Gândul acela era cel mai puternic în mintea lui obosită şi îngrijorată, atunci când, într-un sfârşit, ochii i se închiseră şi adormi.
12.
În noaptea aceea, Anakin Skywalker visă că avea altă vârstă, necunoscută. Era tânăr, deşi nu băieţel ca acum, şi în acelaşi timp bătrân. Parcă ar fi fost tăiat în stâncă, şi gândurile îi erau gravate cu o viziune atât de înfricoşătoare, încât nu putea s-o privească deschis, ci doar s-o lase, inaccesibilă, clocotind deasupra unui foc de ambiţie şi speranţă. Se găsea în alt loc şi în alt timp, într-o lume pe care n-o recunoştea, într-un peisaj pe care nu-l mai văzuse, schimbându-se cu uşurinţa unui miraj născut în întinderile deşerturilor de pe Tatooine.
Visul pâlpâi şi nişte voci ajunseră la el, blânde şi îndepărtate. Se întoarse spre ele, îndepărtându-se de un talaz întunecat care-i apăruse pe neaşteptate în faţă, îndepărtându-se de somnul ce dăduse viaţă visului.
— Sper c-aţi terminat, o auzi pe Padme.
Dar Padme se afla în fruntea talazului întunecat din visul său. Iar talazul acela era de fapt o armată, care mărşăluia spre el...
R2-D2 fluieră şi ciripi, iar C-3PO interveni cu asigurări grăbite, spunând că totul era în ordine, totul era pregătit, şi băiatul se foi din nou.
O mână îi atinse obrazul, mângâindu-l încet, iar visul se topi şi se spulberă. Anakin clipi, trezindu-se. Se frecă la ochi, căscă şi se întoarse pe o parte. Nu mai era lungit lângă lada unde adormise aseară, ci în patul său.
Mâna se retrase de pe obraz şi Anakin o zări pe Padme, atât de frumoasă încât i se puse un nod în gât. O privea însă derutat, căci ea fusese figura centrală în visul lui, dar altfel decât acum, mai bătrână, mai tristă... şi mai fusese ceva.
— Te-am visat, spuse el, înghiţind nodul şi pronunţând cu greu cuvintele. Conduceai o armată uriaşă într-o bătălie.
Fata îl privi uimită, apoi zâmbi.
— Sper că nu se va întâmpla aşa – urăsc luptele. Vocea îi era veselă şi caldă, dar în acelaşi timp indiferentă, într-un mod care-l tulbură. Mama ta spune să te trezeşti. În curând, trebuie să plecăm.
Anakin se ridică în picioare, trezit pe deplin. Merse la uşa din spate şi rămase privind muşuroiul de furnici din cartierul sclavilor, mulţimea de oameni care îşi începea activităţile zilnice, cerul senin şi luminos al dimineţii ce promitea o vreme bună pentru cursa din ajunul de Boonta. Ataşul plutea în faţa sa pe elevatoarele antigravitaţionale, proaspăt vopsit şi sclipind în lumina sorilor. R2-D2 se învârtea în jurul lui cu o pensulă şi un tub de spray, terminând ultimele detalii. Lipsit în continuare de majoritatea învelişului exterior, astfel încât componentele îi puteau fi lesne văzute, C-3PO îl urma, indicând locurile scăpate din vedere, formulând opinii şi dând sfaturi pe care nu i le ceruse nimeni.
Nechezatul ascuţit al unui eopie îi atrase atenţia lui Anakin şi-l văzu pe Kitster îndreptându-se spre ei. Călare pe primul din cele două animale pe care le tocmise pentru a-l ajuta să ducă vehiculul în arenă. Faţa lui oacheşă strălucea de emoţie, şi băiatul flutură mâna surescitat când îl văzu pe Anakin apropiindu-se.
— Ridică-le, Kitster! Îi strigă Anakin, apoi se întoarse spre Padme. Unde-i Qui-Gon?
— A plecat cu Jar Jar la arenă, răspunse fata. S-au dus să-l caute pe Watto.
Băiatul se grăbi spre dormitor, pentru a se spăla şi îmbrăca.
* * *
Qui-Gon se plimba prin hangarul principal al arenei de curse din Mos Espa, privind aparent dezinteresat agitaţia din jurul său. Hangarul era o clădire uriaşă care adăpostea vehiculele de curse şi echipamentele pe tot parcursul anului, iar în zilele de concurs servea drept atelier pentru concurenţi. Mai mulţi piloţi se găseau deja în standurile de service, zeci de extratereştri care veniseră pe Tatooine din toate colţurile galaxiei, iar acum se târau pe sub ataşe şi motoare, în timp ce piloţii şi directorii standurilor răcneau instrucţiuni. Zăngăniturile şi bubuiturile răsunau asurzitor în hangarul gigantic, astfel că toate convorbirile se purtau cu glas ridicat.
Jar Jar se ţinea aproape de un umăr al maestrului Jedi. În vreme ce Watto bâzâia în apropierea celuilalt umăr. Gunganul era la fel de agitat şi de nervos ca întotdeauna, cu ochii rotindu-se pe pedunculi şi capul întorcându-se în toate părţile, atât de frenetic încât aveai impresia că se va desprinde de pe umeri. Watto zbura, neglijând complet tot ce nu ţinea de propria-i conversaţie, care se revărsa întruna, acoperind mereu aceleaşi subiecte.
— Străine, să-ţi fie clar că târgul nostru este perfectat, repetă el cel puţin pentru a treia oară în ultimele zece minute şi înclină cu emfază capul cu trompă albastră. Vreau să-ţi văd nava în clipa în care cursa s-a încheiat.
Nu se sinchisea defel să arate că aprecia ca fiind doar o chestiune de timp până va intra în posesia transportorului nubian. De când Qui-Gon îl găsise în faţa caselor de pariuri, nu sugerase măcar o dată că lucrurile ar fi putut lua altă întorsătură.
— Răbdare, prietene albastru, strânse din umeri maestrul Jedi. Îţi vei încasa câştigul înainte de apusul sorilor, iar eu şi tovarăşii mei vom fi departe de aici.
— Nu cred, dacă nava ta îmi va aparţine! Sforăi Watto, râzând satisfăcut, şi ochii săi pătrunzători îl fixară pe Qui-Gon. Te previn, fără şmecherii!
Maestrul Jedi îşi continuă drumul, cu privirea îndreptată în altă parte, întinzând cu atenţie momeala pe care o pregătise pentru toydarian.
— Nu crezi că Anakin va câştiga?
Watto îi zbură în faţă şi-i opri pe cei doi. Bătând furios din aripi, arătă spre un vehicul portocaliu-aprins din apropiere, care avea motoarele modificate, astfel încât la activarea cuplajelor energetice şi la conectarea motoarelor, formau un X distinctiv. Într-o parte a vehiculului se afla Sebulba, dugul care-l atacase pe Jar Jar cu două zile în urmă, cu privirea aţintită asupra lor şi cu membrele subţiri ridicate într-un gest vag de ameninţare. Două twi'leke zvelte îi masau cu grijă gâtul şi umerii. Twi'lekele erau umanoide de pe planeta Ryloth; aveau dinţi ascuţiţi, piele albastră şi fină şi tentacule gemene ce coborau cu graţie de pe craniile spâne pe spinările mătăsoase. Ochii lor roşii se ridicară spre QuiGon, pâlpâiră o clipă interesaţi, apoi reveniră iute la stăpânul lor.
— Să nu mă înţelegi greşit, pufni Watto, scuturânduşi capul cu o mişcare ciudată. Am mare încredere în băiat. Este o mândrie pentru specia voastră. Gura cu colţi strâmbi i se crâmpoţi. Cred însă că Sebulba va câştiga.
Qui-Gon se prefăcu că-l studiază cu atenţie pe dug:
— De ce?
— Pentru că el câştigă-ntotdeauna! Izbucni în râs toydarianul, încântat de propria-i şiretenie. O să pariez bani grei pe Sebulba!
— Sunt gata să accept pariurile acelea, rosti Qui-Gon imediat.
Watto se opri instantaneu din râs, tresărind ca şi cum ar fi fost picat cu ceară.
— Ce? Scutură uimit din cap. Ce vrei să spui?
Qui-Gon înaintă, silindu-l pe toydarian să bată în retragere.
— Pun la bătaie vehiculul meu de curse pentru... Se opri, simulând gândirea şi ţinându-l pe Watto în suspans. Pentru – să zicem – băiat şi mama lui.
— Un vehicul de curse pentru doi sclavi?! Fu uimit Watto. Nu cred! Aripile lui albastre zumzăiau, în timp ce toydarianul zbura încoace şi încolo. Mda, deşi, poate că da... Numai unul! Mama, poate... Băiatul nu-i de vânzare.
— Băiatul este mic, se încruntă Qui-Gon, nu poate fi prea valoros.
Watto negă hotărât din cap.
— Pentru cel mai rapid vehicul construit vreodată?
