— Am întârziat, anunţă el. Puteţi face o recapitulare?
Dintre toate lucrurile ciudate la Charlie, cel mai bizar este acela că se poate comporta ca un gladiator neînfricat între bărbaţi, dar devine o cârpă de şters pe jos lângă femei.
— O recapitulare? se miră Katie, amuzată.
Charlie înşfacă un pateu şi-l azvârle în gură, apoi încă unul, cercetând în acelaşi timp mulţimea.
— Ştii tu. Cum mai merg cursurile. Cine se mai vede cu cine. Ce vei face anul viitor. Chestiile obişnuite.
Katie zâmbeşte.
— Cursurile merg foarte bine, Charlie. Tom şi cu mine continuăm să ne vedem. Îi aruncă o privire dojenitoare. Iar eu voi fi doar în anul trei. Voi continua să fiu aici anul viitor.
— Aha, exclamă Charlie, pentru că nu-şi aminteşte niciodată vârsta lui Katie. Scoţând la iveală un fursec din palmele lui ca două lopeţi, caută un subiect bun de conversaţie între o studentă de anul doi şi un student în anul patru. Probabil că anul trei e cel mai greu, rosteşte el în cele din urmă, optând pentru cel mai prost subiect: sfatul. Două teze de dat. Pregătirea pentru lucrarea de diplomă. Şi o relaţie de durată cu tipul ăsta, continuă el arătând spre mine cu o mână şi hrănindu-se cu cealaltă. Nu e un an uşor. Savurează gustul din gură şi în acelaşi timp rumegă viitorul nostru. Nu pot spune că sunt invidios, continuă el.
Face o pauză, oferindu-ne timp să ne revenim. Ca printr-o minune a economiei, Charlie a înrăutăţit dramatic situaţia în mai puţin de douăzeci de cuvinte.
— Ţi-ai fi dorit să fi fost în stare să alergi în seara asta? întreabă el acum.
Continuând să spere într-o rezolvare bună a situaţiei, Katie aşteaptă explicaţii de la el. Mult mai obişnuit cu felul în care funcţionează creierul lui Charlie, eu mă aştept la o înrăutăţire.
— Olimpiada Nudă, zice el, ignorând semnul meu imperativ de a schimba subiectul. Nu-ţi doreşti să fi alergat?
Întrebarea este o lovitură de maestru. O văd venind, dar nu am nicio putere de a mă apăra împotriva ei. Ca să demonstreze că ştie prea bine de faptul că ea e în anul doi şi că locuieşte în Holder, Charlie întreabă dacă prietena mea nu e supărată că nu a putut poza dezbrăcată în seara asta în faţa întregului campus. Cred că în subconştientul lui complimentul făcut e acela că o fată cu nurii lui Katie abia aşteaptă orice ocazie ca să-i arate tuturor. Charlie pare să n-aibă habar de milioanele de moduri în care toată povestea asta se poate termina extrem de prost.
Chipul lui Katie se înăspreşte când ea îşi dă seama unde bate el.
— De ce? Ar trebui să-mi fi dorit?
— Nu prea există fete de anul doi pe care să le ştiu şi care să rateze o asemenea ocazie, zice Charlie.
Iar din tonul lui mai prudent deduc că şi-a dat seama că a întrecut măsura.
— Şi despre ce ocazie ar fi vorba? insistă Katie.
Încerc să îl ajut, căutând un eufemism adecvat pentru sintagma „goliciune beată”, dar în minte nu am decât nişte crâmpeie de gânduri fără noimă. Nu-mi trec prin creier decât înjurături şi obscenităţi.
— Ocazia să rămână fără haine o dată la patru ani? îngaimă Charlie.
Încet, Katie ne măsoară cu privirea pe amândoi din cap până în picioare. Evaluând îmbrăcămintea de pe noi, mai ales hainele mele ponosite de prea mult stat în dulap, nu-şi iroseşte vorbele:
— Atunci cred că suntem chit. Deoarece nu cunosc prea mulţi studenţi mari care să rateze ocazia de a-şi schimba hainele o dată la patru ani.
Mă lupt cu impulsul de a a-mi netezi cutele cămăşii.
Înţelegând mesajul subînţeles, Charlie se preface iarăşi interesat de mâncare. Şi-a terminat treaba aici.
— Voi doi sunteţi un cuplu încântător, spune Katie. Ştiai chestia asta?
Încearcă să pară amuzată, dar în vocea ei există o urmă de supărare pe care nu o poate ascunde. Întinde mâna şi îşi trece degetele prin părul meu, încercând să schimbe starea de spirit, dar în acea clipă se iveşte o fată de la Ivy, braţ la braţ cu Gil. După expresia de scuze de pe chipul lui, înţeleg că ea a acea Kelly despre care el ne avertizase să o evităm.
— Tom, o cunoşti pe Kelly Danner, nu-i aşa?
Înainte de a putea răspunde că nu, faţa lui Kelly se contorsionează de furie. Se concentrează asupra unei chestii din colţul îndepărtat al curţii.
— Rahaţii ăştia idioţi, înjură ea, aruncând paharul de plastic pe jos. Ştiam eu că vor încerca să facă aşa ceva în seara asta.
Ne întoarcem cu toţii. Mărşăluind spre noi din direcţia cluburilor, un grup de tineri purtând tunici şi togi se apropie de corturi.
Charlie scoate un chiot, apropiindu-se de noi ca să vadă mai bine.
— Spuneţi-le să plece de aici, se răţoieşte Kelly, la toţi şi la nimeni în particular.
Grupul începe să se vadă mai bine prin ninsoare. Acum e limpede că se întâmplă lucrul de care Kelly se temea cel mai mult: o farsă coregrafică. Fiecare togă este inscripţionată cu mai multe litere pe piept, scrise pe două rânduri separate. Deşi nu pot distinge încă literele din rândul de jos, rândul de sus conţine doar două litere mari: „T.I.”.
T.I. reprezintă abrevierea obişnuită pentru Tiger Inn, al treilea club ca vechime şi singurul loc din campus condus de o gaşcă de nebuni de legat. Plănuirea unei farse de către cei din T.I. constituie una dintre puţinele ocazii când Ivy îşi demonstrează vulnerabilitatea. Iar seara asta constituie ocazia perfectă.
În curte izbucnesc hohote de râs, dar eu trebuie să îmi forţez serios privirea ca să văd motivul acestor hohote. Întregul grup de nebuni s-a deghizat, având acum bărbi lungi şi sure şi peruci. De jur împrejurul nostru, corturile se umplu cu tineri care caută un loc mai bun de unde să vadă scena.
După o mică înghesuială, tipii de la T.I. se desfăşoară pe un rând lung. În timp ce ei fac asta, eu reuşesc în sfârşit să desluşesc cel de-al doilea şir de litere de pe fiecare togă. Pe pieptul fiecăruia este înscris un singur cuvânt şi, aşa cum îmi dau eu seama, fiecare cuvânt reprezintă un nume. Iar numele celui mai înalt tip, cel care stă în mijloc, este Iisus. La stânga şi la dreapta lui stau doisprezece apostoli, câte şase de fiecare parte.
Râsetele şi chiotele au devenit deja mai intense.
Kelly strânge din fălci. Din expresia lui Gil nu-mi dau seama dacă încearcă să-şi înăbuşe râsul ca să n-o irite pe Kelly sau încearcă să creeze impresia că e doar vag amuzat, când el de fapt nu e.
Personajul Iisus iese din rând şi îşi ridică braţele ca să reducă publicul la tăcere. De îndată ce în curte se instaurează tăcerea, individul se dă înapoi, rosteşte câteva comenzi şi întregul rând se postează în formaţie de cor. Scoţând un fluier din togă, personajul Iisus suflă în el o singură notă. Rândul care între timp s-a aşezat pe jos răspunde fredonând nota respectivă. Rândul care stă pe vine se alătură cu o terţă perfectă. În cele din urmă, chiar în secunda în care cele două rânduri par să-şi fi epuizat răsuflarea, apostolii care stau în picioare îşi aduc contribuţia cu o cvintă.
Impresionat de toate pregătirile de scenă, publicul aplaudă frenetic şi fluieră încă o dată.
