— Unde te duci, Annie? Îl întrebă neîncrezător.
Anakin inspiră adânc.
— Am fost eliberat, Kitster. Plec cu Qui-Gon. Într-o navă spaţială.
Ochii lui Kitster se holbară cât cepele şi gura i se deschise într-o exclamaţie mută. Anakin scotoci în buzunar şi scoase un pumn de credite pe care le întinse prietenului său.
— Uite, astea-s pentru tine.
Faţa smeadă a lui Kitster coborî spre bani, apoi reveni la Anakin.
— Trebuie să pleci, Annie? Chiar trebuie? Nu poţi rămâne? Annie, eşti un erou!
Anakin înghiţi un nod.
— Eu...
Privi de la Kitster la mama lui, care rămăsese în prag, uitându-se după el, apoi întoarse ochii spre Qui-Gon, care îl aştepta. După aceea, clătină din cap.
— Nu pot.
— Bine, încuviinţă Kitster.
— Bine, repetă Anakin.
— Mulţam pentru toate, Annie, spuse celălalt şi ochii i se umplură de lacrimi când luă creditele. Eşti cel mai bun prieten al meu.
— N-o să uit asta, îşi muşcă buza Anakin.
Îl îmbrăţişă impulsiv, după care porni în goană spre Qui-Gon. Înainte de a ajunge la el, se mai uită o dată înapoi spre mama lui. Silueta ei conturată în prag îl opri. Rămase locului indecis, sfâşiat de emoţii, apoi hotărârea deja zdruncinată se spulberă şi alergă către Shmi. Când ajunse lângă ea, plângea în hohote.
— Nu pot s-o fac, mamă, şopti agăţându-se de ea. Nu pot!
Tremura, icnind de suspine, şi totul se prăbuşea atât de rapid în
Interiorul său, încât nu putea decât s-o strângă în braţe. Shmi îl lăsă o clipă, alinându-l cu căldura trupului ei, apoi îl îndepărtă.
Îngenunche în faţa lui, privindu-l solemn.
— Annie, îţi aduci aminte când te-ai suit pe duna de nisip, ca să alungi banthele, pentru a nu fi împuşcate? Aveai numai cinci ani. Mai ţii minte că te-ai prăbuşit de câteva ori în nisip, epuizat, crezând că nu eşti în stare, căi prea greu?
Băiatul încuviinţă din cap, cu faţa scăldată în lacrimi.
Shmi se uită în ochii săi.
— Acum este unul dintre momentele acelea când trebuie să faci un lucru de care nu te crezi în stare. Eu ştiu însă cât de puternic eşti, Annie. Ştiu că-l poţi face.
El îşi înghiţi lacrimile, gândindu-se că nu avea dreptate, că nu era deloc puternic, dar ştia la fel de bine că mama decisese că trebuia să plece, chiar dacă-i era greu, chiar dacă se opunea.
— O să te mai văd vreodată? Întrebă disperat, cu teama răzbătând în glas.
— Ce-ţi spune inima?
— Nu ştiu, clătină nesigur din cap. Da, cred că da.
— Atunci aşa se va întâmpla, Annie.
Anakin inspiră adânc, pentru a se îmbărbăta. Se oprise din plâns şi-şi şterse de pe faţă urmele lacrimilor.
— Voi deveni un Jedi, declară el cu glas subţire. Şi mă voi întoarce să te eliberez, mamă. Îţi promit!
— Indiferent unde vei fi, iubirea mea te va însoţi, spuse Shmi, apropiindu-şi faţa de a lui. Acum, fii curajos şi nu privi înapoi.
— Te iubesc, mamă, rosti Anakin.
Femeia îl îmbrăţişă pentru ultima dată, apoi îl răsuci, întorcându-l spre drum.
— Nu privi îndărăt, Annie, îi şopti.
Îl împinse uşor şi el se îndepărtă hotărât, cu rucsacul pe umăr, cu ochii fixaţi într-un punct mult mai departe decât locul unde-l aştepta Qui-Gon. Merse într-acolo fără să se oprească, trecând pe lângă maestrul Jedi, luptânduse cu lacrimile ce ameninţau să răzbată din nou. După numai câteva minute, mama şi căminul lui rămaseră în urmă.
* * *
Trecură mai întâi pe la prăvălia lui Watto, unde toydarianul completă formularele necesare pentru eliberarea lui Anakin. Transmiţătorul care îl încătuşa pe băiat de viaţa de sclav fu dezactivat permanent, urmând să fie ulterior eliminat printr-o operaţie chirurgicală. Watto bombănea despre incorectitudinea lucrurilor, când îl părăsiră şi ieşiră din nou în stradă.
De acolo, la rugămintea lui Anakin, trecură pe la standul Jirei, aflat în apropiere. Băiatul, care îşi revenise în mare măsură de pe urma despărţirii de mamă, se apropie de bătrână şi-i vârî în mâinile firave un pumn de credite.
— Am fost eliberat, Jira, îi spuse cu o expresie hotărâtă întipărită pe chip. Acum plec. Ia banii ăştia şi cumpără-ţi climatizorul pe care ţi l-am promis. Altfel îmi voi face griji.
