Oglinzile au puterea de a ne tulbura. Dacă ne privim imaginea reflectată în ele, cel mai adesea nu vedem decât ceea ce vrem să
vedem – eul cel mai acceptabil. Ne displace să-l cercetăm prea îndeaproape, ca să nu fim siliți să observăm ridurile și celelalte defecte. Totuși dacă ne uităm pătrunzător la „persoana” din oglindă, uneori parcă avem impresia că ne vedem așa cum ne văd ceilalți: un individ între atâția alții, mai degrabă un obiect decât un subiect și ne cam cuprind fiori de groază, de parcă ne-am privi după
ce am fi ieșit din trup, din afară. Suntem noi înșine, dar și o carcasă
golită de gânduri, de spirit, de sentimente, de tot ceea ce reprezintă
personalitatea conștientă de sine. Brusc, devenim un lucru.
Folosind efectul de oglindă, recreăm în mod simbolic tocmai această impresie destabilizatoare: copiem atitudinile și faptele
altora pentru a-i tulbura și a-i înfuria. Văzându-se luați în râs,
„clonați”, reificați, transformați într-o imagine fără suflet, se înfurie.
Sau își repetă gesturile, dar ușor diferit și se simt, poate, dezarmați –
le-ai reflectat fidel dorințele. Aceasta este puterea narcisistă a oglinzilor, în ambele cazuri, efectul oglinzii îți destabilizează
victimele fie scoțându-le din fire, fie paralizându-le și în clipa aceea poți să le manipulezi sau să le seduci. Efectul are o mare forță
întrucât acționează asupra emoțiilor primare.
În ceea ce privește puterea, distingem patru principale efecte ale oglinzii:
Efectul de neutralizare. În mitologia vechilor greci, Medusa, cea mai hidoasă dintre Gorgone, avea șerpi în loc de păr, o limbă
lungă și despicată, dinți mari și un chip atât de respingător încât oricine o privea în față împietrea de oroare. Perseu a reușit s-o ucidă
după ce și-a lustruit scutul de bronz ca pe o oglindă, pentru ca urmărind în el imaginea monstrului, să-i poată tăia capul fără a se uita la el. Dacă, în acest caz, scutul a fost un fel de oglindă, oglinda s-a transformat și ea într-un fel de scut: Medusa nu îl putea vedea pe Perseu, ci numai reflectarea propriilor ei mișcări, iar la adăpostul acestui ecran protector, eroul s-a putut strecura până la ea și a ucis-o.
Aceasta este esența efectului de neutralizare: fă exact ceea ce fac dușmanii, repetă-le acțiunile cât poți de bine și nu vor fi în stare să-și dea seama ce plănuiești – oglinda îi orbește. Strategia ce o vor folosi față de tine depinde de reacția ta caracteristică față de ei.
Neutralizează-i făcând jocul imitației. Această tactică cuprinde un aspect de batjocură care îi enervează cumplit. Cei mai mulți dintre noi își amintesc din copilărie cum se „maimuțăreau” între ei, tocmai cu intenția de a se necăji, repetându-și cuvintele cu exactitate și cum nu după prea multă vreme le veneau să se ia la pumni. Lucrând ceva mai subtil, ca adult, ești în măsură să-ți destabilizezi adversarii procedând în același fel. Ascunde-ți propria strategie în spatele oglinzii, nevăzut, întinde capcane și împinge-ți rivalii să cadă în ele.
În război, această tehnică a oglinzii a fost utilizată încă din epoca lui Sun- u. În prezent, ea reapare în campaniile electorale.
Este recomandabil să maschezi și acele situații în care nu ți-ai pregătit o strategie. Aceasta este oglinda Războinicului.
O versiune răsturnată a efectului neutralizator o constituie
umbra: dublezi, ca o umbră, fiecare mișcare a adversarului, fără ca el să te observe. Uzează de tehnica umbrei ca să aduni informațiile necesare demontării strategiei lui viitoare, în momentul în care vei putea să îi blochezi acțiunea. Umbra este eficace pentru că
urmărind astfel tot ceea ce fac ceilalți, obții date importante referitoare la obiceiurile lor permanente. Este o tehnică foarte potrivită pentru detectivi și spioni.
Efectul Narcis. Privind la o imagine oglindită de apele unei fântâni, un tânăr grec numit Narcis s-a îndrăgostit, iar când a descoperit că era propria sa imagine și că iubirea lui nu avea cum să-și găsească împlinire, disperat, s-a înecat. Problema aceasta o avem cu toții: suntem foarte îndrăgostiți de noi înșine, dar cum iubirea noastră nu are ca obiect o ființă exterioară, suntem condamnați la o veșnică insatisfacție. Efectul Narcis se bazează pe ceea ce se cheamă narcisismul nostru universal: privește adânc în sufletul celorlalți, sondează-le dorințele cele mai intime, gusturile, valorile, felul de a gândi și apoi reflectă-le, trimițând oamenilor imaginea propriei lor personalități, transformându-te într-o oglindă. Capacitatea de a le reflecta sufletul îți va da o mare putere asupra lor – s-ar putea chiar să-i faci să simtă ceva asemănător dragostei.
Este vorba, pur și simplu, despre o imitație nu fizică, ci psihologică și forța ei este imensă întrucât își bazează jocul pe nesatisfăcuta iubire de sine a unui copil. În mod normal, semenii noștri ne bombardează cu impresiile lor, experiența lor, gusturile lor. Nu fac mai niciodată efortul de a vedea lucrurile și din punctul nostru de vedere. Faptul nu numai că este agasant, ci oferă și posibilități deosebit de interesante: dacă poți arăta că înțelegi o altă
persoană copiindu-i sentimentele cele mai profunde, o vei putea vrăji și dezarma, cu atât mai mult cu cât o asemenea „potrivire” este foarte rară. Nu există om în stare să reziste acestui farmec al regăsirii propriei sale imagini reflectate atât de armonios în lumea exterioară, chiar dacă imaginea este contrafăcută în scopul de a-l înșela.
Efectul Narcis face minuni în relațiile de societate și de afaceri; este oglinda Seducătorului și a Curteanului.
Efectul moral. Puterea argumentului verbal este limitată și
adeseori generează efectul contrar celui scontat. După cum remarca Baltasar Gracián: „Adevărul este, în general, ceea ce vedem cu ochii, rareori ceea ce auzim cu urechile”. Efectul moral reprezintă metoda cea mai bună de a-ți demonstra ideile prin fapte. Pur și simplu, le dai celorlalți o lecție aplicată de „ce ție nu-ți place, altuia nu face”.
Cu alte cuvinte, „oglindești” ceea ce ai avut de suferit de pe urma lor și îi determini să înțeleagă că le plătești cu aceeași monedă. Îi faci să simtă că purtarea lor a fost neplăcută – ceea ce este mult mai bine decât să îi asurzești cu reproșurile și lamentările care, oricum, le-ar stimula agresivitatea. Constatând direct rezultatul comportamentului lor în oglinda comportamentului tău, vor înțelege până în ultima lor fibră cât de rău procedează jignind sau pedepsind oamenii prin felul lor de a fi. Le arăți, concret, defectele de care vrei să-i silești să se jeneze etalându-le în oglindă, astfel ca ei înșiși să-și vadă greșelile și să învețe din ele. Această
tehnică este utilizată în mod frecvent de educatori, psihologi și chiar de profanii care au de-a face cu comportamente dezagreabile nepremeditate. Este oglinda învățătorului. Indiferent dacă oamenii se poartă sau nu bine cu tine, este recomandabil să le „oglindești”
atitudinea, ca să le exploatezi complexul de culpabilitate.
Efectul halucinant. Oglinzile sunt îngrozitor de înșelătoare, în măsura în care creează impresia de a reproduce lumea reală. Tu însă
nu la lumea reală te uiți, ci la o bucată de sticlă care, pe deasupra, mai e și mincinoasă, fiindcă, așa cum știm cu toții, imaginea din oglindă este inversată. În cartea lui Lewis Carroll, când Alice trece prin oglindă, intră într-o lume-pe-dos – și nu numai vizual. Efectul halucinant provine din crearea unei copii perfecte a unui obiect, a unui loc nou sau a unei persoane. Copia devine un fel de substitut, de surogat al realității cu care, de altfel, oamenii o și confundă, înșelați de aparențe. Este tehnica predilectă a escrocilor, care mimează strategic lumea reală ca să te înșele mai cu folos – o tehnică aplicabilă în orice domeniu în care se ivește necesitatea camuflajului. Aceasta ar fi oglinda înșelătorului.
NEGUSTORUL ȘI PRIETENUL SĂU
A fost cândva un negustor care își dorea mult de tot să facă o călătorielungă. Cum nu era prea bogat, și-a spus: „Ar fi înțelept ca înainte de apleca, să-mi las o parte din avere aici în oraș, căci dacă la drum mă voi
p
p
ș
întâlni cu necazurile, să am din ce trăi când m-oi întoarce”. În acest scop,i-a încredințat unuia dintre prietenii săi un mare număr de drugi de fier,care alcătuiau partea cea mai însemnată a averii sale, dorind ca acesta să ile păstreze în timpul cât avea să lipsească de acasă. Apoi și-a luat rămasbun și s-a tot dus.
