— De, dacă nu-i place comandantului cum strigă!... A zis să ne sculăm de la trei şi să ne antrenăm.
Mă uit la ei. Cinci copii obosiţi, în haine zdrenţuite, zbiară în neştire, la ordinul caporalului: „SĂ TRĂIŢI, TOVARĂŞE COLONEL”. Apoi tac un timp şi repetă strigătul.
Controlez pavilioanele de dormit. Aceeaşi mizerie peste tot, aceeaşi atmosferă apăsătoare. Limbile ceasului lunecă încet către orele cinci. Cobor, cadrele au început deja să se adune. Dau mîna cu cîţiva colegi, comandanţi de plutoane. Mă privesc cu răceală şi suspiciune şi asta mă doare.
— Atenţiune! În formaţie! Vine comandantul!
Maiorul Bureţa trece în faţa formaţiei. Cadrele s-au adunat pe trei rînduri.
— Nu mai mişcă nimeni! strigă Bureţa. Ofiţerul de serviciu!
— Ordonaţi!
— Îi dai raportul comandantului! Fii atent! Aoleo, ce supărat e! ...
„Dacia” comandantului trage la locul de parcare. Încep să bat pasul de defilare, dar sînt oprit:
— Nu acuma! Nu acuma! Lasă-l să coboare...
— Lasă-l să coboare şi să închidă uşa la maşină, bă colega! zice Drumeza.
Din formaţia aliniată se aud şoapte: „Mamă, ce supărat e!”... „S-o fi întîmplat ceva, mă?!”... „Cine ştie!”...
Portiera e trîntită cu atîta putere că maşina se clatină. Bat pasul regulamentar. Mă opresc în faţa comandantului. Se opreşte şi el. Duc mîna la caschetă. O duce şi el:
— Tovarăşe colonel, în timpul serviciului meu nu s-a întîmplat nimic deosebit, sînt ofiţer de serviciu pe detaşamentul militar de muncă, locotenent...
Se apropie de mine.
— Auzi, bă, eu te bag în p...da mă-tii dacă se mai întîmplă să nu-mi deschidă poarta la timp, ’r-aţi ai dracului de putori! Putori, domnule! Să plece garda d-aici, să n-o mai văd în faţa ochilor!
Soldaţii din gardă o iau la fugă speriaţi şi dispar pe după colţul blocului.
— Mda... Cadristule!
— Ordonaţi!
— Spune-mi cine lipseşte!
— Tovarăşe colonel, permiteţi să raportez... Nu ştiu precis... n-am primit nici un document, nu ştiu nici care e ordinea de bătaie a unităţii!
— To - va - ră - şe lo - co - te - nent, vreau să ştiu ci - ne lip - seş - te!
Tonul ascunde în el calmul de dinaintea furtunii. Silabele sînt rostite apăsat, cu ură. În formaţie nu mai mişcă nimeni. E imposibil să ştii cine lipseşte din formaţie. Nicăieri, în nici o unitate militară, dimineaţa, la raport, nu dă cadristul absenţii. Prezenţa, dimineaţa, se face pe subunităţi.
— Ascultă, tovarăşe locotenent, cine vrei să ştie cine lipseşte? Bă, deşteptule, te trîntesc de pămînt de nu te vezi! Tu trebuie să visezi cine lipseşte! Băi, eşti ofiţer de comandament!
— Păi, de-aia l-am şi pus şef de cadre, tovarăşe colonel, intervine Şoşu, d-aia l-am şi pus!
— Dacă nu corespund trimiteţi-mă-napoi, tovarăşe colonel, la pluton!
— Lasă vorba, bă, soldat cu şapcă! Cretinule! Fă-ţi treaba ta şi nu mai face pe deşteptu’...
Trage pachetul de ţigări din buzunar şi îi smulge furios celofanul. Căpitanul Şoşu se apropie în fugă şi-i întinde bricheta aprinsă. Apoi se retrage.
— Mda. Să raporteze şefii de sectoare pe care i-am fixat pentru supraveghere!
— Tovarăşe colonel, sînt maiorul Vînătu, permiteţi să raportez...
— ...
— Am intrat ieri în infirmeria tovarăşului doctor Lukacs. Am găsit soldaţii de acolo foarte bine, cu excepţia sergentului- major Jianu Violei, care avea o pereche de ciorapi pe calorifer.
— Unde e Jianu?
— E-n permisie, tovarăşe colonel, a plecat aseară!
— Cînd se-ntoarce, trei zile de arest!
— În companie, continuă maiorul, la Roşoiu am găsit praf pe sub paturi şi pe geamantanele soldaţilor şi în geamantan la Roşoiu o jumătate de sticlă cu rom. De asemenea, locotenentul- major Roşoiu a zis că n-o să puneţi ordine în unitate dacă vă mai luaţi după doamna economistă Diaconu Maria. Am auzit eu cu urechile mele!
— Ce... Ce... Ce?... Tovarăşul Şoşu!
— Ordonaţi!
— Îl discutaţi imediat pe locotenentul-major Roşoiu în comitetul de partid. Îi... îi... dai o sancţiune şi după aia la arest!
— Tovarăşe colonel, sînteţi formidabil! Chiar aveam înscrisă în caiet treaba asta! Uitaţi!
Secretarul de partid se apropie zîmbind cu caietul deschis.
— Foarte bine! zice comandantul plictisit.
— Atîta am avut de raportat, tovarăşe colonel! continuă Vînătu.
— Cam puţin! ...
Este vremea delaţiunii pe faţă! Frumos progres! Înainte, măcar, treburile astea se făceau în şoaptă, între patru ochi. Decăderea e însă atît de mare că nimeni nu se mai fereşte să reproducă în gura mare amănunte jenante observate pe furiş, fragmente de trăncăneli auzite la o ţigară. Se pîrăşte cu glas tare! Se arată cu degetul, pe faţă. Aflu că eu sînt dat „în primire” locotenentului-major Lupeş, care subliniază că am stat toată noaptea la plutonul transport, cu subofiţerii. Apoi adaugă: „nu ştiu ce o fi făcut acolo tovarăşul locotenent Pora”. Comandantul îşi notează. Rînd pe rînd, şefii sectoarelor de supraveghere îşi descarcă sacul: maiorii Bureţa şi Desagă, Stănescu, colonelul Drumeza, plutonierul major Ilovan, maiorul Scarlat, căpitanul Lukacs şi alţii. Informaţiile sînt scurte: în geamantanul cutărui ofiţer s-au găsit cărţi (dovadă că... are timp de citit), locotenentul-major Rusu Lazăr are în cameră o revistă sexi (hm!), cutare a lipsit o oră de pe şantier etc.
— Dumneavoastră, tovarăşe căpitan Neagoe, n-aveţi nimic de raportat?
Figura inteligentă a căpitanului Neagoe rămîne impasibilă. Sticlele ochelarilor aruncă reflexe reci.
— Nu, tovarăşe colonel!
Comandantul trage adînc din ţigară:
— Mă mir! Dumneavoastră sînteţi în aparatul de partid. Nu executaţi sarcinile de partid?...
