— Voi face ceea ce trebuie, Obi-Wan. Există altă cale?

— Maestre, dacă ai fi respectat eticheta, acum ai fi putut fi membru al Consiliului. Meriţi să faci parte din Consiliu. Frustrarea lui Obi-Wan răbufni într-un acces scurt de mânie şi ochii lui îi căutară pe ai celuilalt: De data asta, nu vor fi de acord cu tine.

Qui-Gon îl studie un moment, apoi zâmbi.

— Mai ai încă multe de învăţat, tinere padawan.

Celălalt îşi înghiţi replica şi-şi feri privirea, gândinduse că, fără doar şi poate, Qui-Gon avea dreptate, dar că, poate, de data aceea trebuia să asculte şi de sfatul său.

* * *

Anakin Skywalker stătea în faţa Consiliului Jedi, în acelaşi loc pe care Qui-Gon Jinn îl ocupase cu numai câteva ore mai devreme. La început fusese emoţionat, când Qui-Gon îl adusese în sală şi – l lăsase singur cu cei doisprezece membri ai Consiliului. Stând în cercul de mozaic, înconjurat de adunarea tăcută, pătruns de veneraţie şi nesigur în privinţa celor ce se aşteptau din partea sa, se simţea vulnerabil şi expus. Ochii cavalerilor Jedi păreau distanţi, dar el simţea că privirile lor nu treceau dincolo de el, ci îi cercetau interiorul.

Începură apoi să-l chestioneze, fără introduceri şi explicaţii, fără nici cea mai mică strădanie de a-l face să se simtă confortabil sau binevenit. Pe unii îi ştia după nume, căci Qui-Gon îi descrisese pe câţiva şi Anakin asocie rapid chipurile cu numele. Îi puseră o mulţime de întrebări, testându-i memoria şi cunoştinţele, căutându-i gânduri pe care el doar le bănuia. Ştiau de existenţa lui ca sclav. Ştiau despre trecutul pe Tatooine, despre mama şi prietenii lui, despre cursele de ataşe, despre Watto, despre toate faptele din trecutul şi din prezentul său.

Acum Mace Windu se uita la un ecran pe care băiatul nu-l putea vedea, iar Anakin numea imaginile ce fulgerau pe suprafaţa de cristale lichide. Imaginile îi apăreau în minte cu asemenea viteză, încât îi aminteau de înceţoşarea stranie în care se preschimbau deşertul şi munţii pe lângă care gonea într-o cursă de ataşe.

Bantha. Hiperpropulsie. Blaster cu protoni. (Imaginile îi vâjâiau prin minte, în chiar clipa în care le rostea numele.) Crucişător republican. Ceaşcă rodiană.

Speeder hutt.

Ecranul se întunecă şi Mace ridică ochii spre băiat.

— Bine, bine, tinere, îl lăudă Yoda, cu chipul său zbârcit, şi-l fixă cu ochii săi somnoroşi. Ceva simţi?

— Frig, domnule, mărturisi Anakin.

— Frică ţie îţi este?

— Nu, domnule, clătină din cap băiatul.

— Nu ţi-e frică să-ţi pierzi viaţa? Îl întrebă negrul Mace Windu, aplecându-se puţin înainte.

— Nu cred, răspunse Anakin, apoi ezită.

Ceva nu suna bine în răspunsul lui. Yoda clipi şi urechile lui lungi se ciuliră în faţă.

— Să vedem prin tine noi putem, vorbi el încet.

— Nu-ţi ignora emoţiile, zise Mace Windu.

Bătrânul Ki-Adi-Mundi îşi mângâia barba.

— Gândurile tale sunt la mama ta.

Anakin simţi un nod în stomac şi-şi muşcă buza.

— Mi-e dor de ea.

Yoda schimbă priviri cu câţiva membri ai Consiliului.

— Frică s-o pierzi, cred. Anakin se îmbujoră.

— Ce importanţă are? Întrebă el. Ochii somnoroşi ai lui Yoda îl fixară.

— Multă. Către partea întunecată, frica duce. Către mânie şi ură. Către suferinţă.

— Nu mi-e frică! Se răsti iritat băiatul, nerăbdător să încheie discuţia şi să treacă mai departe.

Yoda nu păru să-l audă.

— Angajament profund, Jedi să aibă trebuie.

Hotărâre serioasă. Multă frică în tine eu simt, tinere.

Anakin inspiră adânc şi expiră lent. Când vorbi, vocea îi redevenise calmă.

— Nu-mi este frică.

Yoda îl studie un moment.

— Atunci vom continua, spuse el şi examinarea se reluă.

18.

În una dintre camerele reginei, Jar Jar Binks din neamul gunganilor şi regina Amidala a nabooenilor stăteau împreună lângă o fereastră înaltă din podea până în tavan şi priveau turlele strălucitoare ale Coruscantului. Formau o pereche cel puţin ciudată – Amidala cu înfăţişare regală şi imperturbabilă, şi gunganul stângaci şi bâţâit. Îşi ţineau companie în tăcere, uitându-se cum apusul colora cerul în auriu strălucitor, reflectat ici-colo de suprafeţele netede de metal şi sticlă ale oraşului în explozii bruşte şi orbitoare de lumină.

Jar Jar, Anakin, regina şi cameristele reveniseră de la Senat cu câteva ore în urmă. Se întorseseră în primul rând pentru că se părea că nu mai aveau ce face pentru a schimba cursul evenimentelor privitoare la viitorul planetei Naboo. Senatorul Palpatine rămăsese să discute cu colegii săi despre alegerea noului Cancelar Suprem, iar Panaka fusese lăsat cu el la solicitarea reginei, pentru a-i aduce veşti. Deocamdată însă nu se întâmplase nimic. Anakin plecase de asemenea, luat de Qui-Gon la templul Jedi, unde urma să-i întâlnească pe membrii Consiliului, şi nimeni n-o văzuse pe Padme de ceva vreme.

Aşa că Jar Jar se învârtise prin reşedinţa lui Palpatine, ca un kaadu fără cămin, până ce Amidalei i se făcuse milă de el şi-l invitase la ea. Revenind de la Senat, regina intrase în meditaţie solitară, după care se schimbase într-o ţinută mai puţin impunătoare, o rochie neagră cu tiv auriu, ce-i scotea în evidenţă statura micuţă şi subţire pe care o avea în realitate. Purta o coroană în formă de semilună răsturnată, cu un medalion din aur, dar chiar şi aşa era cu câţiva centimetri mai scundă decât gunganul.

Părea evident îndurerată, cu ochii atât de trişti şi de distanţi, încât Jar Jar simţea nevoia să-i aline durerea. Dacă ar fi fost Annie sau Padme, poate că s-ar fi apropiat de ea şi ar fi mângâiat-o pe cap, dar nu-şi putea permite aşa ceva cu o regină. Nu se vedeau gărzi, însă Eirtae şi Rabe, în mantiile lor stacojii cu glugi, stăteau lângă uşă, mereu alerte, şi era sigur că prin apropiere se aflau şi gărzile. Jar Jar era neatent la multe lucruri, pe altele le uita, şi în general manifesta tendinţa de a se bucura de viaţă fără să-şi facă griji, dar în nici un caz nu s-ar fi putut spune despre el că era prost.

În cele din urmă, nu mai putu răbda. Se foi şi tuşi uşor, pentru a atrage atenţia reginei. Aceasta îşi întoarse spre el faţa inexpresivă, machiată în alb, cu câte un punct roşu pe fiecare obraz şi o dungă roşie verticală pe buza inferioară de păpuşă.

Eusa mir uneori de ce dzeii au inventat durerea, spuse gunganul căutând să-şi arate simpatia.

Privirea rece a Amidalei rămase fixă şi clară.

— Pentru a ne motiva, cred.

— Crezi că poporul tusa aresa moară? Întrebă el mestecând cuvântul acela amar, de parcă i-ar fi putut simţi gustul.

Regina căzu pe gânduri, apoi clătină încet din cap.

— Nu ştiu, Jar Jar.

— Gunganii făcuţi ssi eisa pilaf, nusa?