnat de droizi de luptă înarmaţi cu blastere, care să-i ţină pe nabooeni la respect.

Neimoidianul stătea aşezat într-un mecanoscaun, un robot umblător care-l purta dintr-o parte în cealaltă a sălii, mişcându-şi picioarele metalice la o simplă atingere a degetelor ocupantului. Acum îl adusese în faţa lui Bibble şi a oficialităţilor nabooene; armăturile articulaţiilor funcţionau cu o precizie remarcabilă şi-i permiteau viceregelui să rămână relaxat şi confortabil, în timp ce observa teama din ochii celor dinapoia guvernatorului.

Acestuia nu-i era însă frică. Ferm chiar şi acum, îl înfrunta pe Gunray cu mânie şi hotărâre, ţinându-şi drept capul încărunţit şi privindu-l provocator. Neimoidianul se uită la el nemulţumit; Bihble devenise o sursă de iritare.

— Când ai de gând să renunţi la greva asta fără sens? Se stropşi spre guvernator, aplecându-se uşor înainte pentru a-şi accentua spusele.

— Voi renunţa la grevă, vicerege, atunci când regina...