Amidala se opri în faţa celor doi bărbaţi şi ochii ei poposiră asupra celui cu chip amabil şi privire nerăbdătoare. Senatorul Palpatine, emisarul reginei în Senatul Republicii, se plecă în semn de bun venit, cu mâinile încleştate de faldurile robei albastru-verzui.

— Este o mare uşurare să vă văd sănătoasă, Maiestatea Voastră, zâmbi el îndreptându-se. Îngăduiţi-mi să vi-l prezint pe Cancelarul Suprem Valorum.

Valorum era un bărbat înalt, cu păr argintiu şi vârstă greu de apreciat, tânăr şi bătrân în acelaşi timp. Avea ţinută semeaţă şi glas puternic, dar pe faţă şi în ochii albaştri scânteietori i se citeau oboseala şi îngrijorarea.

— Bine aţi venit, înălţimea Voastră, rosti el şi un surâs îşi făcu loc pe trăsăturile lui aspre. Sunt onorat să vă întâlnesc în sfârşit în persoană. Trebuie să vă transmit îngrijorarea tuturor celor care sunt la curent cu situaţia de pe Naboo. Am convocat o sesiune extraordinară a

Senatului, în care să vă prezentaţi cererea de ajutor.

Regina îi susţinu privirea fără să se clintească un milimetru, înaltă şi impunătoare în ţinuta oficială, cu chipul fardat în alb nemişcat şi rece ca gheaţa.

— Îţi sunt recunoscătoare pentru grijă, Cancelare, vorbi ea încet.

Cu coada ochiului, Anakin o recunoscu pe Padme privindu-l de sub gluga care o ascundea. Când se întoarse spre ea, fata îi făcu semn cu ochiul, iar el simţi cum roşeşte.

Palpatine trecuse alături de regină şi-i arăta naveta care-i aştepta.

— Există o problemă de procedură, dar sunt sigur că o vom putea depăşi, îi spuse conducând-o pe rampă, urmaţi de cameriste, Panaka şi gărzile nabooene.

Anakin porni şi el împreună cu Jar Jar, apoi se opri, văzând că Jedi rămăseseră lângă Cancelarul Suprem. Neştiind încotro să apuce, băiatul aruncă o privire întrebătoare spre Qui-Gon. Regina şi suita încetiniră pasul, iar Amidala făcu semn către Anakin şi gungan să li se alăture. Anakin îl mai privi o dată pe Qui-Gon, care încuviinţă din cap, fără un cuvânt.

Suind în navetă împreună cu regina, băiatul şi Jar Jar se aşezară tăcuţi în ultimul rând de scaune. Senatorul Palpatine îi privi peste umăr şi o umbră de scepticism i se citi pe faţă, înainte de a le întoarce spatele.

— Eusa nusa ssimte bine aici, Annie, şopti nesigur gunganul.

Anakin aprobă din cap şi strânse din buze hotărât.

Zburară o distanţă scurtă, până la alt grup de clădiri alăturat unei piste de andocare, care era destinată în mod clar navetelor atmosferice. Debarcară şi fură conduşi de Palpatine la reşedinţa sa, din care o aripă fusese pregătită pentru regină şi suita ei. Anakin şi Jar Jar căpătară o odaie cu baie şi fură lăsaţi singuri. După un timp, una dintre cameriste veni să-i ia – nu era Padme, observă Anakin dezamăgit – Şi-i conduse în anticamera cabinetului lui Palpatine.

— Aşteptaţi aici, îi instrui ea şi dispăru pe hol.

Uşile cabinetului senatorial erau deschise, astfel că băiatul şi gunganul puteau privi nestingheriţi înăuntru. Amidala era înăuntru, purtând acum o rochie de catifea purpurie, care cobora în valuri pe silueta fragilă, cu mâneci lungi, bufante, atârnând graţios pe braţele subţiri. Avea pe cap o coroană în formă de evantai ornată cu perle şi canaturi. Regina stătea într-un fotoliu, ascultându-l pe Palpatine, care-i vorbea. Cameristele se aflau în lateral, cu mantiile stacojii şi glugile strânse în jurul lor. Anakin bănui că nici una dintre ele nu era Padme. Se întrebă dacă n-ar fi fost mai bine să încerce s-o caute, în loc să stea şi să aştepte acolo, dar nu ştia încotro să apuce.

Conversaţia din cabinet era mai degrabă un monolog, cu senatorul Palpatine gesticulând şi plimbându-se animat, în vreme ce regina stătea neclintită. Anakin şi-ar fi dorit să audă ce se spunea. Aruncă o privire spre Jar Jar şi, din neliniştea acestuia, îşi dădu seama că şi el gândea la fel.

Când Panaka trecu pe lângă ei şi intră în cabinet, mascându-i pentru o clipă, Anakin se ridică impulsiv. Făcându-i semn gunganului să rămână pe loc, şi ducându-şi un deget la buze în semn de avertisment, se apropie de uşa întredeschisă. Prin crăpătura dintre uşă şi canat, de-abia putea desluşi glasurile lui Palpatine şi al reginei, înăbuşite şi neclare.

Senatorul se oprise în faţa Amidalei şi clătina din cap.

— Republica nu mai e ce a fost cândva. Senatul este înţesat de indivizi lacomi, care se ceartă între ei şi care nu urmăresc decât interesele personale sau ale sistemelor pe care le reprezintă. Pe nimerii nu mai interesează bunăstarea comună – nu mai există politeţe, ci doar politică. Suspină cu un aer obosit. E dezgustător. Trebuie să fiu sincer, Maiestatea Voastră. Există puţine şanse ca Senatul să ia măsuri concrete împotriva invaziei.

Amidala tăcu o clipă apoi rosti:

— Cancelarul Valorum pare să creadă că există speranţe.

— Maiestatea Voastră, replică senatorul cu voce blândă, dar tristă, din păcate Cancelarul are puţină putere reală. A fost acuzat, fără temei, de corupţie şi actualmente i s-a înscenat un scandal de proporţii. Puterea aparţine de fapt birocraţilor.

Regina se ridică, privindu-l fix.

— Ce opţiuni avem, senatorule?

Palpatine păru că analizează problema o clipă.

— Principala noastră şansă ar fi să impulsionăm alegerea unui Cancelar Suprem mai puternic, unul care să-i poată controla pe birocraţi, să aplice legile şi să ne aducă dreptatea. Îşi trecu mâna prin părul des şi-şi frământă fruntea cu degetele. Aţi putea cere un vot de neîncredere în Cancelarul Valorum.

Amidala nu păru convinsă.

— Valorum ne-a fost cel mai puternic susţinător. Nu există altă modalitate?

— Alternativa ar fi să prezentăm problema tribunalului...

— Nu avem timp pentru asta, îl întrerupse regina iute cu o urmă de mânie în glas. Tribunalele dezbat chiar mai mult decât Senatul. Schimbă tonul şi cuvintele ei deveniră mai tăioase: Poporul meu moare... cu fiecare zi, mor tot mai mulţi oameni. Trebuie să acţionăm rapid. Trebuie să oprim Federaţia Comercială înainte ca lucrurile să se agraveze mai mult.

Palpatine o privi sobru.

— Ca să fim realişti, înălţimea Voastră, cred că va trebui să acceptăm controlul Federaţiei Comerciale ca pe un fapt împlinit – cel puţin pentru moment.

— Aşa ceva nu pot face, senatorule, clătină încet din cap regina.

Se priviră pătrunzător în tăcere, şi Anakin, pitit după uşă, se pomeni dintr-o dată întrebându-se ce se întâmplase cu Qui-Gon.

* * *

Spre deosebire de celelalte clădiri de pe Coruscant, templul Jedi era izolat. Construit sub forma unei piramide colosale, cu mai multe turle pe ultimul nivel, Templul era situat la capătul unei promenade late, ce-l lega de turnurile mai largi şi cu muchii mai ascuţite, în care singurătatea şi meditaţia erau mai greu de găsit. În Templu locuiau cavalerii Jedi şi ucenicii lor, întregul ordin angajat în contemplarea şi studierea Forţei, în codificarea dictatelor şi stăpânirea disciplinelor ei, şi în instruirea pentru a sluji binele mai mare pe care-l întrupa.

Sala Consiliului Jedi domina o porţiune centrală a complexului. Consiliul se întrunise în sesiune cu uşile închise, dezbaterile fiind ascunse privirilor şi urechilor neavizate. În sală se aflau paisprezece persoane. Douăsprezece dintre ele – nu toate umanoide – formau Consiliul, un grup divers care fusese atras spre ordin din toate colţurile galaxiei, iar ultimii doi Jedi, audiaţii Consiliului în după-amiaza aceea, erau Qui-Gon Jinn şi Obi-Wan Kenobi.

Fotoliile ocupate de membrii Consiliului formau un arc de cerc deschis spre locul unde stăteau în picioare Qui-Gon şi Obi-Wan. Primul povestea evenimentele din ultimele săptămâni, iar al doilea îşi asculta cu atenţie maestrul, la un pas în spatele său. Sala era rotundă şi înaltă, cu plafonul sprijinit de stâlpi plasaţi între ferestrele largi, prin care se vedeau luminile oraşului. Forma ei şi dispunerea membrilor Consiliului reflectau credinţa Jedi în egalitatea şi inter-relaţia dintre toate lucrurile. În lumea Jedi, echilibrul vieţii în interiorul Forţei reprezenta calea spre înţelegere şi pace.

În timp ce vorbea, Qui-Gon studia feţele ascultătorilor săi, care-i erau bine cunoscuţi. Cei mai mulţi erau maeştri, ca şi el, Yoda şi Mace Windu având rangul cel mai mare. Toţi doisprezece erau mai docili faţă de tradiţiile ordinului Jedi decât fusese, sau decât avea să fie probabil vreodată Qui-Gon.

Qui-Gon ieşea în relief pe cercul de mozaic al platformei de pe care vorbitorii se adresau Consiliului. Silueta masivă şi vocea profundă atrăgeau atenţia celor prezenţi, iar ochii albaştri îi fixau pe fiecare pe rând, căutându-le permanent reacţiile faţă de cuvintele sale. Îl priveau cu atenţie – maiestuosul Ki-Adi-Mundi, tânărul şi frumosul Adi Gallia, Depa Billaba cel subţirel. Even Pieli, cu faţa lui crestată şi sculptată parcă în marmură, dar şi ceilalţi, fiecare atât de diferit şi de unic în aparenţă, însă având fiecare ceva esenţial de oferit în calitate de reprezentant în Consiliu.

Qui-Gon îşi aţinti din nou ochii asupra lui Mace Windu şi a lui Yoda, cei pe care trebuia să-i convingă, cei mai respectaţi şi mai puternici, care decideau practic rezultatul oricărei dezbateri.

— Concluzia mea, îşi încheie relatarea, este că pe Tatooine m-a atacat un lord Sith.

Tăcerea care urmă vorbea de la sine. Apoi, mantiile cafenii se foiră, iar trupurile şi membrele îşi schimbară poziţiile. Se schimbau priviri şi murmure neîncrezătoare.

— Un lord Sith? Repetă mârâind Mace Windu şi se aplecă înainte.

Era un bărbat puternic, cu piele neagră, ţeastă rasă, ochi pătrunzători şi chip neted, în ciuda vârstei.

— Imposibil! Izbucni iritat Ki-Adi-Mundi, fără a încerca să-şi ascundă dezaprobarea. Lorzii Sith au dispărut de o mie de ani!

Yoda se foi puţin în scaun, o prezenţă micuţă şi zbârcită prin comparaţie cu ceilalţi, mult mai mari. Ochii lui ca nişte fante semănau cu ai unei pantere-de-nisip şi faţa cutată se întoarse gânditoare spre Qui-Gon.

— Ameninţată Republica este, dacă lorzii Sith implicaţi sunt, rosti cu voce scrâşnitoare, dar blândă.