— Va trebui să verific câteva dintre celelalte atlase ale mele de la Ivy.
— Putem veni înapoi aici mâine.
Cu optimismul dispărându-i vizibil, Paul se mai uită la hartă câteva clipe, apoi încuviinţează. Colonna l-a învins din nou. Chiar şi şeful de port maestru al spionajului se dovedeşte complet depăşit.
— Ce facem acum? întreb eu.
Paul îşi încheie haina şi stinge proiectorul.
— Vreau să verific biroul lui Bill din biblioteca de dedesubt.
Pune la loc retroproiectorul pe raft, încercând să lase totul aşa cum era.
— De ce? întreb eu.
— Ca să văd dacă restul jurnalului e acolo. Richard insistă că exista un desen împăturit în interior.
Deschide uşa şi o ţine să ies, verificând încăperea înainte de a o încuia.
— Ai cheia de la bibliotecă?
Paul clatină din cap.
— Bill mi-a dezvăluit codul scării de acces.
Ne întoarcem în întunericul coridorului, de-a lungul căruia mă conduce Paul. Luminile portocalii de siguranţă clipesc în beznă ca nişte lumini de avion care străpung aerul nopţii. Ajungem la o uşă care duce spre o scară de acces. Sub clanţă se găseşte o cutie cu cinci butoane numerotate. Paul se gândeşte o secundă, apoi începe să tasteze o secvenţă de cifre. Când yala se descuie, încremenim amândoi. În tăcerea din jur auzim un fâşâit.
CAPITOLUL 14
— Du-te, îi fac eu semn lui Paul, împingându-l către uşa bibliotecii.
În partea de sus a uşii se observă un geam mic. Ne zgâim amândoi în bezna de dincolo.
O umbră trece prin dreptul uneia dintre mese. Pe suprafaţa mesei se vede fasciculul unei lanterne. Disting o mână care se întinde către un dulap.
— Ăla e biroul lui Bill, şopteşte Paul.
Vocea lui răsună în golul scării de acces. Raza de lumină încremeneşte, apoi se deplasează în direcţia noastră.
Îl trag pe Paul sub nivelul ferestrei.
— Cine e? întreb eu, tot în şoaptă.
— Nu mi-am putut da seama.
Aşteptăm, ascultând cu atenţie sunetele de paşi. Când ne dăm seama că paşii se îndepărtează, mă zgâiesc iarăşi în încăpere. A devenit pustie.
Paul împinge uşa. Întreaga zonă este cufundată în umbrele lungi ale rafturilor cu cărţi. Lumina razelor de lună se strecoară prin ferestrele dinspre nord. Sertarele biroului lui Stein au rămas deschise.
— Mai există vreo altă ieşire? şoptesc eu, în vreme ce ne apropiem.
Paul încuviinţează şi arată dincolo de un şir de rafturi înalte până la tavan.
Brusc se aude iarăşi târşâit de paşi, în direcţia ieşirii. Sunt urmaţi de un clinchet. Uşa se închide uşor.
Mă îndrept spre sursa zgomotului.
— Ce faci? murmură Paul.
Îmi face semn să mă întorc la el, lângă birou.
Mă zgâiesc prin gemuleţ în golul scării, dar nu reuşesc să disting nimic.
Paul răsfoieşte hârtiile lui Stein, plimbându-şi lumina de la micuţa lanternă peste un teanc de bileţele şi scrisori. Arată înspre un sertar încuiat care a fost deschis prin forţare. Dosarele din sertar au fost scoase şi împrăştiate pe birou. Margini de hârtii stau curbate în sus ca nişte fire de iarbă netunsă. Pare să existe câte un dosar pentru fiecare profesor din departamentul de istorie.
RECOMANDARE: PREŞEDINTELE WORTHINGTON
REC (A-M): BAUM, CARTER, GODFREY, LI
REC (N-Z): NEWMAN, ROSSINI, SACKLER, WORTHINGTON
REC (ALTE DEPART.): CONNER, DELFOSSE, LUTKE, MASON, QUINN
CORESPONDENŢA VECHE: HARGRAVE/WILLIAMS, OXFORD
CORESPONDENŢA VECHE: APPLETON, HARVARD
Pentru mine toate astea nu înseamnă nimic, dar Paul rămâne cu privirea aţintită asupra documentelor.
