,,Robi pe Uranus''de Ioan Popa

— De ce nu lăsaţi la noi dormim? ... De ce gălăgie făcut?

Colonelul Drumeza ne arată cu degetul:

— Vedeţi, mă, ce faceţi?

Apoi către concentrat:

— Ne pare rău! Avem nişte probleme cu dobitocii ăştia de locotenenţi.

Concentratul devine ameninţător:

— Noi vrem durmim! Noi obosit! Altfel noi spargem capul la voi...

— Da, domnule, şi noi zicem la fel! Spargeţi-le capul!

Profitînd de descumpănirea soldatului, şleahta din statul-major se strecoară repede pe scări în jos. Ne salvează locotenen­tul-major Lupeş, care a urcat treptele gîfiind:

— Ce staţi, bă? Ce staţi? Veniţi cu mine!

Intrăm după el în cancelaria companiei. Se dezbracă de pu­foaică. E agitat şi transpirat de fugă. Abia vorbeşte, de parcă ar sta să-şi dea sufletul:

— Luaţi loc, care cum puteţi... Aşa... Ordinul comandantu­-

lui: pînă mîine, toată lumea (fiţi atenţi!) va prezenta caietul de comandant de pluton („Parcă era vorba că pînă poimîine”, mă mir în gînd). Pe coperta caietului va avea scris cu litere de tipar, dublate cu culoare roşie şi verde, gradul, numele şi prenumele. Gradul (ce e fiecare: locotenent, locotenent-major... atenţie, unde gradul e compus se scrie cu liniuţă, de exemplu sergent liniuţă major, dar „major” cu „m” mare!) cu literele scrise uşor aplecat spre dreapta, înalte de o jumătate de centimetru (notaţi, bă, că uitaţi!), iar numele şi prenumele scrise separat (adică lăsaţi distanţă între ele) cu litere drepte, de tipar, înalte de un centimetru. Asta una...

Locotenentul-major îşi consultă caietul cu atîta sîrg încît ai impresia că de sarcinile pe care ni le aduce la cunoştinţă depinde soarta unui război.

— Sub grad şi nume, cu carioca roşie, se scrie citeţ plutonul şi compania. Cu cifre de şablon! După aceea... deschideţi caietul comandantului de pluton... Aşa... Vedeţi, aici scrie iară: „Pl - 01 - B”, iar jos scrie tot cum scrie pe copertă. Ei, aşa cum aţi scris pe copertă scrieţi şi aici. Daţi foaia... Bun... Aici sînt pre­cizări pentru completarea carneţelului, nu ne interesează. Daţi foaia! Hopa! Aici lipiţi o foaie albă. Bă, da albă! Albă, albă! Ve­deţi că tov. comandant e foarte pretenţios! O foaie albă, ziceam, dacă se poate de-aia cretată, lungă de 46,5 centimetri şi lată de 47 de centimetri...

— Cum adică?

— Adică de la dreapta la stînga, aşa cum o lipiţi, să aibă 46,5 de centimetri şi să fie înaltă de 47 de centimetri.

— ?!...

— Da’ ce credeai? ... Aşa. O lipiţi cu marginea stîngă de ca­iet, în rînd cu celelalte foi şi o liniaţi şi pe o parte şi pe cealaltă, de la un capăt la altul, aşa cum se liniază caietul de dictando, numai că între ele, între linii, să fie o distanţă de zece milimetri. Apoi, atenţie: începeţi acum şi trageţi linii de sus în jos, la o dis­tanţă de: 1 cm, 0,5 cm, 0,5 cm (notaţi, bă, nu vă uitaţi la mine ca la felul şapte!), 4 cm, 1 cm, 1 cm, 1,5 cm, 3 cm, 0,5 cm, 0,5, cm, 1 cm, 1 cm, 2 cm, 8 cm, 8 cm, 8 cm, 6,5 cm (adunat dau 46,5 cm, nu?). E, vă ies nişte căsuţe. În prima căsuţă (luăm căsuţele de pe

acelaşi rînd) scriem marca, în a doua grupa sanguină, în a treia grupa din care face parte în pluton şi în a patra căsuţă numele concentratului. Apoi vine în continuare (în căsuţele următoare, tot pentru acelaşi concentrat): gradul, funcţia, data naşterii, se­ria şi numărul buletinului de identitate, unde a mai lucrat, spo­rul de vechime, categoria pe care o are, cum îl cheamă pe inginerul-şef de la întreprinderea la care a lucrat ca civil, cum îl cheamă pe maistru, cum îl cheamă pe şeful postului de miliţie din satul lui (sau oraşul lui) şi ce grad are! Scriem în continuare: apartenenţa politică a concentratului, starea civilă (căsătorit, necăsătorit, cîţi copii are), domiciliul actual, domiciliul părin­ţilor, de unde este soţia şi domiciliul părinţilor soţiei! Dom’le, în caz că fuge, să ne ducem după el şi să-l aducem, îl căutăm pînă-n pînzele albe... Bun... Să zicem c-am terminat şi cu foaia asta. Ba nu: căsuţele se colorează, de sus pînă jos, toate căsuţele de la aceeaşi rubrică, nu şi cele de alături, cu o culoare. De exemplu, căsuţele (primele) care arată marca la un concentrat se colorea­ză toate cu galben. Următoarele cu verde, cu roşu, albastru, por­tocaliu şi albastru deschis. Aceste culori se repetă în aceeaşi or­dine pentru toate şirurile şi căsuţele! Bun! Acuma, după ce am făcut şi treaba asta, urmează prezenţa la instrucţie. Daţi foaia! Aici e clară, e liniată de fabrică. Deci ştiţi... Sus scrie: luna... com­pletaţi voi luna. Atenţie cu prezenţa! Cred că ştiţi că peste tot apare 11 ore muncite la fiecare concentrat.

— Şi dacă fuge, toa’ lent-major? Dacă dezertează?

Lupeş trînteşe violent caietul pe masă şi sare de pe scaun:

— Băi, şi comientiezi băi, omuli? Şi tot comientiezi, băi? Si­gur că la tăţi!

Se aşază răsuflînd greu.

— Mai departe, aveţi cîteva foi... Treceţi! Aveţi situaţia re­capitulativă a plutonului după datele demografice. Adică, vedeţi cîţi ofiţeri, subofiţeri, maiştri, soldaţi şi gradaţi aveţi la pluton. Puneţi la ofiţeri: 1. Atît, că subofiţeri n-aveţi. Atenţie la gradaţi şi soldaţi! Am uitat să vă spun că totul trebuie scris citeţ (prefe­rabil cu litere de tipar). Acum, atenţie! Trecem peste evidenţa rezultatelor la pregătirea de luptă (completăm şi aici, dar la or­din). Ne oprim la... Fiţi atenţi, că nu notaţi şi vă dau de pămînt,

să ştiţi!... Da... Am zis că trecem la notări asupra militarilor. Aici se face o scurtă prezentare a militarului în felul următor: se scrie cu carioca roşie, cu litere de tipar, numele concentratului, apoi se arată dacă s-a acomodat sau nu cu viaţa de cazarmă. Apoi se scrie: dacă e bun lucrător sau nu, dacă e bun membru de partid, bun executant de ordine, ce categorie are, dacă solicită des învoiri şi permisii şi dacă întîrzie sau nu la întoarcere, dacă are probleme deosebite, dacă e mulţumit cu viaţă pe care o duce, dacă comentează ordinele, dacă are ieşiri imprevizibile şi cît al­cool consumă, ce fel de fire are, ce înclinaţii artistice, dacă e bun să ia parte la festivalul „Cîntarea României”, dacă are vorbirea fluentă sau cu ticuri, sau greoaie, cîte kilograme are, dacă are dantura întreagă sau nu, ce înălţime are şi care e culoarea ochi­lor, dacă are lobii urechilor lipiţi sau nu şi dacă are comporta­ment psihic normal, dacă a făcut armata sau dacă nu, dacă a de­pus jurămîntul militar, dacă este preocupat de gospodăria lui, dacă are rude în străinătate, cîte şi unde, dacă e respectuos şi îi ajută pe colegi, dacă e credincios sau nu, dacă face parte din vreo sectă, dacă a făcut puşcărie, unde şi cînd şi pentru ce, dacă a fost divorţat, dacă e slab sau e gras, dacă e brunet, blond, sau şaten, dacă are scris frumos şi citeţ, dacă are sprîncenele unite sau nu, dacă-i place sportul şi care sport, dacă-şi respectă cuvîn­tul dat, dacă are platfus sau degete lipsă sau alte semne parti­culare pe faţă sau tatuaje. Se mai trece în această rubrică: ce şcoli are, vîrsta şi dacă ascultă noaptea posturile de radio străine...

— Păi de unde să ştiu eu astea, toa’ lent-major? întreabă lo­cotenentul Vicenţiu Broscăuţeanu.

Lupeş trînteşte din nou caietul de masă:

— Şi işti aşe prost, băi, locotinente? Marş afară, băi!

Broscăuţeanu iese afară spunînd:

— Păi şi-aşa nu isprăveam nici pînă luna viitoare ce mi-aţi dat aicea!

Lupeş sare în picioare:

— Broscăuţeanu, nu comenta ordinele că te bag în gura co­mandantului! Noi executăm ordinele, nu le comentăm! Şi vezi, că nu eşti la prima abatere!

E uluitor cum trece Lupeş de la vorbirea cu accent la aceea fără accent moldovenesc.

— Ei, acum, continuă el după ce Broscăuţeanu iese, trecem la partea mai importantă: programul de activitate. Activitatea începe la orele 5. Aşa că scrii în dreptul zilei respective: „ora 5-5.45: Deşteptarea plutonului. Asist la desfăşurarea programu­lui de dimineaţă... 6.00. Primesc raportul şi îmbarc oamenii în autobuze”. Şi aşa mai departe, tot ce faceţi voi pînă la ora 7, cînd programul devine amplu şi reflectă desfăşurarea lucrului pe şan­tier. Aici trebuie să scrieţi tot ce face fiecare echipă. MINUT CU MINUT!

— Minut cu minut?

— Dom’le, văd că astăzi aveţi chef de întrebări! Da, dom’le, minut cu minut. Adică: „de la 7 la 8.00, echipa de dulgheri a lui cutărică a lucrat în felul următor: 3 militari au lucrat 14,2 metri de cofrag la cota zero, 1 militar a lucrat 30 de bucăţi de clame de fier la atelier la cota +9, opt militari, la cota +31 şi +57 au de­montat 16 metri de schelă şi 10 militari au lucrat la cota -12 la brigada 7 cincisprezece metri cofrag”. Am dat un exemplu. Apoi treci la altă echipă. La fel... şi aşa mai departe. S-a-nţeles? Exe­cutarea! Este unu ora. Aveţi acolo rigle, creioane colorate şi o cutie cu carioca... Şi am uitat să vă spun: comandantul e foarte supărat pe voi...

Trei locotenenţi (unul de artilerie, altul de tancuri şi altul de infanterie) şi un subofiţer de tancuri stau aplecaţi asupra caiete­lor, colorînd harnici pătrăţele şi completînd date... „Ochii al­baştri... trei dinţi lipsă şi o măsea stricată...” E noapte, aproape ora două. Cum îl cheamă pe soldatul...? Are platfus, e şaten?... Are ochii albaştri?... Doamne, am greşit cu trei milimetri li­nia... Colorăm, colorăm! Muncim cu conştiinţă revoluţionară! Sîntem, toţi, unul mai comunist decît celălalt! Trăim un mo­ment cînd is­toria omenirii se pregăteşte să facă o cotitură imen­să: peste puţin timp va avea loc Congresul al XIV-lea al P.C.R. Capitalismul putred trosneşte din toate încheieturile. Acea lu­me coruptă se va prăbuşi curind cu vuiet îngrozitor! Imperia­liştii vor fi acoperiţi de valurile timpului şi din apele istoriei se va ridica o lume nouă, viitorul luminos al celei mai drepte şi mai umane orînduiri pe care a cunoscut-o lumea! La naşterea ei con­tribuim şi noi, acum! Şi colorăm, colorăm cu elan revoluţionar! Lenin spunea că mari­le revoluţii ridică în cursul luptei oameni mari şi dezvoltă talente care înainte ar fi părut imposibile. Mai ştii ce talente ascunse avem?

A început să se lumineze. Ne privim cu ochi istoviţi. Masa e plină de lame, de resturi de hîrtii tăiate, lipici, creioane colorate, rigle, gume, caiete... Se aude strigătul plantoanelor: „DEŞTEP­TAREA! ... DEŞTEPTAREA!” Sărim ca arşi. Ne luăm caiete­le şi ieşim în grabă, dar ne ciocnim cu un soldat care coboară în fugă de la etaj: se duce să anunţe la ofiţerul de serviciu că în compania căpitanului Borta a mai murit un concentrat. Un mi­litar în termen vine spre noi alergînd: „Toate cadrele la coman­dant!”

Autobuzele nu vin decît pe la şase şi jumătate. O luăm cu toţii la fugă. Unitatea e deja adunată, dar comandantul n-a venit. Pe cînd trecem pe lîngă blocul M5, poarta se deschide larg şi apare „Dacia” comandantului.