— Nu putem pleca, strig eu pe urmele lui.
Gil se uită la mine, dar se ia după Paul. Sirenele sunt acum mai aproape – la câteva străzi depărtare, dar vin spre noi cu viteză. Afară, dealurile au căpătat prin fereastră culoarea metalului. Undeva, într-o biserică, a venit Paştele.
— Am minţit poliţia în legătură cu Vincent, ţipă Paul înapoi. Nu pot fi aici când îl vor găsi.
Ies după ei pe uşa de la intrare şi alerg spre Saab. Gil porneşte motorul, accelerează şi maşina geme la punctul mort, suficient de tare ca luminile din casa învecinată să se aprindă. Băgând în viteză, Gil turează iarăşi motorul. Când roţile prind o porţiune de asfalt sub ele, automobilul ţâşneşte. Cea dintâi maşină de poliţie apare la celălalt capăt al străzii exact când Saab-ul coteşte pe un drum lateral. Urmărim cum poliţiştii se opresc în faţa casei lui Taft.
— Unde mergem? întreabă Gil, uitându-se la Paul în oglinda retrovizoare.
— La Ivy, îi răspunde el.
CAPITOLUL 28
Când ajungem, găsim clubul cufundat în linişte. Cineva a înşirat cârpe pe podeaua sălii principale ca să absoarbă alcoolul vărsat de Parker, dar bălţile de băutură continuă să lucească. Draperiile şi feţele de masă sunt pătate. Personalul clubului este de negăsit. Kelly Danner pare să-i fi alungat pe toţi.
Covorul de pe scările care duc la etajul doi este ud sub picioarele noastre. Acolo petrecăreţii au adus alcoolul pe tălpile pantofilor. La intrarea în Camera Ofiţerilor, Gil închide uşa şi aprinde o plafonieră. Într-un colţ sunt strânse resturile barului răsturnat. În cămin focul a fost lăsat să moară încet, dar buştenii sunt încă aprinşi, împrăştiind scântei şi căldură.
Văzând telefonul de pe masă, mă gândesc la numărul pe care nu mi-l aminteam când telefonul lui Gil s-a descărcat şi, brusc, îmi dau seama de explicaţia acestei poveşti. Fusese o sincopă a memoriei, o comunicare greşită. Legătura telefonică dintre Richard Curry şi Paul s-a umplut de paraziţi şi cumva mesajul lui Curry s-a pierdut. Cu toate acestea, Curry şi-a exprimat clar pretenţiile.
„Spune-mi unde e desenul, Vincent, a zis el la discursul din Vinerea Mare, şi nu mă vei mai vedea. Este singura afacere pe care o mai avem de rezolvat împreună.”
Numai că Taft a refuzat.
Gil scoate o cheie şi deschide seiful din mahon.
— Uite, îi spune el lui Paul, scoţând harta.
Îl văd iarăşi pe Curry, înaintând spre Paul în curte, apoi pornind către capelă, către Dickinson Hall şi biroul lui Bill Stein.
— Iisuse, spune Gil, cum ne vom descurca cu povestea asta?
— Cheamă poliţia, îl sfătuiesc eu. Curry ar putea veni după Paul.
— Nu, se opune Paul. Mie nu mi-ar face niciun rău.
Dar Gil se referea la altceva: cum o să scoatem la capăt povestea cu fuga din casa lui Taft.
— Curry l-a ucis pe Taft? izbucneşte el.
Încui uşa.
— Şi tot el l-a ucis şi pe Stein.
Camera pare brusc prea strâmtă. Resturile barului, aduse de jos, emană un iz dulce, de putregai.
Gil stă în capul mesei, fără grai.
— Nu-mi va face niciun rău, repetă Paul.
Însă eu îmi amintesc de scrisoarea găsită în biroul lui Stein. „Am o propunere pentru tine. Vom profita amândoi cu vârf şi îndesat.” Urma replica lui Curry, pe care n-am înţeles-o corect până acum: „Cum rămâne cu Paul?”
— O va face, afirm eu cu tărie.
— Greşeşti, Tom, izbucneşte Paul.
Văd din ce în ce mai limpede încotro se îndreaptă toată povestea asta.
— I-ai arătat jurnalul lui Curry când am mers la expoziţie, rostesc eu. El ştia că Taft l-a furat.
— Da, dar...
— Stein chiar i-a spus că aveau de gând să-ţi fure lucrarea. Curry voia să pună mâna pe ea înaintea lor.
— Tom...
— Apoi, la spital, i-ai povestit tot ce ai descoperit. I-ai spus chiar şi că vrei să găseşti schiţa.
Întind mâna după telefon, dar Paul îşi pune palma pe receptor, ţinându-l.
— Stai, Tom, mă opreşte el. Ascultă-mă!
— El i-a ucis.
Acum e rândul lui Paul să aibă o revelaţie şi, cu inima frântă, ne-o împărtăşeşte, lăsându-ne cu gura căscată:
— Da. Tocmai asta îţi spun. Vrei să asculţi? La asta se referea la spital. Îţi aminteşti? Chiar înainte ca tu să intri în sala de aşteptare? „Ne înţelegem unul pe altul, fiule.” Mi-a povestit că nu poate să doarmă deoarece era îngrijorat din pricina mea.
— Şi ce-i cu asta?
