cu cucoana asta, în timp ce altu’ îi ducea copilu-n grădină.
— Da, strigă Charlie, un băieţel gitan, io i-am văzut cân’ îl lua.
— Cum arătau? întrebă Lyra.
— Pă’… nu i-am văzut dârect, aşa, ştii, spuse Charlie. Da’ le-am văzut camionu’, adăugă el. A venit cu un camion mare alb. L-a băgat pă copil înăuntru ş-a plecat repede.
— Da’ de ce le zice Cobleri? întrebă Lyra.
— Că-i ca nişte cobe! Când vine, ştii că-i dă rău! spuse primul băiat gitan.
Ne-a spus cineva în Northampton. A fost şi p’acolo şi toate alea. L-a luat pă fra-su lu’ fata asta din Northampton şi ea a zis că când l-a luat ăia i-a spus c-o să-l mănânce. Toată lumea ştie. Îi prinde şi-i înghite.
O fetiţă care stătea în apropiere începu să plângă tare.
— Aia-i verişoara lu’ Billy.
Lyra întrebă:
— Cine-a fost ultimu’ care l-a văzut pe Billy?
— Io, răspunseră şase voci.
— Io l-am văzut când îi ţinea calu’ lu’ Johhny Fierelli.
— Io l-am văzut lângă vânzătoru’ dă mere-n zahăr.
— Io l-am văzut când să dădea cu macaraua…
După ce elucidă această problemă, Lyra ajunse la concluzia că Billy fusese văzut, fără niciun pic de îndoială, nu cu mult înainte de două ore.
— Deci, spuse ea, la un moment dat, în ultimele două ore, trebuie să fi fost cobleri p’aici…
Se uitară cu toţii în jur tremurând, în ciuda soarelui cald, a cheiului aglomerat, a mirosurilor familiare de smoală, cai şi frunză de fumat.
Problema era că, deoarece nimeni nu ştia cum arată aceşti Cobleri, oricine ar fi putut fi unul, după cum a ţinut să sublinieze Lyra în faţa găştii terifiate care se afla acum în totalitate sub cârmuirea ei, copii de la colegiu şi gitani laolaltă.
— Trebuie să arate ca oamenii normali, altfel i-ai vedea imediat, explică
ea. Dac-ar veni numa’ noaptea, ar putea arăta oricum. Da’ la lumina zilei, tre’ s-arate obişnuit. Deci oricare din toţi oamenii ăştia poa’ să fie un cobler.
— Ba nu-i, zise un gitănuş cu nesiguranţă. Io îi cunosc pă toţi ăştia d’aici.
— Bine, na, nu din ăştia, da’ poa’ să fie oricare altu’, spuse Lyra. Hai să
mergem să-i căutăm! Pă ei şi camionul lor alb!
Aceasta dădu naştere unui adevărat furnicar. Curând se alăturară şi alţi căutători şi, în scurt timp, vreo treizeci şi mai mult de gitănuşi făceau curse de la un capăt la celălalt al cheiurilor, intrând şi ieşind în trombă din grajduri, suindu-se pe macaralele şi schelele din şantier, sărind gardul pe pajiştea întinsă, balansându-se câte cincisprezece o dată pe podul mobil ce se legăna deasupra apei verzi, fugind ca vântul pe străduţele înguste ale Jerichoului, printre casele scunde şi terasate din cărămidă, şi în Oratoriul cu turn pătrat al Sfântului Barnabas, Chimistul. Jumătate dintre ei nu ştiau ce căutau, şi credeau că e doar o joacă bună, dar celor mai apropiaţi Lyrei chiar le era frică şi se cutremurau când zăreau o siluetă singuratică pe o alee mai dosită sau în semiîntunericul oratoriului: era un cobler?
Bineînţeles că nu era. În cele din urmă, fără niciun succes, şi cu umbra dispariţiei reale a lui Billy atârnând greu deasupra tuturor, distracţia păru să
ia sfârşit. Când să plece din Jericho, pentru că se apropia ora cinei, Lyra şi cei doi băieţi de la colegiu văzură nişte gitani adunaţi pe chei, chiar în apropiere de locul unde era acostată barca lui Ma Costa. Unele dintre femei plângeau zgomotos, iar bărbaţii stăteau în picioare în grupuri agitate, cu toţi daimonii într-o stare de mare tensiune, unii ridicându-se şi făcând cercuri în aer sau mârâind şi dezvelindu-şi colţii la orice umbră.
— Pun pariu că n-au curaj să vină aici, îi spuse Lyra lui Simon Parslow, când treceau pragul în Reşedinţa Colegiului Jordan.
— Nu, spuse el nesigur. Da’ ştiu c-a dispărut un copil de la Piaţă.
— Cine? întrebă Lyra. Îi cunoştea pe aproape toţi copiii de la Piaţă, şi nu auzise de asta.
— Jessie Reynolds, din şelărie. Nu era acolo când s-a făcut închiderea ieri şi se dusese doar să ia nişte peşte pentru ta-su, s’aibă la ceai. N-a mai venit înapoi şi n-a văzut-o nimeni. Au căutat pân’ toată Piaţa şi pă peste tot.
— N-am auzit de asta! exclamă Lyra indignată.
Considera faptul că nu i s-a raportat totul cu lux de amănunte, imediat după
întâmplare, drept o scăpare majoră din partea supuşilor ei.
— Păi d’abia ieri s-a-ntâmplat. Poate că acu’ o fi apărut.
— O să întreb, zise Lyra şi se întoarse să plece. Dar nu apucă să iasă pe poarta masivă când o chemă Portarul.
— Vino înapoi, Lyra! Nu mai ai voie să ieşi din Colegiu în seara asta.
Ordinul Stăpânului.
— De ce n-am voie?
— Ţi-am spus. Aşa a poruncit Stăpânul. A spus: când vine nu mai are voie să iasă.
