— O am, Paul. Schiţa. Ia-o!
— Să nu te apropii de el, rosteşte Gil, cu voce tremurândă. Chemăm poliţia.
Privirea îmi stă aţintită pe obiectul negru din mâna lui Curry. Păşesc în hol lângă Gil, ca să fim amândoi în faţa lui Paul. Cu toate astea, când Gil îşi caută mobilul, Curry ne ia prin surprindere. Cu o singură mişcare trece printre noi, împingându-l pe Paul înapoi în Camera Ofiţerilor, după care trânteşte uşa. Yala se încuie înainte ca eu sau Gil să apucăm să facem vreo mişcare.
Gil bate cu pumnul în tăblia uşii, ţipând:
— Deschide!
Mă împinge în spate şi forţează cu umărul uşa. Lemnul gros nici măcar nu se clinteşte. Ne dăm înapoi şi încercăm s-o lovim amândoi, până când broasca pare să cedeze. De fiecare dată aud zgomote de cealaltă parte a uşii.
— Încă o dată, strigă Gil.
La a treia lovitură, yala metalică sare din loc şi uşa se deschide cu sunetul unui foc de armă.
Ne năpustim în cameră şi îi vedem pe Curry şi pe Paul în colţuri opuse ale căminului. Mâna lui Curry continuă să stea întinsă. Gil sare asupra lui. Îl loveşte pe Curry ca un taur şi îl doboară pe podea. În cădere, capul lui Curry smulge grilajul de metal din locul lui, stârnind scânteile din foc şi trezind la viaţă jarul.
— Richard! exclamă Paul, alergând spre el.
Paul îl trage pe Curry de lângă cămin şi îl propteşte de bar. Din capul lui curge sânge, şiroindu-i spre ochi, în timp ce încearcă să se dezmeticească. Abia acum văd desenul din mâna lui Paul.
— Te doare? îl întreabă Paul, scuturându-l de umeri. Are nevoie de o ambulanţă!
Dar privirea lui Gil e concentrată pe altceva.
— Va avea grijă poliţia de el.
În acea clipă simt căldura. Partea din spate a hainei lui Curry a luat foc. În acelaşi timp, barul e cuprins de flăcări.
— Dă-te înapoi! urlă Gil.
Însă eu am încremenit locului. Focul se ridică spre tavan, aprinzând draperiile trase la perete. În contact cu alcoolul, flacăra se amplifică rapid, înghiţind totul în jur.
— Tom! strigă Gil. Ia-i de aici! Mă duc să caut un stingător!
Cu ajutorul lui Paul, Curry se ridică în picioare. Brusc, îl împinge pe Paul şi iese împleticindu-se în hol, scoţându-şi în acelaşi timp haina de pe el.
— Richard! strigă Paul, urmându-l.
Gil se repede înapoi şi începe să stropească draperiile cu spuma din extinctor. Dar focul se extinde prea repede ca să poată fi ţinut sub control. Dinspre uşă apar vălătuci de fum de-a lungul tavanului.
Într-un târziu ne retragem spre uşă, forţaţi de căldură şi de fum să ieşim. Îmi acopăr gura cu mâna, simţind cum mi se strâng plămânii. Când mă răsucesc spre scări, îi disting printr-un nor gros de fum negru pe Paul şi pe Curry certându-se.
Îl strig pe Paul, dar sticlele din bar încep să explodeze, acoperindu-mi vocea. Gil este lovit de primul val de cioburi. Îl trag din drum, aşteptând un răspuns din partea lui Paul.
Apoi, prin norul de fum, îl aud:
— Du-te, Tom! Ieşi de aici!
Pereţii lucesc din pricina reflexiilor focului. Un gât de sticlă zboară prin aer în dreptul scărilor, rămâne suspendat deasupra noastră, împrăştiind scântei, apoi cade la primul etaj.
Câteva secunde nu se întâmplă nimic. Apoi sticla în flăcări cade în mormanul de cârpe îmbibate de alcool şi podeaua ia foc. De jos încep să se audă pocnete, trosnete de lemn arzând şi de foc împrăştiindu-se ca într-o prerie. Uşa din faţă este blocată. Gil urlă în telefon, cerând ajutor. Focul se ridică spre etajul doi. Creierul meu pare luminat de scântei. Când închid ochii, în spatele pleoapelor îmi joacă o lumină albă intensă. Plutesc, încins de căldură. Totul pare atât de lent, de greu. Tencuiala tavanului începe să se prăbuşească pe podea. Ringul de dans luceşte ca un miraj.
— Cum ieşim? strig eu.
— Pe scara de serviciu, îmi răspunde Gil. Sus!
— Paul! ţip eu.
Dar nu primesc niciun răspuns. Fac un pas către scară, dar vocile lor nu se mai aud. Paul şi Curry au intrat în pământ.
— Paul! urlu din nou.
Incendiul a înghiţit Camera Ofiţerilor şi se îndreaptă spre noi. Simt o amorţeală ciudată în coapsă. Gil se întoarce spre mine şi îmi arată. Cracul de la pantalon e sfâşiat. Sângele curge prin material, şuvoi negru pe negrul pânzei. Gil îşi scoate haina şi face un garou cu care îmi leagă coapsa. Focul pare să ne închidă într-un cerc, forţându-ne să urcăm scările. Aerul e aproape negru din pricina fumului.
Gil mă împinge spre etajul trei. Sus nu se vede mai nimic, se desluşesc doar umbre mai slabe sau mai pronunţate. La capătul holului o bandă luminoasă pătrunde pe sub o uşă. Înaintăm. Focul a ajuns la piciorul scării, dar pare să rămână pe loc.
Atunci aud. Un geamăt ascuţit, sfâşietor, venind din interiorul camerei.
Sunetul ne încremeneşte temporar pe amândoi. Apoi Gil sare şi deschide uşa. Când o face, în mine revine senzaţia de beţie de la bal. Căldură trupească şi ţiuitul din urechi auzit la decolarea avionului. Atingerea lui Katie, respiraţia lui Katie, buzele lui Katie peste buzele mele.
Richard Curry stă în picioare şi se ceartă cu Paul în spatele unei mese lungi din capătul încăperii. În mâna lui se vede o sticlă goală. Îşi agită capul din care şiroieşte sângele. Nu mai e nimic altceva aici în afara mirosului de alcool, a rămăşiţelor unei sticle răsturnate pe masă, a unui dulap din perete, deschis şi dând la iveală o altă rezervă de alcool, un vechi secret al preşedintelui Ivy. Camera e lungă cât aripa clădirii şi e scăldată în lumina lunii. Rafturi cu cărţi sunt aliniate pe pereţi şi se întind mult dincolo de capul lui Curry. Pe peretele dinspre nord se văd două ferestre. Pretutindeni sclipesc băltoace de alcool.
— Paul! strigă Gil. În spatele tău, îţi blochează accesul la scara de serviciu.
Paul se întoarce să se uite, dar privirea lui Curry este aţintită asupra lui Gil şi asupra mea. Sunt şocat la vederea lui. Are obrajii atât de supţi, încât forţa gravitaţională pare să-l tragă cu totul în jos.
— Richard, rosteşte Paul cu fermitate, ca şi cum ar vorbi cu un copil, trebuie să ieşim cu toţii de aici.
