Lyra clipi. Cele două învăţate îşi îndreptară uşor spatele dar daimonii lor, ori prea bine crescuţi, ori prea toropiţi, nu reuşiră decât să îşi furişeze câte o privire unul altuia.
— L-am întâlnit la Institutul Arctic Regal, continuă doamna Coulter. De fapt, mă aflu acum aici, în parte şi datorită acelei întâlniri.
— Sunteţi exploratoare şi dumneavoastră? întrebă Lyra.
— Într-un fel. Am fost în Nord de câteva ori. Anul trecut am petrecut trei luni în Groenlanda, şi am cercetat Aurora.
Atât i-a trebuit Lyrei; acum nimeni şi nimic altceva nu mai exista pentru ea. O privea pe doamna Coulter cu veneraţie şi asculta paralizată toate poveştile despre construirea iglu-urilor, vânătoarea de foci şi negocierile cu vrăjitoarele din Laponia. Celelalte două învăţate nu aveau nimic interesant de spus şi rămaseră tăcute până când intrară bărbaţii.
Mai târziu, când musafirii se pregăteau de plecare, Stăpânul spuse:
— Să rămâi puţin, Lyra. Vreau să vorbesc cu tine câteva minute. Du-te în biroul meu, copilă, aşază-te acolo şi aşteaptă-mă.
Încurcată, obosită şi extaziată, Lyra făcu cum i se spuse. Cousins, servitorul, o pofti înăuntru şi lăsă intenţionat uşa deschisă, ca să vadă din
hol, de unde le dădea hainele unor musafiri, ce făcea ea înăuntru. Lyra se uită după doamna Coulter, dar nu o văzu, iar apoi Stăpânul intră în birou şi închise uşa.
Stăpânul se aşeză greoi în fotoliul de lângă foc. Daimonul lui sări pe spătarul fotoliului şi se aşeză aproape de capul acestuia, cu privirea aţintită
spre Lyra. Lampa sâsâia uşor, iar Stăpânul spuse:
— Aşa, deci, Lyra, ai vorbit cu doamna Coulter. Ţi-a plăcut ce spunea?
— Da!
— E o doamnă extraordinară.
— E minunată. E cea mai minunată persoană pe care am văzut-o vreodată.
Stăpânul oftă. În veşnicul lui costum negru cu cravata neagră semăna ca nimeni altcineva cu daimonul lui, şi Lyra se gândi deodată că într-o zi, destul de curând, va fi şi el îngropat în criptă, sub Oratoriu, şi un artist îi va grava imaginea daimonului pe o plăcuţă de alamă pe care o va pune pe sicriu, iar numele daimonului va sta alături de numele stăpânului.
— Ar fi trebuit să îmi fac timp mai înainte să vorbesc cu tine, Lyra, spuse el după câteva momente. Aveam de gând să o fac, în orice caz, dar se pare că timpul fuge mai repede decât mi-am imaginat. Ai fost în siguranţă aici, la Jordan, draga mea. Cred că ai fost fericită. Bineînţeles, probabil că nu ţi-a fost uşor să ne asculţi întru totul, dar nouă ne eşti foarte dragă şi nu ai fost niciodată un copil rău. E multă bunătate şi dulceaţă în firea ta, dar şi multă hotărâre. Vei avea foarte mare nevoie de toate acestea. În lumea cea mare se întâmplă unele lucruri de care aş fi vrut să te protejez – ţinându-te aici, la Jordan, – dar acum nu mai este posibil.
Ea se uita doar ţintă la el. O vor trimite de aici?
— Ştiai că, la un moment dat, va trebui să pleci la şcoală, continuă
Stăpânul. Noi, aici, te-am învăţat o serie de lucruri, dar nu foarte bine şi nici sistematic. Cunoştinţele noastre sunt de alt fel. Tu ai nevoie să cunoşti lucruri pe care nu ţi le pot arăta bărbaţii în vârstă, în special la anii pe care îi ai acum. Trebuie să-ţi fi dat seama de asta. Nu eşti nici copil de servitor, deci nu te putem lăsa să fii îngrijită de o familie din oraş. Poate că ţi-ar fi putut purta de grijă, în anumite feluri, dar nevoile tale sunt de alt fel. Vezi, ceea ce îţi spun acum, Lyra, este că acea parte a vieţii tale, care ţine de Colegiul Jordan, sfârşeşte aici.
— Nu, spuse ea, nu, nu vreau să plec de la Jordan. Îmi place aici. Vreau să
stau aici pentru totdeauna.
— Când eşti tânăr crezi că lucrurile cu care te obişnuieşti durează o veşnicie. Din păcate, nu este aşa. Lyra, nu va mai trece mult – poate doar doi, trei ani – şi nu vei mai fi copil, ci o tânără femeie. O tânără doamnă.
Şi, crede-mă, vei găsi Colegiul Jordan un loc deloc plăcut de locuit.
— Dar e casa mea!
— A fost casa ta. Dar acum ai nevoie de altceva.
— Nu şcoală. Nu mă duc la şcoală.
— Ai nevoie de compania doamnelor. De îndrumare feminină.
Cuvântul feminin îi aduse Lyrei aminte de femeile Învăţat şi se strâmbă
involuntar. Să fii exilat din grandoarea Colegiului Jordan, din splendoarea şi faima educaţiei oferite aici pentru un internat mizerabil, al unui colegiu din nordul Oxfordului, cu Învăţate demodate care miroseau a varză şi molii, ca cele de la cină!
Stăpânul îi observă expresia şi văzu licărirea roşie din ochii de dihor ai lui Pantalaimon şi spuse:
— Şi dacă ar fi doamna Coulter?
Instantaneu blana lui Pantalaimon se schimbă din maro aspru într-un alb pufos. Ochii Lyrei se măriră.
— Da?
— Îl cunoaşte de departe pe Lordul Asriel. Unchiul tău este, bineînţeles, foarte preocupat de viitorul tău, iar când a auzit de tine, doamna Coulter s-a oferit să te ajute. Fiindcă tot veni vorba, să ştii că nu există niciun domn Coulter, doamna este văduvă; soţul ei a murit într-un accident acum câţiva ani aşa că ar fi bine să-ţi aduci aminte de asta, înainte să începi cu întrebările.
Lyra dădu nerăbdătoare din cap şi zise:
— Şi chiar o să… aibă grijă de mine?
— Ai vrea?
— Da!
Abia putea sta locului. Stăpânul zâmbi. Zâmbea atât de rar încât nu o mai putea face cu uşurinţă, şi oricine l-ar fi observat (Lyra nu era acum în stare să observe nimic) ar fi spus că era mai mult o grimasă tristă.
