Pe biroul meu stă o fotografie înrămată cu noi doi. Suntem uşor descentraţi, amândoi ţinând o parte a aparatului şi îndreptându-l spre noi. În spatele nostru se vede capela campusului, nemişcată şi împietrită. Chiar şi acum Princetonul pare că foşneşte în fundal.
— Când mă întorc de la Florenţa, îi spun ei, studentei de anul doi din poza mea, darul meu întâmplător, chiar înainte ca robotul din New York să întrerupă convorbirea, vreau să te văd.
Apoi pun receptorul înapoi în furcă şi mă uit din nou pe fereastră. Voi avea lucruri de împachetat, agenţii de turism de sunat, noi fotografii de făcut. Chiar atunci când încep să îmi dau seama de însemnătatea hotărârii mele, prin minte îmi trece un gând. Undeva, în oraşul renaşterii, Paul se ridică din pat, priveşte pe fereastră şi aşteaptă. Pe acoperiş se aud cum uguie porumbeii, iar în depărtare se aud sunetele clopotelor din turlele bisericilor. Noi stăm aici, fiecare pe un alt continent, la fel cum am făcut-o întotdeauna: la marginile saltelelor, împreună. Pe tavanele camerelor din oraşul spre care mă îndrept vor fi sfinţi, şi zei, şi cete de îngeri. Oriunde voi călca vor exista locuri cu amintiri pe care timpul nu le poate atinge. Inima mea este o pasăre în colivie, agitându-şi aripile îndurerate de aşteptare. În Italia soarele răsare.
NOTA AUTORILOR
Identitatea autorului Hypnerotomachiei a rămas nesigură timp de peste cinci sute de ani. În absenţa unei dovezi incontestabile în favoarea lui Francesco Colonna (romanul) sau a tizului său veneţian, cercetătorii au continuat să se joace cu ciudatul acrostih Poliam Frater Franciscus Columna Peramavit, uneori citându-l ca dovadă a intenţiei misterioase a autorului.
Girolamo Savonarola (1452 - 1498) a fost respectat şi urât în acelaşi timp de cetăţenii Florenţei în timpul scurtei perioade în care a fost liderul religios al oraşului. Deşi pentru unii el rămâne un simbol al reformei spirituale împotriva exceselor din timpul său, pentru alţii este cunoscut doar ca omul care a ordonat distrugerea a nenumărate picturi, sculpturi şi manuscrise în rugurile purificatoare pentru care a rămas celebru.
Până la publicarea acestei cărţi, nu s-a făcut nicio conexiune între Hypnerotomachia şi Savonarola.
Richard Curry foloseşte poezia lui Browning, Andrea del Sarto, aşa cum are el nevoie, iar Tom, amintindu-şi modul în care a folosit-o Curry, procedează la fel. Versul original al lui Browning spune: „Eu fac ceea ce mulţi visează numai toată viaţa lor” (cu accentul de rigoare). Tom şi Paul se referă uneori la cărţi din sfera cercetării, inclusiv la cele ale lui Braudel şi Hartt, prin titluri prescurtate; iar Paul, în trecerea lui entuziastă în revistă a istoriei Florenţei, indică faptul că artiştii şi intelectualii florentini care au trăit într-o perioadă de mai multe secole au trăit, de fapt, „în acelaşi timp”. Tom îşi ia libertatea de a prescurta numele oficial al Battlefield State Park din Princeton în Battlefield Park din Princeton, de a atribui Take the A Train lui Duke Ellington în loc de Billy Strayhom şi de a sugera, cu ocazia primei sale întâlniri cu Katie, că numele poetului E.E. Cummings trebuia să apară cu litere mici, când însuşi Cummings (cel puţin din acest punct de vedere) ar fi preferat probabil folosirea majusculelor convenţionale.
Autorii îşi asumă responsabilitatea pentru alte invenţii şi simplificări. Olimpiada Nudă începea în mod tradiţional la miezul nopţii – şi nu la apusul soarelui, aşa cum sugerează cartea. Jonathan Edwards a fost într-adevăr al treilea preşedinte de la Princeton şi a murit aşa cum se descrie în acest roman, dar nu el a iniţiat ceremoniile de Paşte descrise aici, ceremonii care sunt pure convenţii. Deşi cluburile de pe Prospect Avenue anunţă multe evenimente formale în fiecare an, balul de la Ivy la care participă Tom este o pură ficţiune. Iar planul arhitectural al clubului Ivy, la fel ca în cazul altor câtorva locaţii menţionate, a fost schimbat spre a se potrivi acţiunii cărţii.
În sfârşit, timpul însuşi şi-a pus amprenta asupra câtorva dintre tradiţiile de la Princeton atât de familiare pentru Tom şi prietenii lui. Colegii de anul doi ai lui Katie au fost ultimii care au alergat în cadrul Olimpiadei Nude în curtea Holder în noaptea primei ninsori (deşi aceasta s-a întâmplat în ianuarie, nu în aprilie). Conducerea universităţii a declarat ilegală Olimpiada Nudă chiar înainte de absolvirea lui Tom, în 1999. Iar copacul atât de îndrăgit de Katie, Stejarul lui Mercer, care pe vremuri se înălţa în Battlefield State Park din Princeton s-a prăbuşit în data de 3 martie 2000 din cauze naturale. Poate fi văzut încă în filmul I.Q. cu Walther Matthau.
Am încercat, din aproape toate punctele de vedere, să rămânem fideli pe cât posibil istoriei Renaşterii italiene şi Princetonului. Suntem profund îndatoraţi acestor două creaţii măreţe ale minţii umane.
I.C. şi D.T.
MULŢUMIRI
Datorăm numeroase mulţumiri. Scrierea acestui roman a durat aproape şase ani, iar o asemenea durată a însemnat cât o viaţă întreagă pentru doi tineri de douăzeci şi ceva de ani.
În primul rând, mulţumiri lui Jennifer Joel – superagent, prietenă, muză – care a crezut în noi cu mult înaintea celorlalţi; şi lui Susan Kamil, care ne-a iubit ca pe copiii ei şi care a lucrat la manuscris cu aceeaşi fervoare cu care ar fi lucrat Tom şi Paul.
Multe mulţumiri celorlalţi fără de care scrierea acestei cărţi nu ar fi fost posibilă: Kate Elton, Margo Lipschultz, Nick Ellison, Alyssa Sheinmel, Barb Burg, Theresa Zoro, Pam Bemstein, Abby Koons şi Jennifer Cayea.
Ian ar vrea să înceapă prin a-i mulţumi lui Jonathan Tze. Ideea lucrării lui Paul, care a constituit sursa cea mai importantă a acestui roman, îi aparţine pe jumătate lui. De la Princeton, mulţumiri lui Anthony Grafton, care a propus o cercetare a Hypnerotomachiei; lui Michael Sugrue, debordant în entuziasmul şi încurajările lui; şi, în mod special, lui David Thum, ale cărui înţelepciune şi prietenie au însemnat enorm. La Liceul de Ştiinţă şi Tehnologie Thomas Jefferson, Mary O’Brien şi Bettie Stegall au oferit o şansă literaturii şi scrisului creator. Joshua „Ned” Gunsher a însemnat o sursă de inspiraţie pentru aventura lui Tom cu limba de clopot şi a ajutat la schiţarea de facto a clubului Ivy înainte ca noi să îl imaginăm în ficţiune. Timp de cincisprezece ani, compania lui David Quinn a fost un real ajutor şi o lumină călăuzitoare pentru scrisul nostru; împreună cu Robert McInturff, Stewart Young şi Karen Palm, el a reprezentat o parte din modelul unei cărţi despre prietenie. Mai presus de toţi, mama şi tata, sora mea Rachel şi logodnica mea, Meredith, şi-au păstrat credinţa când orice speranţă părea pierdută, nu numai în aceşti ultimi şase ani, dar de fiecare dată când am fost gata să renunţ. Iubirea lor face chiar şi bucuria de a scrie să pară neînsemnată.
Pentru îndrumările lor editoriale şi minunata lor prietenie, Dusty ar vrea mai întâi să le mulţumească lui Samuel Baum, lui Jose Liana şi lui Sam Shaw. Mulţumirile se duc, de asemenea, şi către cei care au fost alături de noi în cele mai diferite moduri posibile: Sabah Ashraf, Andy şi Karen Bamett, Noel Bejarano, Marjorie Braman, Scott Brown, Sonesh Chainani, Dhruv Chopra, Elena DeCoste, Joe Geraci, Victor şi Phyllis Grann, Katy Heiden, Stan Horowitz, familia Joel, David Kanuth, Clint Kisker, Richard Kromka, John Lester, Tobias Nanda, Nathaniel Pastor, Mike Per- sonick, Joe şi Spencer Rascoff, Jeff Sahrbeck, Jessica Salins, Joanna Sletten, Nick Simonds, Jon Stein, Emily Stone, Larry Wasserman şi Adam Wolfsdorf. Familiei mele, lui Hyacinth şi lui Maxwell Rubin, lui Bob şi lui Marge Thomason, lui Lois Rubin, familiilor Thomason, Blount, Katz, Cavanagh şi Nasser, vă mulţumesc pentru nesfârşitul vostru sprijin. Mai presus de orice, le transmit toată dragostea mea lui James şi Marciei Thomason, lui Janet Thomason şi lui Ron Feldman, căci nu există suficiente cuvinte pentru a le mulţumi, şi lui Heather Jackie, pentru care patru litere sunt suficiente: BTPT.
În final, am vrea amândoi să-i mulţumim lui Olivier Delfosse, prieten şi fotograf, care, la bine sau la rău, s-a apropiat cel mai mult de statutul de al treilea autor al romanului.
DESPRE AUTORI
IAN CALDWELL a primit Premiul Phi Beta Kappa în istorie la Universitatea Princeton. Locuieşte în Newport News, Virginia. DUSTIN THOMASON a câştigat Premiul Hoopes la Universitatea Harvard. Locuieşte în New York. Au început să scrie acest roman după absolvire, în 1998. Cei doi sunt prieteni buni de la vârsta de opt ani.
Notes
[
←1
]
Emergency Medical Technicians, echipă medicală de intervenţie (n.red.)
[
←2
]
Autorii cărţii Elementele stilului (n. red.)
[
←3
]
Un spirit care arată exact ca o persoană reală (n.tr.).
[
←4
]
În original, Ivy green - „verde ca iedera” (n. red.).
[
