— Vino înăuntru Lizzie. Vom avea grijă de tine, nu-ţi face griji.

Lui îi era mai frig decât ei, deşi ea stătuse mult mai mult afară; bărbatul voia să intre din nou la căldură. Lyra se hotărî să facă pe proasta, reticentă

şi înceată, şi începu să-şi târşâie picioarele după ce trecu de pragul înalt al clădirii.

Erau două uşi cu un spaţiu larg între ele astfel încât să nu iasă prea mult aer cald, atunci când ieşeai pe uşa din exterior. O dată ce intrară în holul interior Lyra se trezi sufocată de o căldură insuportabilă şi trebui să îşi descheie blănurile şi să-şi tragă gluga pe spate.

Erau într-un spaţiu de aproximativ trei metri pătraţi, cu coridoare la dreapta şi la stânga iar în faţa ei era un fel de birou de recepţie, cam ca cele pe care le întâlneşti la spital. Totul era luminat puternic şi te orbea cu reflexe ale suprafeţelor lucioase albe sau de inox. În aer plutea miros de mâncare, o mâncare cunoscută, şuncă şi cafea, iar dedesubtul acestuia, un vag şi perpetuu miros de spital şi doctorii; iar din pereţii din jur venea un bâzâit uşor, aproape prea jos pentru a putea fi auzit; tipul de sunet cu care ori te obişnuieşti ori înnebuneşti.

Pantalaimon acum sticlete îi şopti la ureche:

— Fă pe proasta! Tare de tot! Fii proastă şi moale rău!

Adulţii o priveau: bărbatul care o adusese, un alt bărbat care purta un halat alb şi o femeie în uniformă de infirmieră.

— Englezi, spunea primul bărbat, aparent negustori.

— Vânători obişnuiţi? Aceeaşi poveste?

— Acelaşi trib, din cât mi-am putut da seama. Soră Clara, poţi să o iei, te rog, pe mica ăăă… şi să ai grijă de ea?

— Bineînţeles, domnule doctor. Vino cu mine, draga mea, spuse sora şi Lyra, supusă, o urmă.

Merseră de-a lungul unui coridor cu uşi pe partea dreaptă şi o cantină pe stânga din care se auzea zăngănitul cuţitelor şi furculiţelor şi voci şi dinspre care venea alt miros de mâncare. Sora era cam de vârsta doamnei Coulter, ghici Lyra, cu un păr aspru, fără expresie şi aşezat ordonat; era tipul de persoană care ar fi în stare să coasă o rană sau să schimbe un bandaj dar niciodată să spună o poveste. Daimonul ei, şi Lyra simţi un fior rece când observă, era un căţeluş alb (după un moment nu-şi mai putu da seama de ce o trecuse fiorul acela).

— Cum te cheamă, draga mea? spuse sora, deschizând o uşă grea.

— Lizzie.

— Doar Lizzie?

— Lizzie Brooks.

— Şi câţi ani ai?

— Unşpe.

Lyrei i se spusese că era mică pentru vârsta ei, ce-o mai fi însemnat şi asta.

Nu-i diminuase niciodată importanţa pe care şi-o acorda dar îşi dădu seama că putea folosi acum lucrul acesta pentru a o putea face pe Lizzie să pară

timidă şi fraieră şi insignifiantă şi se lăsă puţin pe vine când intră în cameră.

Aştepta întrebări de genul de unde vine şi cum a ajuns şi îşi pregătea răspunsurile în minte dar nu doar imaginaţia îi lipsea surorii, ci şi curiozitatea. De parcă Bolvangar ar fi fost la periferia Londrei şi copiii soseau acolo tot timpul, aşa de mare interes arăta faţă de ea sora Clara.

Daimonul ei nesuferit tropăia alături de călcâiul ei la fel de teleghidat şi golit de orice expresie ca şi ea. În camera în care intrară erau o canapea, o masă, două scaune, un fişet, un dulap din sticlă cu medicamente şi bandaje şi o chiuvetă. Imediat ce pătrunseră înăuntru sora îi luă haina şi o aruncă pe podea.

— Jos şi restul, dragă, spuse ea. O să ne uităm puţin la tine, ca să vedem dacă eşti frumoasă şi sănătoasă, fără degerături sau umflături şi apoi o să-ţi găsim nişte haine drăguţe, curate. O să te ducem şi la duş, adăugă ea pentru că Lyra nu se schimbase sau spălase de zile întregi şi în căldura sufocantă

de aici acest lucru devenea din ce în ce mai evident.

Pantalaimon flutură din aripi în semn de protest dar Lyra îl potoli cu o încruntătură. Pantalaimon se cuibări pe canapea, pe măsură ce hainele Lyrei cădeau, una câte una, spre resentimentul şi jena ei, pe care avu totuşi

prezenţa de spirit să le ascundă pozând într-o biată fetiţă apatică şi tare de cap.

— Şi punga cu bani, Lizzie, spuse sora şi îi desfăcu punga de la brâu cu degete puternice. Merse să îi dea drumul peste grămada cu celelalte haine ale Lyrei dar se opri simţind marginea alethiometrului.

— Ce-i asta? spuse ea şi deschise punga.

— E doar un fel de jucărie. E-a mea.

— Da, drăguţă, n-o să ţi-o ia nimeni, spuse sora Clara desfăcând catifeaua neagră.

— E drăguţă, nu-i aşa? Ca o busolă. Gata, la duş cu tine, continuă ea punând alethiometrul jos şi trăgând o perdea din mătase de cărbune dintr-un colţ.

Lyra intră fără niciun chef în apa călduţă şi se săpuni în timp ce Pantalaimon stătea agăţat cu gheruţele de galerie. Amândoi erau conştienţi că nu trebuie să pară prea vioi, pentru că daimonii oamenilor proşti erau şi ei proşti. După ce o spălă şi o şterse, sora îi luă temperatura şi apoi îi examină ochii şi gâtul iar apoi îi măsură înălţimea şi o puse pe un fel de cântar după care scrise ceva pe o mapă. Apoi îi dădu Lyrei o pijama şi un capot. Erau curate şi de bună calitate, ca hanoracul lui Tony Makarios dar, din nou, parcă păreau să aibă ceva de mâna a doua. Lyra se simţea foarte neliniştită.

— Astea nu-i ale mele, spuse ea.

— Nu, drăguţă. Hainele tale trebuie să fie duse la spălat.

— O să mi le dea înapoi pe ale mele?

— Aşa cred. Da, bineînţeles.

— Ce-i asta?

— Se numeşte Staţia Experimentală.

Acesta nu era un răspuns, dar, în timp ce Lyra ar fi subliniat acest lucru şi ar fi cerut mai multe informaţii, nu crezu că Lizzie Brooks ar fi făcut-o; aşa că stătu fără reacţie, se lăsă îmbrăcată şi nu mai spuse nimic.

— Vreau jucăria înapoi, spuse ea cu încăpăţânare, când era gata îmbrăcată.

— Ia-o dragă, spuse sora. N-ai vrea mai bine un ursuleţ de pluş? Sau o păpuşică frumoasă?

Deschise un sertar în care erau aşezate, ca nişte obiecte fără viaţă, nişte jucării pufoase. Lyra se forţă să se ridice în picioare şi pretinse că se gândeşte preţ de câteva momente, după care luă o păpuşă de cârpă cu ochi

mari şi goi. Nu avusese niciodată o păpuşă, dar ştia ce trebuie să facă şi o strânse absent la piept.

— Dar punga mea? spuse ea. Îmi place să-mi ţin jucăria în ea.

— Bine dragă, spuse sora Clara, care completa un formular pe hârtie roz.

Lyra îşi încheie pijamaua străină şi îşi legă punga din scai în jurul mijlocului.

— Dar haina şi cizmele mele? spuse ea. Şi mănuşile mele şi toate astea?

— O să ţi le spălăm noi, spuse sora automat.