— Dar Stăpânul avea de gând să-l otrăvească! Sau poate că e invers. Poate că voia să spună să nu i-l dăm lui.

— Nu, spuse Pantalaimon, de ea trebuia să îl ferim.

Se auzi o bătaie uşoară la uşă.

Doamna Coulter spuse:

— Lyra, aş stinge lumina dacă aş fi în locul tău. Eşti obosită iar mâine vom avea foarte multe de făcut.

Lyra ascunse repede alethiometrul sub pături.

— Foarte bine, doamnă Coulter, spuse ea.

— Atunci noapte bună.

— Noapte bună.

Se cuibări în aşternut şi stinse lumina. Înainte de a adormi îndesă bine alethiometrul sub pernă, pentru orice eventualitate…

Petrecerea

În zilele ce au urmat, Lyra se ţinu peste tot după doamna Coulter, de parcă

devenise daimonul ei. Doamna Coulter cunoştea foarte mulţi oameni, cu care se întâlnea în tot felul de locuri. Într-o dimineaţă se ducea la Institutul Arctic Regal ca să se întâlnească cu geografii, timp în care Lyra stătea şi asculta; apoi mergea să ia prânzul la un restaurant elegant cu un politician sau un cleric, iar aceştia erau foarte atenţi cu Lyra şi îi comandau feluri deosebite de mâncare, iar ea învăţa cum să mănânce sparanghel şi care era gustul diferitelor sortimente de cozonac. Apoi, după-amiaza, mergeau iar la cumpărături pentru că doamna Coulter se pregătea pentru expediţie şi aveau de luat blănuri, haine de ploaie, încălţăminte impermeabilă, saci de dormit, cuţite şi instrumente de desenat, care îi încântau inima Lyrei. Apoi

puteau merge să ia ceaiul şi să se întâlnească cu nişte doamne, tot atât de bine îmbrăcate ca şi doamna Coulter, chiar dacă nu tot atât de frumoase sau desăvârşite: femei atât de diferite de învăţatele de la colegiu, de mamele gitane din bărci sau de servitoarele de la colegiu, încât parcă erau aproape de cu totul alt sex, un sex cu puteri şi calităţi periculoase cum ar fi eleganţa, şarmul şi graţia. Pentru astfel de ocazii Lyra se îmbrăca drăguţ, iar doamnele o giugiuleau şi o alintau şi o includeau şi pe ea în discuţia lor delicată şi graţioasă, care era întotdeauna despre oameni: artistul sau politicianul cutare, sau amanţii cutare.

Şi când venea seara, doamna Coulter o lua pe Lyra la teatru şi, din nou, aici erau atât de multe persoane cu adevărat strălucitoare cu care să vorbeşti şi pe care să le admiri, pentru că se părea că doamna Coulter chiar cunoştea toată lumea bună din Londra.

În intervalele dintre toate aceste activităţi suplimentare, doamna Coulter o învăţa geografie şi matematică elementară. Lyra avea multe goluri în cunoştinţe; mintea ei era ca o hartă a lumii mâncată de şoareci în cea mai mare parte, fiindcă la Jordan o învăţaseră o serie de lucruri, dar inconsecvent: câte un învăţat tânăr primea ordine să o prindă şi să o pregătească la cutare sau cutare materie iar lecţiile continuau cam o săptămână, după care Lyra „uita“ să mai vină, spre marea uşurare a învăţatului. Sau vreun învăţat mai bătrân uita ce trebuia să o înveţe şi făcea cu ea numai exerciţii legate de tema sa de cercetare la vremea respectivă, oricare se întâmpla să fie aceasta. Nu era de mirare, deci, că toate cunoştinţele ei erau cu lacune. Ştia despre atomi şi particule elementare, despre încărcăturile anbaromagnetice şi despre cele patru forţe fundamentale, şi câte una sau alta despre teologia experimentală, dar nu ştia nimic despre sistemul solar. De fapt, când doamna Coulter şi-a dat seama de acest lucru şi i-a explicat modul în care Pământul şi celelalte cinci planete se învârtesc în jurul soarelui, Lyra s-a prăpădit de râs, la aşa o glumă bună.

Cu toate acestea, abia aştepta să îi poată arăta doamnei că ştia şi ea câte ceva, iar când doamna Coulter a început să îi vorbească despre electroni, Lyra i-a replicat pe un ton expert:

— Da, sunt particule încărcate negativ. Ceva cam ca Praful, numai că

Praful nu-i încărcat.

În momentul în care termină de rostit aceste vorbe, daimonul doamnei Coulter tresări şi ridică deodată capul, uitându-se la ea, iar blana aurie i se zbârli ca şi cum ar fi fost, chiar ea, încărcată cu particulele acelea. Doamna Coulter îi puse o mână blândă pe spate.

— Praf? zise ea.

— Da. Ştiţi, din spaţiu, Praful ăla.

— Ce ştii tu despre Praf, Lyra?

— Aa, că vine din spaţiu şi îi face pe oameni să strălucească, dacă ai un aparat special cu care să vezi. În afară de copii. Pe copii nu îi afectează.

— De unde ai aflat tu lucrurile acestea?

De acum Lyra îşi dădea seama că în încăpere domnea o atmosferă de tensiune puternică, pentru că Pantalaimon i se ghemuise în forma lui de hermină în poală şi tremura ca varga.

— Aă, de la cineva din Jordan, spuse Lyra vag. Am uitat cine. Cred că

unul dintre învăţaţi.

— Ai aflat despre Praf în timpul lecţiilor?

— Da, parcă; ăă, poate. Sau poate doar am auzit de el aşa, în treacăt. Da, cred că asta e. Învăţatul ăsta, cred că era din Noua Danemarcă, vorbea cu Capelanul despre Praf şi eu treceam p’acolo şi mi s-a părut interesant şi n-am putut să mă abţin să nu ascult. Aşa a fost.

— Înţeleg, spuse doamna Coulter.

— E adevărat ce mi-a spus, adică? Sau am înţeles eu greşit?

— Ei bine, nu ştiu. Sunt sigură că tu ştii mai multe despre acest subiect decât ştiu eu. Să întoarcem la electronii aceia…

La un timp după aceea, Pantalaimon spuse:

— Ţi-aduci aminte când, la un moment dat, daimonul ei s-a zbârlit tot? Ei bine, eu eram în spatele lui iar ea îşi înfipsese o mână în blana lui şi strângea atât de tare că i se albiseră încheieturile. Tu nu puteai să vezi. A mai durat ceva până când blana i-a revenit la normal. Credeam că o să sară

la tine.

Acest lucru era, de bună seamă, foarte ciudat, dar niciunul dintre ei nu ştiu exact ce să înţeleagă.

Şi, în final, mai erau şi alte feluri de lecţii, pe care doamna i le dădea cu atâta fineţe şi subtilitate încât nici n-ai fi spus că sunt lecţii. Cum să te speli pe cap, cum să îţi dai seama ce culori se asortează cu o anumită culoare, cum să spui nu într-o manieră atât de încântătoare încât nimeni să nu se

simtă ofensat, cum să îţi dai cu ruj, cu pudră şi parfum. Pentru a fi sigură, doamna Coulter nu o învăţa pe Lyra aceste arte direct, dar ştia că Lyra o urmăreşte cu atenţie când se farda şi avea grijă ca Lyra să poată vedea unde îşi ţine cosmeticele şi să îi acorde destul de mult timp singură în acele locuri pentru a le putea testa şi încerca pe toate.

Timpul trecu şi toamna începu să se transforme în iarnă. Din când în când Lyra se gândea la Colegiul Jordan care, acum, părea mic şi liniştit în comparaţie cu viaţa agitată pe care o ducea aici. Uneori se mai gândea şi la Roger şi nu se simţea bine deloc, dar imediat trebuia să plece la operă, sau să se îmbrace cu o rochie nouă, sau să meargă la Institutul Arctic Regal într-o vizită şi uita.

După ce se scurseră aproape şase săptămâni de când Lyra se mutase la doamna Coulter, aceasta decise să organizeze o petrecere. Lyra avea impresia că era ceva de sărbătorit, deşi doamna Coulter nu îi spusese niciodată ce. Comandă flori, discută aprins asupra felurilor de mâncare şi a băuturilor cu furnizorii şi îşi petrecu o seară întreagă împreună cu Lyra, hotărându-se pe cine să invite.

— Trebuie să-l invităm pe Arhiepiscop. Nu mi-aş putea permite să-l omit, deşi este cel mai îngrozitor snob din lume. Lordul Boreal e şi el în oraş: va fi distractiv. Şi prinţesa Postnikova. Crezi că ar fi potrivit să îl invităm pe Erik Andersson? Mă întreb dacă n-ar fi momentul potrivit să-l luăm pe el…

Erik Andersson era cel mai la modă dansator. Lyra nu avea nicio idee ce însemna „să îl luăm“ dar se bucură să-şi dea şi ea cu părerea, oricum.

Scrise cu conştiinciozitate toate numele pe care le sugerase doamna Coulter, ortografiindu-le monstruos, şi le tăie în momentul în care doamna Coulter se hotărî să le elimine de pe listă.

Când se duseră la culcare, Pantalaimon îi şopti de pe pernă:

— N-o să se ducă niciodată în Nord! O să ne ţină închişi aici pentru totdeauna. Când fugim?

— Ba da, se duce, şopti Lyra. Doar că ţie nu-ţi place de ea, asta-i. Ei bine –

ghinionul tău – na, că mie-mi place de ea. Şi, pe urmă, de ce ne-ar învăţa navigaţie şi toate astea, dacă n-ar avea de gând să ne ducă în Nord?

— Ca să nu mai fii nerăbdătoare, d-aia. De fapt, tu nu vrei să stai cuminte şi să pierzi timpul pe la petrecere îmbrăcată frumos şi vorbind dulce. Nu vezi că te transformă în păpuşa ei?

Lyra îi întoarse spatele şi închise ochii. Dar ce spunea Pantalaimon era adevărat. Se simţise, într-adevăr, prizonieră şi izolată în viaţa aceasta politicoasă, oricât de luxoasă şi plină de evenimente ar fi fost. Ar fi dat orice pentru o zi cu prietenii ei neciopliţi de la Oxford, pentru o bătaie cu nămol prin Lutărie şi o cursă pe malul canalului. Singurul lucru care o menţinuse politicoasă şi atentă faţă de doamna Coulter era acea speranţă