Îşi ridică aripile şi le întinse larg, după care le strânse la loc.
— Aşa, spuse el, tocmai am măturat zece milioane de alte lumi iar ele n-au ştiut nimic. Suntem la distanţă de o palmă dar nu ne putem atinge, vedea sau auzi decât în Luminile Nordului.
— Şi de ce acolo? întrebă Farder Coram.
— Pentru că particulele încărcate din Auroră au proprietatea de a subţia materia din această lume astfel încât să putem vedea prin ea pentru o perioadă scurtă de timp. Vrăjitoarele au ştiut dintotdeauna, dar vorbim foarte rar despre asta.
— Tatăl meu crede în asta, spuse Lyra. Ştiu pentru că l-am auzit vorbind şi arătând imagini cu Aurora.
— Are treaba asta vreo legătură cu Praful? întrebă John Faa.
— Cine poate şti? răspunse daimonul gâscan. Tot ce pot eu spune este că
vânătorilor-de-Praf le e tot atât de frică de el cum ne este nouă de otravă.
De aceea l-au închis pe Lordul Asriel.
— Dar de ce? întrebă Lyra.
— Ei cred că Lordul intenţionează să folosească praful cumva pentru a construi un pod între lumea aceasta şi lumea din spatele Aurorei.
Mintea Lyrei se ilumină.
Îl auzi pe Farder Coram spunând:
— Şi e adevărat?
— Da, zise daimonul-gâscan. Ei nu îl cred în stare fiindcă sunt de părere că, în primul şi în primul rând, e nebun să creadă în existenţa celorlalte lumi. Dar este adevărat: aceasta este intenţia lui. Şi este o personalitate atât de puternică încât s-au temut că le va da peste cap propriile planuri, aşa că
au făcut un pact cu urşii cu armură ca să-l captureze şi să-l ţină închis în fortăreaţa de la Svalbard, ca să nu-i mai încurce. Unii spun că l-au ajutat pe noul rege al urşilor să-şi câştige tronul, ca parte a pactului.
Lyra spuse:
— Dar vrăjitoarele vor ca el să facă podul acesta? Sunt de partea lui sau împotrivă?
— Aceasta este o întrebare care are un răspuns prea dificil. Mai întâi şi mai întâi, vrăjitoarele nu sunt unite. Există diferenţe de opinie între noi. În al doilea rând, podul Lordului Asriel va avea efecte asupra războiului care se desfăşoară în prezent între unele vrăjitoare şi forţe de altă natură, unele din lumea spiritelor. Acest pod, dacă ar exista vreodată, ar conferi un avantaj imens posesorului. În al treilea rând, clanul Serafinei Pekkala – clanul meu
– nu face încă parte din nicio alianţă, deşi se fac mari presiuni asupra noastră pentru a ne declara de o parte sau de alta. Vezi, acestea sunt întrebări de înaltă politică şi nu se poate răspunde la ele atât de uşor.
— Dar urşii? întrebă Lyra. De partea cui sunt?
— De partea celui care îi plăteşte. Nu îi interesează în niciun fel aceste chestiuni, nu au daimoni; nu sunt preocupaţi de problemele umane. Cel puţin aşa obişnuiau să fie urşii, dar noi am auzit că noul lor rege este hotărât să schimbe vechile obiceiuri… Oricum, vânătorii-de-Praf i-au plătit ca să-l ţină în închisoare pe Lordul Asriel, iar ei îl vor ţine la Svalbard până
când ultima picătură de sânge se va scurge din trupul ultimului urs rămas viu.
— Dar nu chiar toţi urşii! strigă Lyra. Este unul care nu e la Svalbard. Este un urs renegat şi o să vină cu noi.
Gâscanul îi aruncă Lyrei încă una din privirile acelea pătrunzătoare. De această dată îi putu simţi surprinderea rece.
Farder Coram se foi incomodat şi spuse:
— De fapt, Lyra, nu cred c-o să vină. Am auzit că îşi ispăşeşte o pedeapsă
cu munca silnică; nu e liber, aşa cum am crezut noi că este, ca să vină cu noi, fie cu armură, fie fără, şi oricum n-o va primi înapoi niciodată.
— Dar a spus că l-au păcălit! L-au îmbătat şi i-au furat armura!
— Noi am auzit altă poveste, zise John Faa. Este o sălbăticiune periculoasă, asta am auzit noi.
— Dacă – Lyra se înfierbântase şi abia mai putea vorbi de indignare – dacă
alethiometrul spune ceva, ştiu că este adevărat. Şi l-am întrebat, şi mi-a spus că el spunea adevărul, chiar l-au păcălit şi ei sunt cei care spun minciuni, nu el. Eu îl cred pe el, Lord Faa! Farder Coram – l-ai văzut şi tu şi îl crezi, nu-i aşa?
— Până acum am crezut că da, copilă. Dar acum nu mai sunt aşa de sigur.
— Dar de ce le e frică? Cred că o s-o ia de nebun să înceapă să omoare oameni în stânga şi-n dreapta imediat ce-şi pune pe el armura? Ar putea să
omoare zeci de oameni chiar şi acum!
— Deja a făcut-o, spuse John Faa. Ei bine, nu chiar zeci, dar câţiva. După
ce i-au luat armura a plecat înnebunit să o caute. A distrus sediu’ poliţiei ş’
a dărâmat zidur’le băncii ş’ nu mai ştiu de unde ş’ cel puţin doi oameni au murit. Singuru’ motiv pentru care nu l-a împuşcat pe loc a fost talentul lui deosebit de a lucra cu metalele; l-au condamnat la muncă silnică.
— Ca un sclav! strigă Lyra. Nu au dreptul să facă asta!
— Oricum ar fi, l-ar fi putut omorî pentru crimele pe care le-a făcut, dar n-au făcut-o. Şi l-au pus la muncă în folosul oraşului, până când îşi va plăti pagubele şi sângele vărsat.
