Mă ridic în picioare:
— Şef al cadrelor, tovarăşe colonel?...
Cei trei se privesc cu subînţeles:
— Ăsta e mai tîmpit ca toţi ăilalţi la un loc! spune Drumeza îngrijorat.
Ăpoi izbucneşte:
— Da, băi, colega! Şef al cadrelor! Da’ ce credeai: doică, ţîrcovnic?
— Nu, nu aşa! spune calm Mihail. Stai jos, tovarăşe locotenent! Uite, hai să te lămurim. Pora, noi ne confruntăm cu nişte probleme grave. N-avem oameni să ne acoperim funcţiile...
— Adică avem, dar sînt proşti, bă! Proşti! E căpitan şi nu ştie, dracu’, nici cum îl cheamă! Cum să dai o funcţie de şef de cadre pe mîna lu’ Popescu? Spune tu! sare Drumeza. Partidul încurajează oamenii inteligenţi!
— Pora, tu ce funcţii ai mai avut pînă acum? intervine şeful de stat-major.
— Comandant de pluton...
— Ei, acu’ o să fii promovat! Funcţie de căpitan! De maior! Ce zici?
— ...
— Pora, intervine comandantul, comitetul de partid s-a orientat către tine şi să ştii că propunerea a aparţinut comitetului de partid. La urma urmei, tu ştii că în armată funcţiile nu se aleg. Se numesc! Să ştii că noi te urmărim de multă vreme. Partidul,
tovarăşe locotenent, ştie tot! Aşadar, ai fost numit în această funcţie! Numirea ţi-a venit ieri!
— ...
— Nu te bucuri, bă, ţîşneşte Drumeza în picioare, ce stai dracu’ pleoştit aşa de parcă eşti un raclor?
— Am înţeles! Mă bucur!
— E bine dacă te bucuri, spune comandantul privindu-mă circumspect. Dar fii atent!... Să nu crezi că o să-ţi fie uşor. De fapt... nici nu ştiu dacă avem dosarele cadrelor...
— Sînt cîteva, spune Bureţa, le ţine desistul...
— Bine! Pora, tu eşti băiat deştept... Situaţia este foarte delicată... Partidul are nevoie de minţi ceva mai isteţe...
— Pute lumea de proşti, bă! Ne ducem dracului!
— Tovarăşe Drumeza, nu mă întrerupe! Aşadar, Pora, informarea de partid la noi lasă mult de dorit. M-ai înţeles? ...
— Da!
— Foarte bine! Fumezi? Ia o ţigară! Hai, mă, ia două! ...
Iau o ţigară şi mi-o aprind.
— Partidul, continuă comandantul, trebuie să-şi strîngă rîndurile în apropierea Congresului al XIV-lea. El îşi cunoaşte foarte bine prietenii, dar nu-şi ştie duşmanii! Pentru că sînt duşmani de-ai partidului! Acţionează...
— Chiar în acest şantier!...
— Am înţeles! răspund automat.
— Foarte bine! Trebuie să fim vigilenţi! Acum te duci, dai plutonul în primire şi îţi iei funcţia... de la căpitanul Popescu...
— Am înţeles! Permiteţi să plec?
— La revedere şi spor la treabă!
— Mulţumesc.
Ies afară şi trag adînc aer în piept. Arunc ţigara Kent şi o strivesc cu piciorul. Scot un „Carpaţi” şi mi-l aprind. Necunoscute sînt căile Domnului!
Deschid uşa „biroului cadre”: o cameră mare, o masă plină de praf, păianjeni pe pereţi şi geamuri sparte. La masă, două scaune. Pe unul din ele stă căpitanul Popescu.
— Bine-ai venit, Pora! Te aşteptam...
— Salut! Am venit... să iau în primire!
— N-ai ce lua! Nici măcar cheie nu e la uşă...
Căpitanul zîmbeşte trist. Nu înţeleg.
— Bine, dar... m-a trimis la tine! Ce trebuie să fac?
— Să pîrăşti comandantului şi lu’ Drumeza tot ce poţi! Să-i spionezi pe băieţi... să-i tragi de limbă...
— ?!
— Poţi să începi cu mine! Cu ce ţi-am spus acum!
Căpitanul rîde strîmb...
— Ei?... Care mai e treaba? Merge, merge?
Drumeza se învîrte în jurul meu ca un cocoş. Comandantul, posomorît, fumează. Stau în picioare în poziţia drepţi.
— Tovarăşe colonel... Aş vrea... să mă întorc la pluton!
— De ce?
— ...
— Lăsaţi, tovarăşe locotenent... Staţi jos... Am trimis la Pantelimon după dosarul dumneavoastră. Am vorbit la telefon şi cu tovarăşul comandant deacolo... şi cu secretarul de partid...
Simt un frison.
