spre Lyra. Lampa sâsâia uşor, iar Stăpânul spuse:

— Aşa, deci, Lyra, ai vorbit cu doamna Coulter. Ţi-a plăcut ce spunea?

— Da!

— E o doamnă extraordinară.

— E minunată. E cea mai minunată persoană pe care am văzut-o vreodată.

Stăpânul oftă. În veşnicul lui costum negru cu cravata neagră semăna ca nimeni altcineva cu daimonul lui, şi Lyra se gândi deodată că într-o zi, destul de curând, va fi şi el îngropat în criptă, sub Oratoriu, şi un artist îi va grava imaginea daimonului pe o plăcuţă de alamă pe care o va pune pe sicriu, iar numele daimonului va sta alături de numele stăpânului.

— Ar fi trebuit să îmi fac timp mai înainte să vorbesc cu tine, Lyra, spuse el după câteva momente. Aveam de gând să o fac, în orice caz, dar se pare că timpul fuge mai repede decât mi-am imaginat. Ai fost în siguranţă aici, la Jordan, draga mea. Cred că ai fost fericită. Bineînţeles, probabil că nu ţi-a fost uşor să ne asculţi întru totul, dar nouă ne eşti foarte dragă şi nu ai fost niciodată un copil rău. E multă bunătate şi dulceaţă în firea ta, dar şi multă hotărâre. Vei avea foarte mare nevoie de toate acestea. În lumea cea mare se întâmplă unele lucruri de care aş fi vrut să te protejez – ţinându-te aici, la Jordan, – dar acum nu mai este posibil.

Ea se uita doar ţintă la el. O vor trimite de aici?

— Ştiai că, la un moment dat, va trebui să pleci la şcoală, continuă

Stăpânul. Noi, aici, te-am învăţat o serie de lucruri, dar nu foarte bine şi nici sistematic. Cunoştinţele noastre sunt de alt fel. Tu ai nevoie să cunoşti lucruri pe care nu ţi le pot arăta bărbaţii în vârstă, în special la anii pe care îi ai acum. Trebuie să-ţi fi dat seama de asta. Nu eşti nici copil de servitor, deci nu te putem lăsa să fii îngrijită de o familie din oraş. Poate că ţi-ar fi putut purta de grijă, în anumite feluri, dar nevoile tale sunt de alt fel. Vezi, ceea ce îţi spun acum, Lyra, este că acea parte a vieţii tale, care ţine de Colegiul Jordan, sfârşeşte aici.

— Nu, spuse ea, nu, nu vreau să plec de la Jordan. Îmi place aici. Vreau să

stau aici pentru totdeauna.

— Când eşti tânăr crezi că lucrurile cu care te obişnuieşti durează o veşnicie. Din păcate, nu este aşa. Lyra, nu va mai trece mult – poate doar doi, trei ani – şi nu vei mai fi copil, ci o tânără femeie. O tânără doamnă.

Şi, crede-mă, vei găsi Colegiul Jordan un loc deloc plăcut de locuit.

— Dar e casa mea!

— A fost casa ta. Dar acum ai nevoie de altceva.

— Nu şcoală. Nu mă duc la şcoală.

— Ai nevoie de compania doamnelor. De îndrumare feminină.

Cuvântul feminin îi aduse Lyrei aminte de femeile Învăţat şi se strâmbă

involuntar. Să fii exilat din grandoarea Colegiului Jordan, din splendoarea şi faima educaţiei oferite aici pentru un internat mizerabil, al unui colegiu din nordul Oxfordului, cu Învăţate demodate care miroseau a varză şi molii, ca cele de la cină!

Stăpânul îi observă expresia şi văzu licărirea roşie din ochii de dihor ai lui Pantalaimon şi spuse:

— Şi dacă ar fi doamna Coulter?

Instantaneu blana lui Pantalaimon se schimbă din maro aspru într-un alb pufos. Ochii Lyrei se măriră.

— Da?

— Îl cunoaşte de departe pe Lordul Asriel. Unchiul tău este, bineînţeles, foarte preocupat de viitorul tău, iar când a auzit de tine, doamna Coulter s-a oferit să te ajute. Fiindcă tot veni vorba, să ştii că nu există niciun domn Coulter, doamna este văduvă; soţul ei a murit într-un accident acum câţiva ani aşa că ar fi bine să-ţi aduci aminte de asta, înainte să începi cu întrebările.

Lyra dădu nerăbdătoare din cap şi zise:

— Şi chiar o să… aibă grijă de mine?

— Ai vrea?

— Da!

Abia putea sta locului. Stăpânul zâmbi. Zâmbea atât de rar încât nu o mai putea face cu uşurinţă, şi oricine l-ar fi observat (Lyra nu era acum în stare să observe nimic) ar fi spus că era mai mult o grimasă tristă.

— Bun, cred că ar fi mai bine să o invităm aici să vorbim despre asta, spuse el.

Ieşi din cameră şi când se întoarse, un minut mai târziu, cu doamna Coulter, Lyra era în picioare, prea emoţionată ca să poată sta jos. Doamna

Coulter zâmbi iar daimonul ei îşi dezveli albul dinţilor într-un rânjet care se dorea a fi un zâmbet de plăcere. Când trecu pe lângă Lyra pentru a ajunge la fotoliu, doamna Coulter îi atinse uşor părul iar Lyra simţi cum o invadează un curent de căldură şi roşi.

După ce Stăpânul îi turnă puţin brantvin, doamna Coulter spuse:

— Aşa deci, Lyra, se pare că voi avea un asistent, nu?

— Da, spuse Lyra simplu.

Ar fi spus da la orice.

— Am nevoie de ajutor la foarte multe lucruri.

— Pot să muncesc!

— Şi s-ar putea să fim nevoite să călătorim.

— Nu-mi pasă. Merg oriunde.

— Dar ar putea fi periculos. S-ar putea să trebuiască să mergem spre Nord.

Lyra încremeni. Apoi îşi regăsi vocea:

— Curând?

Doamna Coulter râse şi spuse:

— Posibil. Dar ştii, va trebui să munceşti foarte mult. Va trebui să înveţi matematică şi ştiinţa navigaţiei şi geografia astrală.

— Dumneavoastră o să mă învăţaţi?

— Da. Iar tu va trebui să mă ajuţi luând notiţe, făcându-mi ordine în hârtii, făcând unele calcule elementare şi aşa mai departe. Şi, fiindcă vom vizita o serie de persoane importante, va trebui să îţi găsim nişte haine drăguţe.

Sunt foarte multe de învăţat, Lyra.

— Nu mă deranjează. Vreau să învăţ tot!