chiar şi la tine, deşi tu îmi dai foarte puţine motive să fac asta, şi nu-mi mulţumeşti niciodată.

Luă cârpa şi îi frecă genunchii atât de tare încât, într-o clipă, lăsă pielea roşie, iritată dar curată.

— Motivul pentru care trebuie să faci toate astea este că cinezi cu Stăpânul şi cu invitaţii lui. Şi, pentru numele lui Dumnezeu, sper că o să te comporţi civilizat. Să vorbeşti atunci când eşti întrebată, să fii cuminte şi politicoasă, să zâmbeşti frumos şi nu care cumva să zici habar n-am când îţi pune cineva vreo întrebare.

Trase cea mai bună rochiţă pe care o găsise peste trupul firav al Lyrei, o netezi cu mâna, scoase o bucăţică de panglică roşie dintr-un ghemotoc din sertar şi îi pieptănă părul cu o perie tare.

— Dacă m-ar fi anunţat mai devreme, aş fi avut timp să te spăl pe cap cum se cuvine. În fine, păcat. Dar dacă nu se uită la tine prea de aproape…

merge. Aşa. Acum stai dreaptă. Unde-or fi pantofii ăia buni de piele?

Cinci minute mai târziu, Lyra bătea la uşa Reşedinţei Stăpânului, clădirea impunătoare şi oarecum ameninţătoare şi mohorâtă, care dădea în Curtea Yaxley, iar în spate avea Grădina Bibliotecii. Pantalaimon, care din politeţe faţă de oaspeţi se făcuse hermină, se frecă de piciorul ei. Uşa fu deschisă

de către Cousins, servitorul Stăpânului, un vechi duşman al Lyrei; dar acum amândoi ştiau că erau sub un armistiţiu.

— A zis doamna Lonsdale că trebuie să vin, spuse Lyra.

— Da, spuse Cousins, dându-se la o parte. Stăpânul este în Camera de Zi.

O conduse în camera cea mare, cu ferestrele spre Grădina Bibliotecii.

Ultimele raze ale soarelui, care se strecurau printre Bibliotecă şi Turnul Palmer, luminau tablourile grele şi obiectele din argint pe care le colecţiona Stăpânul. Se revărsau şi asupra oaspeţilor, iar Lyra îşi dădu imediat seama de ce nu se va servi cina în Sală: trei dintre oaspeţi erau femei.

— A, Lyra, zise Stăpânul. Mă bucur atât de mult că ai putut să vii.

Cousins, poţi să găseşti ceva de genul unei băuturi răcoritoare? Doamna Profesoară Hannah, nu cred că aţi avut ocazia să o cunoaşteţi pe Lyra…

nepoata Lordului Asriel.

Doamna Profesoară Hannah Relf era Directoarea unui colegiu de doamne şi era o femeie în vârstă, cu părul alb, al cărei daimon era un marmozet.

Lyra îi strânse mâna cât de politicos putu, după care fu prezentată celorlalţi

oaspeţi care erau, ca şi Doamna Profesoară Hannah, învăţaţi de la alte colegii, şi destul de neinteresanţi. Apoi Stăpânul ajunse la ultimul oaspete.

— Doamnă Coulter, spuse el, aceasta este Lyra noastră. Lyra, vino să o saluţi pe doamna Coulter.

— Bună seara, Lyra, spuse doamna Coulter.

Era frumoasă şi tânără. Un păr negru, lucios şi moale îi încadra faţa fină, iar daimonul ei era o maimuţă aurie.

Alethiometrul

– Sper că vei sta lângă mine la masă, spuse doamna Coulter, făcându-i Lyrei loc pe canapea. Nu sunt obişnuită cu grandoarea Reşedinţei Stăpânului. Va trebui să îmi arăţi ce cuţit şi ce furculiţă să folosesc.

— Sunteţi învăţată? spuse Lyra. Privea învăţatele cu un adevărat dispreţ

caracteristic Colegiului Jordan: fiinţe de acest fel chiar existau, dar nu puteau fi luate în serios, sărmanele, mai mult decât nişte animăluţe de circ îmbrăcate frumos, care îşi joacă rolul. Doamna Coulter, pe de altă parte, nu era ca niciuna dintre învăţatele pe care le văzuse Lyra şi, în niciun caz, ca celelalte două musafire bătrâne. Lyra pusese de fapt întrebarea aşteptându-se la un răspuns negativ, fiindcă doamna Coulter avea un aer atât de strălucitor încât o adusese deja într-o adevărată transă. Abia dacă îşi mai putea lua ochii de la ea.

— Nu chiar, spuse doamna Coulter. Sunt membră a Colegiului Profesoarei Hannah, dar cea mai mare parte a activităţii mele se desfăşoară în afara Oxfordului… Spune-mi despre tine, Lyra. Locuieşti la Jordan dintotdeauna?

În cinci minute, Lyra îi istorisise totul despre viaţa ei pe jumătate sălbatică: traseele ei favorite pe acoperişuri, bătaia cu noroi de la Lutărie, când ea şi cu Roger au prins şi au fript o cioară, intenţia ei de a pune mâna pe o luntre de la gitani cu care să meargă până la Abinddon, şi aşa mai departe. I-a spus chiar (coborându-şi vocea) despre pozna pe care o făcuse cu craniile din criptă.

— Şi-au venit fantomele astea, ştiţi, au venit la mine în dormitor fără

capete! Nu puteau să vorbească, nu scoteau decât nişte gâlgâituri, dar ştiam eu bine ce voiau. Deci a doua zi m-am dus jos, ştiţi, şi le-am pus monedele la loc. Cred că altfel m-ar fi omorât.

— Atunci, să înţeleg că nu te temi de pericole? spuse doamna Coulter cu admiraţie.

Deja erau la masă şi, aşa cum sperase doamna Coulter, erau aşezate una lângă alta. Cât a durat cina Lyra l-a ignorat complet pe Bibliotecarul care era aşezat în cealaltă parte a ei şi a stat de vorbă numai cu doamna Coulter.

După ce doamnele s-au retras la o cafea, Doamna Hannah zise:

— Spune-mi, Lyra – te vor trimite la şcoală?

Lyra păru total blocată.

— Haba… nu ştiu, spuse ea. Probabil că nu, adăugă pentru orice eventualitate. Nu aş dori să le pricinuiesc niciun fel de necazuri, continuă

ea cu pioşenie. Sau cheltuieli. Ar fi, probabil, mult mai bine dacă aş

continua să locuiesc la Jordan şi să fiu educată de către învăţaţi aici, atunci când au ei câte puţin timp liber. Şi ştiu că, probabil au destul timp liber.

— Şi unchiul tău, Lordul Asriel, are planuri în ceea ce te priveşte? spuse cealaltă doamnă, care era învăţată la celălalt colegiu de doamne.

— Da, spuse Lyra, cred. Dar nu să mă trimită la şcoală. O să mă ia cu el în Nord data viitoare când pleacă.

— Da, mi-aduc aminte că mi-a spus, zise doamna Coulter.

Lyra clipi. Cele două învăţate îşi îndreptară uşor spatele dar daimonii lor, ori prea bine crescuţi, ori prea toropiţi, nu reuşiră decât să îşi furişeze câte o privire unul altuia.

— L-am întâlnit la Institutul Arctic Regal, continuă doamna Coulter. De fapt, mă aflu acum aici, în parte şi datorită acelei întâlniri.

— Sunteţi exploratoare şi dumneavoastră? întrebă Lyra.

— Într-un fel. Am fost în Nord de câteva ori. Anul trecut am petrecut trei luni în Groenlanda, şi am cercetat Aurora.

Atât i-a trebuit Lyrei; acum nimeni şi nimic altceva nu mai exista pentru ea. O privea pe doamna Coulter cu veneraţie şi asculta paralizată toate poveştile despre construirea iglu-urilor, vânătoarea de foci şi negocierile cu vrăjitoarele din Laponia. Celelalte două învăţate nu aveau nimic interesant de spus şi rămaseră tăcute până când intrară bărbaţii.

Mai târziu, când musafirii se pregăteau de plecare, Stăpânul spuse:

— Să rămâi puţin, Lyra. Vreau să vorbesc cu tine câteva minute. Du-te în biroul meu, copilă, aşază-te acolo şi aşteaptă-mă.

Încurcată, obosită şi extaziată, Lyra făcu cum i se spuse. Cousins, servitorul, o pofti înăuntru şi lăsă intenţionat uşa deschisă, ca să vadă din

hol, de unde le dădea hainele unor musafiri, ce făcea ea înăuntru. Lyra se uită după doamna Coulter, dar nu o văzu, iar apoi Stăpânul intră în birou şi închise uşa.

Stăpânul se aşeză greoi în fotoliul de lângă foc. Daimonul lui sări pe spătarul fotoliului şi se aşeză aproape de capul acestuia, cu privirea aţintită