Capetele se întorc în direcţia zgomotului. La ultimul etaj din clădirea Dickinson, clădirea departamentului de istorie, se aprinde o lumină, care apoi se stinge imediat. Un ochi de geam de la o fereastră a fost făcut ţăndări. În întuneric se văd mişcări.
Un apostol T.I. începe să chiuiască.
— Ce se petrece? întreb eu.
Mijind ochii, îmi dau seama că lângă geamul spart se află o persoană.
— Chestia asta nu e amuzantă deloc, mârâie Kelly în direcţia personajului Iuda, care s-a apropiat între timp de noi.
Tânărul îşi suflă nasul.
— Ce face acolo? îl întrebă, arătând înspre fereastră.
— O să se pişe. Tipul râde strâmb din pricina alcoolului îngurgitat, apoi repetă: O să se pişe pe fereastră.
Kelly se repede după personajul Iisus.
— Ce dracu se petrece, Derek? întreabă ea.
Silueta din spatele ferestrei se vede clar câteva secunde, apoi dispare. După cum se clatină, îmi dau seama că omul e beat. La un moment dat pare să strângă cioburile de sticlă spartă, apoi dispare.
— Cred că mai e cineva acolo sus, zice Charlie.
În raza noastră vizuală apare brusc întregul corp al omului. Se sprijină de cadrul gol al ferestrei.
— O să se pişe, spune personajul Iuda.
Din rândul apostolilor rămaşi locului, trei încep să ţipe:
— Sari! Sari!
Kelly se repede spre ei.
— Linişte, la naiba! Duceţi-vă şi daţi-l jos!
Individul dispare iarăşi de la fereastră.
— Nu cred că e de la T.I, spune Charlie, îngrijorat. Cred că e un tip beat de la Olimpiada Nudă.
Însă individul era îmbrăcat. Privesc prin întuneric, încercând sa desluşesc formele. De această dată, individul nu se mai întoarce.
Lângă mine, apostolii încep să huiduiască.
— Sari! ţipă iarăşi unul dintre ei.
Însă Derek îl împinge înapoi şi îi cere să tacă din gură.
— Plecaţi dracului de aici, le ordonă Kelly.
— Stai cuminte, fetiţo, spune Derek, după care începe să-şi adune discipolii în jurul lui.
Gil urmăreşte întreaga scenă cu aceeaşi privire amuzată de nedescifrat pe care a adoptat-o de la prima apariţie a individului. Uitându-se la ceas, ne spune:
— Ei bine, se pare că s-a terminat cu toată distracţia aceea.
— Sfinte Sisoe! strigă Charlie.
Vocea lui aproape că acoperă ecoul celui de-al doilea zgomot. De această dată îl identific fără greşeală. Este un foc de armă.
Eu şi Gil ne răsucim capetele la ţanc ca să vedem scena. Individul pur şi simplu sare pe spate, ca împins de suflul unei explozii, prin geamul spart şi timp de câteva secunde corpul lui pare complet inert în aer. Cu un bufnet surd, corpul loveşte stratul de zăpadă de pe pământ, iar impactul declanşează un infern de sunete şi de mişcări agitate în curte.
Apoi nu se mai aude nimic.
*
Primul lucru pe care mi-l amintesc este sunetul paşilor lui Charlie, care se repede la trupul din zăpadă. Îl urmează o mulţime imensă, care se strânge în jurul victimei, aşa că nu mai văd nimic.
— O, Iisuse, şopteşte Gil.
Mai multe voci din mulţime se reped:
— A păţit ceva?
Victima însă nu pare să se mişte.
În cele din urmă se aude vocea lui Charlie:
— Cineva să cheme o ambulanţă! Spuneţi-le că avem o victimă inconştientă în curtea de lângă capelă!
