George Călinescu

ENIGMA OTILIEI

Vol. I

Textul prezentei ediţii a fost reprodus după: G. Călinescu, Enigma Otiliei, Colecţia Lyceum. Prefaţă de Ov. S. Crohmălniceanu. Tabel cronologic de Cornelia Ştefănescu. Editura Albatros, Bucureşti, 1976

TABEL CRONOLOGIC

1899 Se naşte la 2 iulie (19 iunie stil vechi), “ora 7 şi 55/60 postmeridian”, la Bucureşti, G.

Călinescu. Naşterea a fost înregistrată la 21 iunie, conform certificatului de naştere nr.

4607 din 1899. Datele sunt confirmate de un certificat de tip nou, eliberat la 19 iulie 1961, cu nr. 14778.

1899—1902 Primii ani îi petrece la Bucureşti, pe strada Gh.Şincai. “În-tâia amintire pe care o am ca copil este următoarea: mă aflam în braţele cuiva pe o tindă gigantică, privind spre un bulevard imens. Pe urmă, prin reconstrucţie, am înţeles despre ce poate fi vorba.

Tinda nu era altceva decât modesta intrare cu două scări laterale a bisericii Schitu-Măgureanul, lângă Cişmigiu” (Psihologice, Contemporanul, nr. 39, 1937), 25 septembrie 1964. p. l. Vezi şi Valer Donea (Profira Sadoveanu), De vorbă cu G. Călinescu, Adevărul literar şi artistic, XV, seria a II-a, nr. 797, 15 martie 1936, p. 5.

1903 La vârsta de 4 ani a fost dus de familie la Botoşani. “Aici mi-am petrecut a doua copilărie” (Valer Donea, Idem). “Câţiva ani înainte de moarte, călătorind cu autobuzul, cu membrii Institutului de Istorie şi Teorie Literară, directorul, pe măsură ce se apropia de Botoşani, devenea tot mai taciturn şi mai neliniştit. După sosirea în oraş, urmat de două-trei persoane mai intime, Jupiter tonans, devenind brusc emoţionat, părăsi misterios grupul, plecând pe străzi. Un aer de indelebilă sfiiciune îl făcea să privească suspicios înapoi, pentru a vedea dacă nu-l urmăresc ceilalţi. Pe o stradă largă, dreaptă şi luminoasă, G. Călinescu întrezări umbrele copilăriei” (Valeriu Ciobanu, G. Călinescu, în Revista de istorie si teorie literară, tom. XV, nr. 3, 1966, p. 498).

G. Călinescu

1904-1905 Primele cunoştinţe le-a dobândit “nu la şcoală, căci aveam între cinci şi şase ani. Am căpătat un abecedar, condei cu peniţă şi un caiet liniat complex, ce-mi producea multă satisfacţie ochiului prin portativele sale şi, ajutat de ai mei pe apucate, am învăţat să

scriu şi să citesc relativ” (G. Călinescu, Rememorări. Naţiunea, II, nr. 527, 25 decembrie 1947, p. 5. Vezi şi Viaţa românească, XVIII, nr. 6, iunie 1965, p. 16).

1906 Urmează clasa I primară la Iaşi, la şcoala din str. Toma Cozma. Familia locuia pe str.

Păcurari nr. 27. “Accesul la ea ăla şcoalăîdin strada Păcurari, unde şedeam, era dificil iarna pe ger. Bolovanii căpătau un polei care-i făcea alunecători. Atunci puneam taşca jos şi aşezat pe ea mă rostogoleam la vale, în Păcurari. De câte ori, acum câţiva ani, trecând spre Facultatea de Litere din Iaşi, la curs, n-am meditat la drumurile mele infantile”

(Rememorări, Viaţa românească, p. 17). În clasa I are 8 la toate materiile, 9 la conduită,

“atenţia bună, silinţa f. bună“. Prima încercare literară, o poezie, a scris-o când era în şcoala primară. “Cum de mi-a venit în minte o astfel de ispravă, fără nici cea mai mică

idee de literatură, n-aş putea spune” (Idem, p. 16).

1908 După absolvirea clasei a II-a se mută cu familia la Bucureşti, str. Ştirbei-Vodă, nr. 40.

1909-1919 După terminarea cursului elementar, se înscrie la Gimnaziul,Gh. Şincai”, situat nu departe de locuinţa lui Titu Maiorescu din str. Mercur. Elevul este atras de invenţiile tehnice şi militare, atracţie “care şi astăzi îmi apare de neconceput” (Idem, p. 16).

1911-1912 Cântă în corul de băieţi condus de profesorul Ghimpeţeanu. “Şi acum glasul

meu interior este de sopran, baritonul mă irită. Pentru opera mea vocală primeam lei cinci într-o piesă de argint şi mai târziu, pare-mi-se, şapte” (Idem, p. 18). Dintre profesorii care i-au călăuzit paşii, G. Călinescu aminteşte de Gârbea, “traducător al cărţii lui Iov”, G. Lazăr care publica la Convorbiri literare, C. Giurescu, “om de valoare... chiar nouă ni se părea impropriu pentru gimnaziu”, şi “distinsul gânditor” Gr. Tăuşan, fost elev al lui T. Maiorescu (G. Călinescu, Orientări filozofice, Adevărul literar şi artistic, nr. 863, 20 iunie 1937, p. 15).

1914 Elev al Gimnaziului “Dimitrie Cantemir”. Aici îl vede pe I. G. Duca

“proaspăt ministru de instrucţie”, care îi punea întrebări “despre toxine şi mă îmbia pedagogic să răspund” (G. Călinescu, I. G.Duca. Portrete şi amintiri, în Adevărul literar şi artistic, XI, seria a II-a, nr. 627, 11 decembrie 1932, p. 7).

1915-1917 Elev la Liceul “Gh. Lazăr”. “Îmi plăceau scrierile despre romani şi pieile roşii, acelea cu aventuri sau cu probleme ştiinţifice. Îmi picase în mâini nişte cărţi despre mesmerism şi despre hipnoză, între care chiar şi ceva de Wundt despre sugestiune. Nu mai vorbesc că la paisprezece ani Jules Verne şi Al. Dumas reprezentau pentru mine geniile geniilor” (G. Călinescu, Lectura în vacanţă., în Contemporanul, 35 (568), 30 august 1957, p. 1).

1917-1918 În timpul refugiului în Moldova, când capitala este ocupată de trupele germane, în primul război mondial, frecventează cursurile “Liceului Internat din Iaşi”, pierzând însă

de la o vreme contactul cu şcoala. La sfârşitul războiului este cercetaş şi ajută la înregistrarea celor seceraţi de tifos.

1918 octombrie. Îşi dă examenul de bacalaureat la Liceul “Mihai Viteazul” din Bucureşti, secţia modernă.

1918-1919 An de ezitare sau de îngrijirea sănătăţii. “Eram numai piele şi os / Şi mă

credeam (cu mândrie) tuberculos” (Impostură).

1919 La Facultatea de Filozofie şi Litere din Bucureşti studiază limba şi literatura italiană.

Titular al catedrei era Ramiro Ortiz, decan, Dimitrie Onciul. Alţi profesori: N. Iorga, Vasile Pârvan, P. P. Negulescu, M. Dragomirescu, Ovid Densusianu, E. Lovinescu, care l-a suplinit o vreme pe Charles Drouhet. În acelaşi an funcţionează ca bibliotecar interimar la biblioteca facultăţii. Primele încercări literare sunt semnalate la 31 mai 1919, când D. N.

Nanu reţine la rubrica intitulată “Corespondenţă literară“ a revistei Sburătorul, o strofă din poezia Fluturaşul, semnată G. Călin. La 27 septembrie, E. Lovinescu răspunde noului colaborator la “Poşta redacţiei”: “Câteva cugetări sunt spirituale, dar e atât de greu de urmărit originalitatea în cugetări”.

G. Călinescu

15 noiembrie. I se confirmă primirea unor “lucruri promiţătoare”, dar G. Călinescu renunţă

pentru o vreme la încercarea de a publica literatură.

1919-1920 Elaborează două lucrări de seminar, la catedra lui M. Dragomirescu: Duiliu Zamfirescu, “Ghetsemani” şi N. Filimon “Nenorocirile unui slujnicar” (O. Papadima, Din anii studenţiei, în Revista de istorie şi teorie literară, tom. XIV, nr. 3-4, 1965, p. 514).

1920-1921 Elaborează lucrarea de seminar Calderon, “Judecătorul din Zalameea”.

1921 Vara. Pleacă în Italia. La recomandarea lui D. Onciul este numit paleograf-bibliotecar la Arhivele Statului din Bucureşti, post pe care-l menţine până în 1923. “Organizarea bibliotecii Arhivelor e începută de mine” (Rememorări, p. 20).

1921-1922 Alte lucrări de seminar: Al Russo, Cântarea României şi G. Topârceanu, Balada chiriaşului grăbit (Revista de istorie şi teorie literară, tom. XIV, nr. 3—4, 1965, p.

522—553).

1923 Trece examenul de licenţă în italiană, având ca discipline secundare franceza şi româna. Apare în traducerea sa Un om sfârşit de Giovanni Papini. Din luna martie îl suplineşte pe Claudiu Isopescu la liceele “Gh. Şincai” şi “Matei Basarab” din Bucureşti.

1924 Debutează în critică la revista Roma, condusă de Ramiro Ortiz cu un articol despre Pirandello, continuând să publice articole, medalioane, note, la rubrica intitulată “Cronica”.

19 iulie. După examenul de capacitate este numit profesor provizoriu la Liceul “C.

Diaconovici-Loga” din Timişoara (ordinul ministrului nr. 69 336/1924).

noiembrie. Recomandat de Ortiz şi susţinut de D. Onciul şi V. Pârvan, obţine un concediu de studii pentru doi ani, în Italia. Pleacă la Roma, însoţit de colegi arheologi. Este bursier al Şcolii Române din Roma, condusă de V. Pârvan. G. Călinescu a cutreierat Roma antică

şi muzeele, a răsfoit toată biblioteca antico-ar-heologică din şcoală, a avut acces la Biblioteca Vaticanului. Spre sfârşitul anului venea din ţară directorul şcolii, V. Pârvan, care îşi revizuia în acea perioadă monumentala sa operă Getica. Primăvara plecau cu toţii la Napoli şi Pompei. “Atunci s-a cimentat între intelectualii italieni bine gânditori şi românii luminaţi şi democraţi (feriţi de erori tardive ce n-au fost ale epocii mele italiene), legături indisolubile” (G. Călinescu, Prieteni italieni, în Contemporanul, nr. 39 (573), 27 septembrie 1957, p. 1). Audiază cursurile unor mari specialişti, între care Adolfo Venturi. Se iniţiază în engleză şi arta dansului, în arheologie şi arhitectură. “La Roma am avut prilejul să mă

informez mai bine despre problemele arhitecturale, să consult unele opere clasice, să

vizitez monumentele, să datez după grosimea mortarului şi dimensiunea cărămizii un zid ivit în săpături, să învăţ felurite opus, adică chipuri de aşezare a elementelor intrate în structura lui” (G. Călinescu, Un arhitect, în Contemporanul, nr. 45 (943), 6 noiembrie 1964, p. 1).