Noul comandant, noul inginer-şef şi noul secretar de partid devin pămîntii. Comandantul face un pas înainte, prefăcîndu-se că n-a auzit bine:
— Cine comentează ordinele?
Un cerc de fier ne strînge piepturile şi nici nu mai îndrăznim să respirăm.
— Bă, deşteptule, bă, beţivan împuţit! Bă, porc ordinar!
Marş afară din formaţie, ’tu-ţi dumnezeii tăi de căpitan! Cine e, mă, ăsta?
— E... e Oprişan, tovarăşe colonel!
— Imediat, din seara asta îi faci foaia de arest şi începînd de mîine, zece zile arest la garnizoană! Mai comentează cineva ordinele?
Nu. Sigur că nu mai comentează nimeni!
— Pe loc, r’aus! Liber!
Ne prăbuşim în repaus, apoi ne împrăştiem. Intru în blocul M1, unde am oamenii.
— Pora!
Lenţ îmi face semne să mă întorc.
— Ia-ţi caietul de comandant de pluton şi vino la adunare! Se verifică planul, programele şi caietele.
Pînă acum ni se controlau foarte rar caietele de comandanţi de plutoane. Locotenent-colonelul Sîrdă nu-şi pierdea vremea cu asemenea fleacuri. Deschid caietul să-l verific. Da: programul... orele... militarii, datele personale... ordinea de bătaie... toate sînt în ordine.
Mă întorc. Cînd s-or fi adunat aşa de repede? Sala e plină, iar discuţiile au început. Mă descopăr. Deschid uşa.
— Tovarăşe colonel, vă rog să-mi permiteţi...
— Ieşi afară!
Revin pe hol, întrebîndu-mă cu ce am greşit. În şcoala militară ne făceau aşa, prin anul întîi, cînd nu aveam ţinuta aranjată, îmi aranjez ţinuta. Apuc şapca atent, aşa cum scrie la regulament, cu degetul mare întins în prelungirea cozorocului, cu gura lipită de şold. Intru din nou:
— Tovarăşe colonel...
— Ieşi afară!
Mă scoate din uluială căpitanul Şoşu, care se ridică de la prezidiu, se apropie de mine şi-mi şopteşte printre dinţi:
— Bă, fir-ai al dracului dă locotenent prost! Tu nu ştii că trebuie să aştepţi întîi să-ţi dea voie comandantul să vorbeşti? Nu vezi că e în şedinţă, de ce îl întrerupi? Hai, ieşi afară şi intră iar!
Ca să vezi cu ce „încălcasem” regulamentul!
Intru pentru a treia oară şi aştept, aştept... Cei din prezidiu sînt foarte ocupaţi: arată sălii un caiet de comandant de pluton. Deodată, comandantul se opreşte şi-şi întoarce ochii spre mine:
— Da, tovarăşe locotenent, ce s-a-ntîmplat?
— Tovarăşe colonel, vă rog să-mi permiteţi să iau loc în sală.
O clipă... două... trei...
— Mda! Poţi lua loc...
Mă simt privit, urmărit cu atenţie pînă mă aşez pe un colţ de bancă.
— Atrag atenţia asupra punctualităţii... rosteşte comandantul. Ţin foarte mult la acest lucru.
Parcă s-a mai îndulcit tonul. Ia cuvîntul inginerul-şef:
— Stimaţi tovarăşi! Eu, ca să zic aşa, e de datoria mea, dracu’, că a căzut responsabilitatea asta, dar zic: hai, mă, fraţilor, să facem treabă, dacă tot mîncăm pîinea partidului! Eu mă uitai aşa, cu atenţie. Comandantu’ vorbea, unu’ se uita după vrăbii, altu’ se scărpina-n cap... Oprişan, căpitanu’, că-i e copilu’ bolnav, ăla, scriitoru’ întîrzie... De ce-ai întîrziat, mă?
Înţeleg că e vorba despre mine şi mă ridic în picioare.
— Nu te ridica, nu, zice colonelul Drumeza cu falsă mieroşenie, stai jos, să nu se rupă ceva în tine... Doamne fereşte, mai facem vreun eveniment...
— Tovarăşe colonel...
— Stai jos, că-mi rupi lacrimi, colega...
— Stimaţi tovarăşi, reia comandantul, am văzut cîteva caiete de comandant de pluton. Nu-mi plac! În noaptea asta, mîine (nu ştiu, vă interesează), lucraţi la caietele comandanţilor de pluton şi peste două zile mi le prezentaţi. Tovarăşe colonel Drumeza...
— Ordonaţi, tovarăşe colonel!
— Împreună cu tovarăşul căpitan Şoşu şi cu şeful de stat major numiţi o comisie care să se ocupe cu trasarea, ă, asta, ăă...
— Un model, tovarăşe colonel, intervine Şoşu.
