Iar Vaticanului catolic i-am profanat pontificalul
Alcov de purpură.
Parisul m-a coborât pe bulevarde,
M-a exilat prin cafenele
Şi prin modestele mansarde,
Iar restul marilor oraşe moderne mă privesc cu milă ―
O Vagabondă ce se vinde mulţimii
Pe monezi de-argilă!...
Eu sunt...
Dar nu...
Trecutu-mi spune că astăzi nu mai sunt nimic ―
Nu sunt decât adresă scrisă indescifrabil pe un plic
Ce face-nconjurul planetei
Şi-n fiecare-ntâi de mai
Îşi plânge Odissea-n parcul evocatorului Versailles.
ODELETA
celei mai blonde
Tu pari a fi venită dintr-un regat pustiu ―
Regatul unor pete de umbre şi lumini,
Pe care fantezia nebunilor ce scriu
L-a comparat cu visul aleilor de crini.
Cu ochii tăi ― culoarea nimicului etern,
Culoarea nebuniei şi-a crimelor iertare,
Culoarea voluptăţii şi-a viţiului, ce-aştern
În urma lor fanate petale de păcate;
Şi părul blond, ca blondul spiralelor de fum
Ce conturează-n spaţiu intenţii senzuale,
Tu pari cuceritoarea Amantului postum,
Iar eu, părtaşul celei din urmă Bacanale!
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Tu pari a fi venită dintr-un regat strein ―
Pustiu ca discul rece şi blond al lunii pline,
Pervers ca parodia anticului măslin
Şi straniu ca surâsul defunctelor regine!
ÎNTR-UN BAZAR SENTIMENTAL
pictorului G. Pătraşcu
Stofe vechi, o mandolină,
Un Cézanne şi doi Gauguin,
Patru măşti de bronz:
Beethoven, Berlioz, Wagner, Chopin,
