— Bun, cred că ar fi mai bine să o invităm aici să vorbim despre asta, spuse el.
Ieşi din cameră şi când se întoarse, un minut mai târziu, cu doamna Coulter, Lyra era în picioare, prea emoţionată ca să poată sta jos. Doamna
Coulter zâmbi iar daimonul ei îşi dezveli albul dinţilor într-un rânjet care se dorea a fi un zâmbet de plăcere. Când trecu pe lângă Lyra pentru a ajunge la fotoliu, doamna Coulter îi atinse uşor părul iar Lyra simţi cum o invadează un curent de căldură şi roşi.
După ce Stăpânul îi turnă puţin brantvin, doamna Coulter spuse:
— Aşa deci, Lyra, se pare că voi avea un asistent, nu?
— Da, spuse Lyra simplu.
Ar fi spus da la orice.
— Am nevoie de ajutor la foarte multe lucruri.
— Pot să muncesc!
— Şi s-ar putea să fim nevoite să călătorim.
— Nu-mi pasă. Merg oriunde.
— Dar ar putea fi periculos. S-ar putea să trebuiască să mergem spre Nord.
Lyra încremeni. Apoi îşi regăsi vocea:
— Curând?
Doamna Coulter râse şi spuse:
— Posibil. Dar ştii, va trebui să munceşti foarte mult. Va trebui să înveţi matematică şi ştiinţa navigaţiei şi geografia astrală.
— Dumneavoastră o să mă învăţaţi?
— Da. Iar tu va trebui să mă ajuţi luând notiţe, făcându-mi ordine în hârtii, făcând unele calcule elementare şi aşa mai departe. Şi, fiindcă vom vizita o serie de persoane importante, va trebui să îţi găsim nişte haine drăguţe.
Sunt foarte multe de învăţat, Lyra.
— Nu mă deranjează. Vreau să învăţ tot!
— Sunt sigură de asta. Când te vei întoarce la Colegiul Jordan vei fi o călătoare faimoasă. Mâine trebuie să plecăm foarte devreme, cu zepelinul de dimineaţă, aşa că mai bine fugi direct în pat. Ne vedem la micul dejun.
Noapte bună!
— Noapte bună! spuse Lyra şi, amintindu-şi puţinele bune maniere pe care le avea, se întoarse de la uşă şi spuse: Noapte bună, Stăpâne.
Stăpânul dădu din cap.
— Somn uşor, spuse el.
— Şi mulţumesc, adăugă Lyra doamnei Coulter.
Reuşi să doarmă până la urmă, deşi Pantalaimon n-a vrut să se liniştească
deloc până când nu s-a repezit puţin la el, iar el s-a făcut arici de necaz. Era încă întuneric când cineva a venit să o trezească.
— Lyra, şşş, nu te speria, hai, trezeşte-te, copilă.
Era doamna Lonsdale. Ţinea o lumânare în mână, se aplecă şi spuse încet, ţinând-o pe Lyra cu cealaltă mână:
— Ascultă, Stăpânul vrea să te vadă înainte de a te duce să iei micul dejun cu doamna Coulter. Scoală-te repede şi fugi la Reşedinţă acum. Du-te în grădină şi bate la uşa cu geam a biroului. Ai înţeles?
Pe deplin trează şi bulversată, Lyra aprobă din cap şi îşi strecură picioarele goale în pantofii pe care i-i adusese doamna Lonsdale.
— Lasă spălatul – poţi să te speli mai târziu. Du-te repede direct acolo şi întoarce-te imediat. O să încep să îţi fac bagajul şi o să-ţi pregătesc ceva de îmbrăcat. Hai, grăbeşte-te!
Curtea pătrată a colegiului era încă învăluită în aerul rece al nopţii. Pe cer se mai puteau zări ultimele stele, dar lumina de la răsărit punea din ce în ce mai mult stăpânire pe bolta de deasupra Colegiului. Lyra fugi în Grădina Bibliotecii, şi se opri pentru un moment în liniştea nemărginită, uitându-se la turnul din piatră al Capelei, la cupola verde-sidef a Casei Sheldon, la felinarul vopsit în alb al Bibliotecii. Acum avea să părăsească toate aceste locuri şi se gândea cât de dor o să îi fie de ele.
Văzu prin fereastră ceva mişcându-se în birou şi o lumină care licări pentru un moment. Îşi aduse aminte de ce avea de făcut şi bătu la uşă. Se deschise aproape imediat.
— Bravo! Intră repede. N-avem prea mult timp, spuse Stăpânul şi trase draperia la loc, peste uşă, imediat după ce intră Lyra. Era deja îmbrăcat în hainele lui negre obişnuite.
— Până la urmă nu mă mai duc? întrebă Lyra.
— Ba da, nu pot împiedica acest lucru, spuse Stăpânul, dar în acel moment Lyra nu îşi dădu seama ce ciudat era ca Stăpânul să spună aşa ceva. Lyra, o să-ţi dau ceva, iar tu trebuie să îmi promiţi că nu îl arăţi nimănui. Juri?
— Da, spuse Lyra.
Merse până la birou şi luă dintr-un sertar un pachet înfăşurat în catifea neagră. Când desfăcu pachetul Lyra văzu că era ceva ca un ceas de mână
