^{Ea s-a gândit câteva clipe, căutând cuvintele exacte.}

^{— Ceva despre astronomie. Despre stele.}

^{— Pitica albă, am rostit eu. Este o glumă din domeniul ştiinţei.}

^{Katie s-a încruntat.}

^{— Nici eu n-o pricep, am recunoscut eu, căutând să-mi refac prima impresie. Nu prea mă pasionează astfel de lucruri.}

^{— Vei absolvi engleza? m-a întrebat ea, ca şi cum ar fi ştiut.}

^{Am dat din cap. Gil îmi spusese că ea urmează filosofia.}

^{S-a uitat bănuitoare la mine.}

^{— Cine e autorul tău favorit?}

^{— E o întrebare imposibilă. Cine e filosoful tău favorit?}

^{— Camus, mi-a răspuns ea, deşi întrebarea mea era retorică. Iar scriitorul meu favorit este H.A. Rey, un fel de e.e. cummings cu majuscule.}

^{Cuvintele îi păreau un test. Nu auzisem niciodată de Rey; părea un modernist, un T.S. Eliot mai obscur.}

^{— A scris poezie? m-am aventurat eu, imaginându-mi-o citind versuri noaptea la lumina focului din cămin.}

^{Katie a clipit din ochi. Apoi mi-a zâmbit, pentru prima dată de la întâlnirea noastră.}

^{— A scris Curious George, mi-a răspuns ea, izbucnind apoi într-un hohot de râs când a observat cât mă forţez eu să nu roşesc.}

^{Cred că asta a devenit reţeta de funcţionare a relaţiei noastre. Ne ofeream unul altuia ceea ce nu ne aşteptasem niciodată să găsim. În primele zile la Princeton învăţasem să nu discut niciodată despre chestii mărunte cu prietenele mele. Gil mă învăţase că amorul putea fi ucis chiar şi de versuri, dacă versurile sunt greşit interpretate drept conversaţie. Însă Katie învăţase aceeaşi lecţie şi amândoi o uram. În primul ei an se întâlnise cu un jucător de lacrosse6 pe care şi eu îl cunoscusem în cursul unuia dintre seminarile mele de literatură. Tipul era deştept, vorbind despre Pynchon şi DeLillo aşa cum eu nu reuşisem niciodată să o fac, dar în afara clasei refuza cu obstinaţie să vorbească despre ei. Chestia asta o înnebunise pe Katie, care nu pricepea defel liniile de separaţie pe care el şi le trasa în viaţă, zidurile înălţate între muncă şi restul vieţii. În acea noapte de la Ivy, în douăzeci de minute de conversaţie, am văzut amândoi ceva ce ne plăcea – o dorinţă de a nu avea ziduri despărţitoare sau poate doar lipsa unei dorinţe de a le lăsa în picioare. Lui Gil îi făcea plăcere că reuşise o asemenea cuplare. Nu peste mult timp m-am trezit aşteptând sfârşiturile de săptămână, sperând să dau între timp peste ea între cursuri, gândindu-mă la ea înainte de culcare, la duş, în mijlocul testelor. În mai puţin de o lună, începuserăm să ieşim împreună.}

^{Fiind cel mai mare din noi, pentru o vreme mi-am imaginat că era de datoria mea să aplic înţelepciunea experienţei mele în tot ce făceam împreună. O invitam întotdeauna în locuri familiare, pline de lume veselă şi prietenoasă, fiindcă învăţasem din relaţiile anterioare că familiaritatea este precedată întotdeauna de afecţiune: doi oameni îndrăgostiţi pot afla doar atunci când sunt lăsaţi singuri cât de puţine ştiu unul despre celălalt. Aşa că am insistat în privinţa locurilor publice – weekenduri în club şi seri petrecute în centrul studenţesc – şi am fost de acord să ne întâlnim în internat şi în spaţiile intime din biblioteci doar când am crezut că detectez în vocea lui Katie şi altceva, o chemare ascunsă cu care eram dispus să mă amăgesc singur.}

^{Ca de obicei, a fost nevoie ca primul pas în această direcţie să fie făcut cu hotărâre chiar de Katie.}

^{— Haide, mi-a spus ea într-o seară. Mergem la cină împreună.}

^{— În care club? am întrebat eu.}

^{— Într-un restaurant. Alegerea îţi aparţine.}

^{Eram împreună de mai puţin de două săptămâni; încă nu cunoşteam multe lucruri despre ea. O cină lungă doar în doi suna riscant.}

^{— Vrei să le chemi şi pe Karen sau pe Trish? am întrebat.}

^{Colegele ei de cameră de la Holder reprezentau o plasă de siguranţă în caz de eşec. Mai ales Trish, căreia niciodată nu părea să-i fie foame, în schimb îi plăcea să vorbească mult.}

^{Katie stătea cu spatele la mine.}

^{— L-am putea ruga şi pe Gil să vină, mi-a replicat ea.}

^{— Desigur.}

^{Combinaţia propusă mi s-a părut ciudată, dar, cu cât erau mai mulţi, cu atât mai bine.}

^{— Ce zici şi de Charlie? a continuat ea. Ăstuia îi e mereu foame.}

^{Într-un târziu, mi-am dat seama că era sarcastică.}

^{— Care e problema ta, Tom? a zis ea, întorcându-se către mine. Ţi-e teamă că ne vor vedea singuri alţi oameni?}

^— Nu.

^{— Te plictisesc?}

^{— Bineînţeles că nu.}

^{— Atunci ce e? Crezi că vom descoperi că nu ne cunoaştem aşa bine, de fapt?}

^{Am şovăit.}

^— Da.

^{Katie a părut uimită de faptul că eu vorbeam serios.}

^{— Cum o cheamă pe sora mea? a întrebat ea în cele din urmă.}

^{— Nu ştiu.}

^{— Sunt o fiinţă credincioasă?}

^{— Nu sunt sigur.}

^{— Fur bani din vasul cu bacşiş de la cafenea când nu mai am bani de buzunar?}

^{— Probabil că da.}

^{Atunci Katie a zâmbit şi s-a aplecat spre mine.}

^{— Vezi? Gata, ai supravieţuit.}

^{Nu mai fusesem niciodată cu cineva atât de hotărât să mă cunoască. Katie părea să nu aibă niciun dubiu că va reuşi.}

^{— Şi-acum să mergem la cină, a zis ea, trăgându-mă de mână.}

^{Din acel moment nu ne-am mai uitat în spate.}

^*