M-a rugat s-o las să intre în odaie,

Că-mi aduce o cutie cu Capstan

Şi ţigări de foi din Rotterdam...

Am privit în jurul meu şi-n mine:

Soba rece,

Pipa rece,

Mâna rece,

Gura rece,

Doamne!... Cum puteam s-o las să plece?

Dacă pleacă, cine ştie când mai vine?

Dacă-n toamna asta, poate,

Toamna-mi bate

Pentru cea din urmă oară-n geam?

„Donnez-vous la peine d’entrer, Madame...”

Şi femeia cu privirea fumurie

A intrat suspectă şi umilă

Ca o mincinoasă profeţie

De Sibilă...

A intrat...

Şi-odaia mea-ntr-o clipă

S-a încălzit ca un cuptor de pâine

Numai cu spirala unui fum de pipă

Şi cu sărutarea Toamnei, care mâine

O să moară... vai!...

Bolnavă de gripă...

DE VORBĂ CU IARNA

lui Ion U. Soricu

M-am întâlnit cu Iarna la Predeal...

Era-mbrăcată ca şi-acum un an,

Cu aceeaşi albă rochie de bal,

Păstrată vara sus, pe Caraiman...

Călătoream spre ţara unde cresc

Smochine, portocale şi lămâi...

Eram într-un compartiment de clasa I,

Cu geamul mat, pietrificat de ger,

Şi canapeaua roşie de pluş,

Sub care fredona-n calorifer,

Sensibil ca o coardă sub arcuş,

Un vag susur de samovar rusesc...

Şi-am coborât în gară, pe peron,

Să schimb cu Iarna câteva cuvinte...

Venea din Nord,

Venea din Rosmersholm ―

Din patria lui Ibsen şi Björnson,

De-acolo unde,-n loc de soare

Şi căldură,

Înfriguraţii cer... Literatură...

Şi m-a convins c-acolo-i mult mai bine

Decât în ţara unde cresc smochine,

Curmale, portocale şi lămâi,