Bătrânul spuse:
— Spune-i să aştepte la pupa, copilă.
Gâscanul păşi impunător spre pupa navei unde se opri şi se uită împrejur, elegant şi sălbatic în acelaşi timp, o constantă cauză de teroare pentru Lyra, care se simţea de parcă ar fi ţinut companie unei fantome.
Apoi Farder Coram apăru înfofolit în hainele lui vechi, groase, urmat îndeaproape de John Faa. Ambii bătrâni se înclinară cu respect iar daimonii se aplecară şi ei în semn de recunoaştere a vizitatorului.
— Salutări, spuse Farder Coram. Sunt fericit şi mândru să vă revăd, Kaisa.
Acum aţi vrea să intraţi sau preferaţi să staţi aici, în aer liber?
— Aş prefera să stau afară, mulţumesc, Farder Coram. Puteţi să mai suportaţi frigul pentru o vreme?
Vrăjitoarele şi daimonii lor nu simţeau frigul dar ştiau că oamenii îl simt.
Farder Coram îl asigură că erau cu toţii îmbrăcaţi bine şi întrebă:
— Ce mai face Serafina Pekkala?
— Îţi transmite salutările ei, Farder Coram, şi este bine, sănătoasă şi puternică. Cine sunt aceste două persoane?
Farder Coram îi făcu cunoştinţă cu cei doi. Daimonul gâscan se uită
pătrunzător la Lyra.
— Am auzit de copilul acesta, zise el. Se vorbeşte despre ea printre vrăjitoare. Deci aţi venit să faceţi război?
— Nu război, Kaisa. Avem de gând să eliberăm copiii care ne-au fost luaţi.
Sper că vrăjitoarele ne vor ajuta.
— Nu toate. Unele clanuri lucrează cu vânătorii- de-Praf.
— Aşa numiţi voi Comitetul de Oblaţii?
— Nu ştiu ce poate fi acest Comitet. Ei sunt vânători-de-Praf. Au venit în ţinuturile noastre acum zece ani, cu instrumente filosofice. Ne-au plătit să-i lăsăm să îşi aşeze staţiile în ţinuturile noastre şi ne-au tratat cu respect.
— Ce este praful acesta?
— Vine din cer. Unii spun că a fost acolo dintotdeauna, alţii spun că a apărut de curând. Ceea ce e sigur este că atunci când devin conştienţi de el, îi cuprinde o frică teribilă, şi nu se vor da în lături de la nimic pentru a descoperi ce este cu adevărat. Dar pe vrăjitoare nu le interesează.
— Şi unde sunt acum vânătorii-de-Praf?
— La patru zile nord-est de aici, într-un loc numit Bolvangar. Clanul nostru nu a încheiat niciun acord cu ei, printre altele, şi datorită vechilor noastre obligaţii faţă de tine, Farder Coram, am venit să vă arăt cum să-i găsiţi pe vânătorii-de-Praf.
Farder Coram zâmbi iar John Faa îşi strânse zgomotos palmele, plin de satisfacţie.
— Vă mulţumim foarte mult, domnule, îi spuse el gâscanului. Dar spuneţi-mi, mai ştiţi şi alte lucruri despre vânătorii aceştia de Praf? Ce fac acolo la Bolvangar?
— Au construit clădiri din metal şi beton şi unele încăperi subterane. Ard tărie de cărbune, pe care o aduc acolo cu mare cheltuială. Nu ştim exact ce fac, dar locul este înconjurat de un aer de ură şi teamă pe care le simţi de la kilometri depărtare. Vrăjitoarele pot vedea lucrurile acestea acolo unde alţi oameni nu le văd. Şi animalele se feresc de locul acela. Nicio pasăre nu zboară acolo, vulpile şi iepurii au fugit. De aici şi numele Bolvangar: câmpurile răului. Ei nu-l numesc aşa. Ei îl numesc Staţia. Dar pentru toţi ceilalţi este Bolvangar.
— Şi cum sunt apăraţi?
— Au o companie de tătari înarmaţi cu puşti. Sunt soldaţi buni, dar le lipseşte antrenamentul pentru că nimeni n-a atacat aşezarea aceea de când a fost construită. Şi întregul complex este înconjurat de un gard de sârmă
ghimpată, încărcat cu forţă anbarică. Ar putea exista şi alte mijloace de apărare, de care noi să nu ştim, fiindcă, aşa cum v-am spus, pentru noi nu prezintă niciun fel de interes.
Lyra fierbea să pună şi ea o întrebare. Daimonul gâscan îşi dădu seama şi se uită la ea ca şi cum i-ar fi acordat permisiunea.
— De ce vorbesc vrăjitoarele despre mine? întrebă ea.
— Din cauza tatălui tău şi a cunoştinţelor lui despre celelalte lumi, replică
daimonul.
Faptul îi luă prin surprindere pe toţi. Lyra se uită la Farder Coram, care se uita înapoi cu mirare blândă în ochi, şi la John Faa a cărui faţă era îngrijorată.
— Alte lumi? spuse el. Iertaţi-mă, domnule, dar ce alte lumi ar putea să fie alea? Vă referiţi la stele?
— Nu, deloc.
— Este oraşul din lumini? adăugă Lyra. Asta e, nu-i aşa?
Gâscanul îşi întoarse capul maiestuos către ea. Ochii lui erau negri, înconjuraţi de o linie subţire de un albastru curat ca cerul, iar privirea lor era intensă.
— Da, spuse el. Vrăjitoarele ştiu de mii de ani despre celelalte lumi.
Uneori le poţi vedea în Luminile Nordului. Nu fac în niciun fel parte din universul acesta; chiar şi cele mai îndepărtate stele sunt parte din universul acesta. Luminile însă ne arată un cu totul alt univers. Nu foarte departe, dar intersectându-se cu acest univers. Aici, pe această punte, există milioane de alte universuri, fără a fi conştiente unul de existenţa altuia…
